Dorințe, visuri, rezoluții

Publicat în Dilema Veche nr. 927 din 13 – 19 ianuarie 2022
Dorințe, visuri, rezoluții jpeg

„E de bonton acum să vă faceți rezoluțiile anuale. De săptămîna viitoare puteți pava iadul cu ele. Ieri toată lumea a fumat ultima țigară, a băut ultimul pahar de alcool și a înjurat pentru ultima oară. Astăzi sîntem o comunitate pioasă și exemplară. După treizeci de zile ne vom debarasa de toate noile noastre dorințe de a fi mai buni și vom fi și mai indulgenți față de micile noastre defecte. Și ne vom gîndi amuzați că anul trecut am făcut la fel. Revelionul e o instituție anuală, inofensivă, care n-are nici un alt rost decît acela de a fi un țap ispășitor pentru beții, vizite amicale și pseudo-rezoluții – și vă dorim să-l savurați cu lejeritatea potrivită acestei mărețe ocazii” – scria, în 1863, în Territorial Enterprise (ziar publicat în Virginia, Nevada), Mark Twain, ironizînd tradiția rezoluțiilor de final de an.

Preluate, mai degrabă, pe filieră americană, rezoluțiile de An Nou nu sînt tocmai o tradiție modernă și nicidecum americană. Primele „rezoluții” datează, potrivit lui Sarah Pruit (scriitoare și istoric), de patru mii de ani, încă de pe vremea babilonienilor, cei care au fost și primii care au sărbătorit trecerea dintre ani. Doar că pe atunci noul an era celebrat în luna martie, iar rezoluțiile se făceau către zei, vizînd în special plătirea datoriilor și înapoierea lucrurilor împrumutate. „Aceste promisiuni ar putea fi considerate precursoare ale rezoluțiilor moderne de Anul Nou. Dacă babilonienii își țineau cuvîntul, zeii le acordau favoruri pentru anul care urma. Dacă nu, ar fi căzut în dizgrație – și nimeni nu vrea să intre în dizgrația zeilor”, notează autoarea într-un articol apărut pe history.com.

Obiceiul de a-ți pune dorințe la finalul anului era întîlnit și în Roma antică, de cînd Iulius Caesar a stabilit data de 1 ianuarie ca fiind începutul noului an. Dorințele romanilor se îndreptau către Ianus, zeul cu două fețe, luna ianuarie simbolizînd pentru romani portalul dintre vechi și nou, Ianus fiind zeul care privea și în trecut, dar și în viitor.

Termenul de „rezoluție”, asociat cu Anul Nou, a fost folosit, se pare, în 1671. Potrivit Merriam-Webster, scriitoarea scoțiană Anne Halkett a scris o notiță intitulată „Rezoluții” în care a înșiruit mai multe angajamente morale, inspirate din Biblie. În 1740, John Wesley, fondatorul metodismului, a creat o sărbătoare numită „Serviciul de reînnoire a legămîntului”, care includea promisiuni cucernice pentru anul următor.

Astăzi, deși se fac, rezoluțiile moderne nu prea mai au de-a face cu cele sfinte. În topurile de mai peste tot stau dorințele de a face sport, de a mînca sănătos și de renunțare la fumat. Doar că, nefiind făcute către zei, ci către sine, multe dintre acestea nu mai sînt duse la îndeplinire – potrivit unor statistici, din 45% din cetățenii americani care au declarat că de Anul Nou își fac o listă de rezoluții, doar 8% au și avut succes în atingerea obiectivelor propuse.

Plămada dorințelor

În teoria psihanalitică clasică, dorința este definită tranșant ca fiind „o manifestare psihologică a unui instinct biologic care operează la nivel conștient sau inconștient”. Este însă dorința doar un instinct biologic sau e și o călătorie înspre universul imaginației?

Filozofic, conceptul de dorință a fost îndelung dezbătut, perceput și definit în cele mai variate moduri posibile – demonizat, acceptat, încurajat.

