Cît de liberă ai mai fi fost fără America? Și cum ai fi dacă America s-ar prăbuși? Ca niciodată, de ziua SUA, ai a te îngrijora. Superputerii numai bine nu-i merge și, pentru prima oară, are ea nevoie mare de-ajutor.

Lumea liberă nu prea e în formă. Nici în Europa, nici peste Ocean. În Germania, o ancoră de multe decenii a democrației, a drepturilor omului, a libertății presei, opiniei și exprimării, fostul șef al serviciului secret intern și de contraspionaj, Hans-Georg Maaßen, a cerut verificarea unor jurnaliști ai presei publice.

Demnitarul creștin-democrat, care candidează pentru CDU la un mandat în Bundestag, consideră că televiziunea publică germană, ARD, ar fi contaminată și periclitată de relațiile unora din gazetarii ei de frunte cu extrema stîngă.

Derapajele presei

Masiva condamnare a criticilor lui de către crema formatorilor de opinie germani nu e, la drept vorbind, uimitoare. Fiindcă o substanțială parte a redacțiilor germane pare a se afla ferm sub controlul stîngii ultraprogresiste, ecologiste și social-democrate, iar jurnalismul realmente independent devine și în Germania tot pe atît de rar pe cît de mult a luat amploare o presă cu „tendinți”, spre a-l parafraza pe părintele socialismului românesc, C-tin Dobrogeanu-Gherea.

Cu propaganda, manipularea, cenzura și dezinformarea se obișnuise lumea liberă ca fenomene de sorginte rusă, comunistă, kaghebistă, securistă. Le practicaseră, cu trist succes, Goebbels, naziștii și aliații lor legionari și antonescieni.

Mai nou, presa se arată foarte vulnerabilă și peste Ocean. Unde, dimpreună cu marile rețele sociale, a cenzurat ori manipulat timp de mai bine de un an, masiv, varii episoade și fapte. De pildă, evacuarea de demonstranți de extremă stînga a parcului Lafayette, la începutul anului trecut, la imaginarul „ordin” al lui Trump care vizita catedrala St. John, un fals mediatic admis recent chiar și de CNN. Sau, de pildă, relatările, analizele și comentariile tematizînd posibila origine de laborator chinez a coronavirusului.

Contraperformanțele mass-media, dirijate politic întru îngroparea șanselor electorale ale fostului președinte, continuă. Acum, presa apuseană, care l-a afurisit și demonizat insistent, cu devoțiune religioasă parcă, pe fostul șef al statului american, înfierîndu-i repetat republicanului și minciunile, și exagerările, și inadvertențele logice, tace cu privire la crescîndele probleme cognitive cu care pare a se confrunta succesorul său democrat.

Dezorientare demențială?

E dezorientată presa rău? Sau mai degrabă liderul democrat pe care-l protejează o parte a ei? Sîmbătă, Joe Biden s-a scufundat în perplexitate în replică la întrebarea unui jurnalist cu privire la atacurile informaționale lansate, probabil, de hackeri din Rusia. Neștiind ce să spună, în ecou la șantajul prin spargerea de servere care devalizează de la o vreme Vestul, Biden s-a repezit să-și foiască hîrtiile, căutînd în ele fără să găsească răspunsul căutat, după care a anunțat că va afla mai multe „mîine”.

Șirul gafelor prezidențiale este lung, însă doar presa conservatoare, din care face parte ziarul britanic Daily Mail, s-a obosit să înregistreze o parte dintre ele.

Una dintre cele mai alarmante s-a produs în timpul summit-ului americano-rus, cînd Biden a confundat în repetate rînduri țări situate la mare distanță una de alta, ca Siria și Libia. Fie chiar și o succintă trecere în revistă a unei părți a lanțului de inadvertențe marca Biden, care includ confuzii ale numelor și funcțiilor principalilor săi colaboratori, ba chiar și ale membrilor familiei sale, ar putea fi de natură să îngrijoreze orice persoană responsabilă care ține la SUA, la NATO și la destinul Occidentului.

Întrucît toate se află în mîna liderului de la Washington, chestiunea acuității sale cognitive e și treaba Europei, nu doar a fostului medic al Casei Albe, congresmanul Ronny Jackson, care i-a îngrijit pe ultimii trei președinți americani. Contraamiralul Jackson s-a mirat că democrații nu-i cer și lui Biden să se supună testului cognitiv pe care l-a trecut, după revendicări imperative ale Opoziției și ale presei mainstream, predecesorul lui Biden la cîrma SUA.

Dar și presa europeană tace mîlc, deși un astfel de test ar fi imperativ în vederea refacerii încrederii generale – puternic zdruncinate mai cu seamă în ultimul an de galopantă involuție a democrației americane – în capacitatea SUA de a conduce lumea liberă. Din care America face parte de 245 de ani, după obținerea, prin lupte grele, a independenței de britanici.

O istorie binecuvîntată

Marcînd la 4 iulie Ziua Independenței americane, le uram SUA „La mulți ani!”, știind că iubirea mea pentru iubirea de libertate a Americii „e mai veche decît pot să-mi amintesc. Ea precedă conștiința faptelor istorice de veșnică pomenire întru salvarea Europei și a democrațiilor Bătrînului Continent” datorate americanilor. „De trei ori l-au salvat SUA și au salvat și parte din restul lumii, sacrificîndu-și militarii și punîndu-și la bătaie bunăstarea” în veacul trecut.

Anterior, Statele Unite au făcut progrese uriașe pe calea combaterii infectului rasism din epoca sclaviei și de apoi. Iar de 75 de ani, SUA apără și garantează și libertatea, și integritatea Europei apusene.

Totuși, din China, Rusia și Iran pînă pe malurile Potomacului, ura antiamericană se prevalează de erori, neajunsuri și crime de mult depășite de societatea americană, spre a acredita o narațiune vilipendînd Statele Unite și istoria lor, spre a-i eroda valorile, drepturile omului și sistemul economiei de piață. O narațiune care face enorm caz de „justiție socială” și afurisește un fals „rasism structural”, instituțional, american, spre a slăbi intern și extern Statele Unite și a impune o justiție selectivă, rasism structural și discriminări de școală nouă, de natură să introducă în Vest coșmarul neobarbariei.

Cu atît mai devastați avem a fi deci – dacă iubim lumea liberă și îi dorim și ei „La mulți ani!“ – de fructele otrăvite ale antiamericanismului și antisemitismului care, în numele „progresului”, au început să cotropească Lumea Nouă. Care-i atacă și îi destructurează prin politici identitare meritocrația, democrația, drepturile și educația și începe să ocupe chiar inima SUA, dînd toxice roade la extrema stîngă a Congresului american.

Dar chiar și așa: ce-ar mai fi Alianța Nord-Atlantică fără forțele armate ale SUA? În ce derivă s-ar regăsi, fără farul lor american, democrațiile răvășite pe oceanele globului de cicloanele iscate în conștiința lumii de crimele regimurilor autoritare și totalitare?

Încît ar fi bine, ar fi chiar excelent să-i urăm Americii nu doar „La mulți ani!“, ci și grabnică eliberare și solidaritatea Europei. Căreia i-ar sta foarte bine s-o ajute și ea, o dată, în loc să fie complice, în superbia ei, la sugrumarea insidioasă, din interior și exterior, a libertății americane, o libertate în care-și pun speranțe mari mulți oameni tot mai tiranizați și terorizați ai planetei albastre.

Petre M. Iancu este jurnalist la Deutsche Welle, Bonn.

Foto: wikimedia commons