Pentru grecii antici, dorința nu era nimic altceva decît o manifestare a patosului, a pasiunii – un sentiment care ne subjugă, susțineau stoicii, care ne poate face să pierdem controlul. Să te lași ghidat de dorințe înseamnă să abandonezi uzul rațiunii, prin urmare să-ți pierzi libertatea. Bineînțeles, de vreme ce stoicii disprețuiau pasiunile, emoțiile din care sînt create dorințele nu erau nimic altceva decît un turnesol pentru nefericire, căci, susțineau ei, dorința exprimă o lipsă, iar oamenii care se simt incompleți și-și caută în permanență „petice” își pun fericirea în ruleta hazardului – pentru că omul nu poate stăpîni niciodată pe deplin mersul evenimentelor din jurul său.

Epicurismul vine însă să îndulcească strictețea stoicilor, scoțînd dorințele din ghearele demonizării – dorința este într-adevăr o lipsă, însă împlinirea ei poate duce la plăcere, dacă vorbim mai degrabă despre o aspirație moderată și nu doar de o nevoie hedonistă.

Pentru Epicur există trei feluri de dorințe – naturale și necesare (nevoile vitale, să bei, să mănînci, să dormi), care trebuie satisfăcute, pentru supraviețuire. A doua categorie sînt dorințele naturale, dar care nu sînt necesare – micile răsfățuri, dar acestea, pentru a nu provoca neplăcere, trebuie acompaniate de moderație – să bei un pahar de vin, și nu o sticlă întreagă. Și, bineînțeles, există și categoria dorințelor nenaturale și complet nocive – care derivă din a doua categorie de dorințe și care transformă un răsfăț în adicție.

Făcînd un arc peste timp, în epoca modernă, noțiunea de dorință începe să devină sinonimă cu puterea. Pentru Spinoza, dorința este expresia nevoii de a-ți asigura propriile interese, iar dorințele umane sînt apanajul perseverenței. Spinoza merge însă mai departe, afirmînd că dorința nu e doar o proprietate esențială a ființelor umane de a evolua, ci motorul principal al conservării a tot ce există – pentru Spinoza, chiar și lucrurile neînsuflețite au dorințe: un scaun, de pildă, există și este ferit de dezintegrare prin însăși dorința atomilor care compun materialul din care este făcut de a-l menține. Revenind însă în plan uman, în Etica, Spinoza vorbește despre „paradoxul” etichetării oamenilor după dorințele lor.

„În general, oamenii sînt supuși unui mare număr de afecte, astfel încît rareori îi găsești animați doar de o singură dorință, totuși există și dintre aceia care se blochează cu încăpățînare doar asupra unui vis. Vedem uneori oameni atît de prinși de un singur țel, încît, deși obiectul dorinței lor nu e prezent, ei se comportă ca și cum le-ar aparține. Cînd se întîmplă asta unui om care nu doarme, spunem că e nebun. Cei care ard de dragoste și visează, atît noaptea, cît și ziua, la persoana iubită, nu sînt considerați doar nebuni, ci sînt luați și în derîdere. Dar nu spunem același lucru despre un om lacom care nu se gîndește la nimic altceva decît la profit sau la bani, deși lăcomia, ambiția și pofta sînt într-adevăr specii de nebunie, chiar dacă nu sînt etichetate ca atare.”

O completă răsturnare de optică în ceea ce privește viziunea filozofică asupra dorințelor vine de la Jean-Jacques Rousseau. În romanul epistolar Julie ou la Nouvelle Héloïse, filozoful susține că tocmai dorința nesatisfăcută duce spre fericire, căci a-ți dori ceva înseamnă să evadezi din realitate. „Nefericiți sînt cei care nu își mai doresc nimic. Ne bucurăm mai puțin de ceea ce obținem decît de ceea ce sperăm.” Să îți dorești înseamnă să îți construiești un întreg univers în imaginație, care te motivează, te inspiră, te emoționează, te face să trăiești în afara unei realități care de puține ori este idilică, iar „lumea himerelor este singura demnă de a fi locuită”.

În orice dorință, susține Rousseau, imaginația joacă un rol important – nu dorim neapărat ceva sau pe cineva, ci dorim mai degrabă ceea ce reprezintă pentru noi acea dorință, drumul pe care îl parcurgem înspre realizarea acelei dorințe, adaptînd realitatea la lumea noastră interioară. Dorința devine astfel un proces de înfrumusețare a vieții și, traversîndu-l, trăim experiența frumuseții absolute, trăim idealul – să idealizezi ceva sau pe cineva, să transformi dorința în idee înseamnă aneantizarea realității. Pentru că atunci cînd dorim ceva vedem doar partea frumoasă, fără să contabilizăm defectele, fără să luăm în calcul minusurile (pe care realitatea le atașează, inevitabil, dorinței împlinite). Și, tocmai de aceea, odată ce dorința este îndeplinită, norul de iluzii se poate risipi – fie că e vorba de o aspirație amoroasă, un job perfect sau chiar un abonament la o sală de sport. Căci, suprapunînd dorința peste realitate, ne vom da seama și de lucrurile care vin la pachet cu realizarea acesteia, iar detaliile realității disipează visul, înlănțuindu-ne teluricului.

Rousseau nu condamnă, așadar, dorințele și nevoia oamenilor de a avea aspirații. Să-ți dorești ceva înseamnă să visezi la ceva frumos, frumusețea fiind, pînă la urmă, cea care dă sens vieții, iar nefericiții fiind cei care se mulțumesc să trăiască doar în realitate.

image png
Ceasurile organismelor
Majoritatea organismelor vii au astfel de ritmuri sincronizate cu o durată de aproximativ 24 de ore, cea a unei zile pe Pămînt.
image png
Scrierea și scrisul
Cînd unii «intelectuali» catadicsesc (nu catadixesc!) să scrie cîteva rînduri, îți pui mîinile în cap! Dixi!...”
p 22 la Necsulescu jpg
Mama, între Leagăn și Lege
Cu alte cuvinte, a seta o limită fermă și apoi a putea fi alături de copil în stările lui de revoltă, furie și neputință în timp ce asimilează limita.
image png
De la supă la politică
Anul trecut, o investigație jurnalistică a WELT a scos la iveală țelul principal al asociației: acela de a se transforma într-un partid politic.
p 22 jpg
Limba trădătoare
Și, cu toate acestea, ce capacitate formidabilă au de a distruge vieți…”.
image png
Casă bună
Însă, de bună seamă, pe vremea lui Socrate, și casele erau mai... reziliente, și timpul avea mai multă răbdare...
p 22 Radu Paraschivescu WC jpg
Radu Paraschivescu. Portret sumar
Cărţile lui Radu Paraschivescu sînt mărturia unei curiozităţi insaţiabile, a unui umor inefabil şi a unei verve torenţiale.
p 22 WC jpg
„Trecutul e o țară străină“
Ethos creștin? Indiferent de explicație, gestul este de o noblețe spirituală pe care ar trebui să o invidiem de-a dreptul.
image png
Cînd trădarea e familiară
Filmul devine astfel o restituire simbolică pentru experiențele trăite.
p 7 coperta 1 jpg
Sfîrșitul visului african
Începutul „oficial” al Françafrique e considerat anul 1962, cînd Charles de Gaulle l-a însărcinat pe Jacques Foccart, întemeietorul unei firme de import-export de succes, cu coordonarea politicii africane a Franței.
p 22 la Gherghina WC jpg
Cabinetul de curiozități al evoluției
În ciuda spectaculoasei diversități a organismelor vii, evoluția a făcut ca, prin înrudirea lor, acestea să se asemene ramurilor unui singur arbore.
image png
Sofisme combinate
Și în cazul comunicării interpersonale, distincția dintre „public” și „privat” contează.
fbman png
Testul omului-facebook
Dar să identificăm oamenii-facebook din lumea noastră și să îi tratăm ca atare, încă mai putem.
image png
Încăpățînare discursivă
Altminteri, cînd politicienii nu-și înțeleg misiunea, cheltuindu-și energia în dispute stupide și inutile, rezultatul poate fi ușor de ghicit.
1031 22 23 jpg
O lume schizoidă
Laura Carmen Cuțitaru este conferențiar la Literele ieșene, specializată în lingvistică americană.
the running man jpg
Arta figurativă și teoria recapitulării
Totodată, ambele dezvăluie peisaje unice, de o frumusețe nemaiîntîlnită.
image png
Dezamăgirea ca „dezvrăjire”
Este o deșteptare amară, dar deșteptare. Ni se pare că ni s-a luat un solz de pe ochi.
image png
De ce 2 și nu 1
Ajunși în acest ultim punct, tot ceea ce putem, așadar, conștientiza e că nu sîntem niciodată 1, ci 2, că nu sîntem niciodată singuri
image png
Oglinzile sparte ale organismelor
Astfel, poate că natura se repetă, dar nu vrea mereu să spună același lucru.
image png
Topografia iertării
Uneori, poate să apară efectul iertării de sine pentru neputința de a ierta pe alții din afară.
p 23 WC jpg
Etică și igienă
Revenind acum la psihologie și experimente, Arie Bos notează că „acolo unde miroase a substanțe de igienă, oamenii se comportă mai sociabil și mai generos”.
p 21 Viktor E  Frankl WC jpg
Pustiul refuzat
Nimic de adăugat, nimic de comentat.
p 22 jpg
Contradicțiile dreptului proprietății intelectuale
Ce înseamnă, mai exact, forma radicală a ideii? Înseamnă forma simplificată și agresivă a ideii.
p 7 LibertÔÇÜ 6 jpg
Dreptate pentru vînzătorii stradali
Comerțul stradal e o activitate economică legitimă prin care își cîștigă existența milioane de oameni.

Adevarul.ro

image
Nu suntem egali în fața bolilor: care sunt românii care nu vor plăti suprataxă pe concediu medical
Politicienii și-au făcut calculele și au decis că nu suntem egali în fața bolilor. Mai exact, PSD și PNL lucrează la o ordonanță de urgență prin care încearcă să elimine supraimpozitarea concediilor medicale doar în cazul anumitor pacienți
image
„Lâna de aur”, cel mai scump material textil natural din lume. Firul de Vicuña se vinde la gram, la fel ca aurul
Firul de Vicuña, recoltat o dată la doi sau trei ani în cantități limitate, se distinge ca fiind cel mai rar și scump fir din lume. Cu o grosime de 12 microni, comparabilă cu cea a aurului, este comercializat la gramaj, se vinde la prețuri exorbitante și presupune un proces de producție meticulos.
image
Decizie radicală pentru „Tesla de Cluj”. „Dacă ziceam că e produsă în Elveția, clienții ar fi sărit s-o cumpere cu 450.000 de euro”
Echipa proiectului a luat o decizie importantă: va regândi „Tesla de Cluj” într-o variantă mult mai ieftină. „Probabil că dacă ziceam că mașina este produsă în Elveția, clienții ar fi sărit să o cumpere cu 450.000 de euro”, susține Florin Dehelean, unul dintre investitori

HIstoria.ro

image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.
image
Procesul „Numai o guriță”, o noutate pentru justiția română la început de secol XX
În primăvara anului 1912, pictorul Gore Mircescu îl aducea în fața justiției pe librarul Constantin Sfetea, pe motivul reproducerii neautorizate a uneia din lucrările sale – „Numai o guriță” – pe care cel din urmă o folosise la ilustrarea unor cărți poștale.