Despre sociopați, cu dragoste

Paul GABOR
Publicat în Dilema Veche nr. 880 din 18 - 24 februarie 2021
Despre sociopați, cu dragoste jpeg

Mă întreb de ce unii oameni au ochii tulburi și privirile acelea pierdute care intră prin tine și se înfig undeva, în spate, într-un perete indiferent, rece ca talpa mortului, de ce au în același timp un zîmbet tîmp agățat pe față ca un mărțișor demodat, cu firul deșirat în mii de scame? E profilul standard al nebunului care ți-ar mușca ficatul și s-ar uita la un film de desene animate cu Pantera Roz. Nu pot face altă analogie acum. Vorbeam cu un prieten care predă Sociologie într-un liceu din Constanța, eram curios și l-am descusut un pic. Mi-a sugerat să-i privesc cu atenție pe unii politicieni, pe fătucile care sînt împinse de la spate în funcții bugetare călduțe, să fiu atent la „emigranții” care sar cu tupeu și dezinvoltură dintr-un partid într-altul, fără scrupule, să-i am în radar pe mitocanii care au capturat nemilos statul, pe politrucii bătrîni cu diplome false și pe cîțiva din noul val al politicii. Sînt la fel de tulburi și ei, au același zîmbet ticălos ca hienele din garniturile vechi ale administrației.

Iritarea cauzată de aceste fenomene nu mai este de multă vreme o preocupare pentru mine. Am devenit, din păcate, doar un spectator ineficient care analizează, își mușcă buzele și se întoarce plin de lehamite către frigider, acolo unde, cu ceva șanse, mai pot găsi o bere rece. Simt că încep să împrumut din trăsăturile acestor sociopați. Mi-e teamă că nu mă va mai impresiona nimic, că nu voi mai răspunde la stimuli. Mi-am descoperit chiar și motanul uitîndu-se cu milă către mine. Dar a început să mă turbeze lipsa de empatie. Atît cea a autorităților, cît și cea a omului de rînd care trăiește cu convingerea că lui nu i se poate întîmpla – aici revin cu gîndul la cerșetorul din Arad căruia i s-au confiscat banii –, că el nu poate fi acolo, jos, unde destinul te aruncă în genunchi și e foarte posibil să nu te mai ridici niciodată. Lipsa de empatie mă scoate din minți și devin irațional. Îmi permit acest lux, nu am de apărat nici un fel de postură, nu trebuie să-mi cosmetizez imaginea publică, nici nu mi-a trecut prin cap ideea nefericită de a candida pe undeva, măcar ca șef de scară de bloc. Pot fi irațional și lipsa de empatie a celorlalți să mă învenineze la nesfîrșit. Îmi asum acest risc. În plus, nu-mi pasă deloc de (pre)judecățile spectatorilor. Indivizii fără empatie îmi produc migrene și îmi accelerează ulcerul. E suficient să răscolesc cîteva zeci de minute printre comentariile online. Nu contează unde, nu contează subiectul articolului. Dacă discuția se centrează pe efectele Brexit-ului, apar imediat inși cu spume la gură care aruncă solemn în eter fraza deja clasică: „Să moară briții, oricum îs niște alcoolici care au cucerit lumea și au sărăcit-o!”. Dacă se dezbate vreun viol, cel mai sigur femeia fusese vinovată pentru că îndrăznise să meargă pe stradă cu o „fustă prea scurtă”. A născut o adolescentă? Normal, „i-a plăcut sexul, curva dracului”. O bătrînă a fost lovită de o mașină care trecuse în viteză: „Moartea o căuta pe-acasă și ea plecase să-și ia covrigi”. 

A fost o vreme în care nu îți puteai pune fundul în avion și nu călătoreai prin Europa doar cu buletinul, de la București la Paris sau de la Cluj la Milano, era de neimaginat că puteai să iei micul dejun pe terasă-n Dorobanți, iar pe seară să-ți plimbi șlapii și unghiile date cu gel pe plaja din Zakynthos. Nu, nu era simplu deloc. Îmi aduc aminte că în perioada 2000-2002, abia ajuns în Spania, fără drept de ședere și de muncă, băteam pe la uși și întrebam dacă nu se găsește ceva de lucru și pentru mine. Deschideau spaniolii, se frecau la ochi pentru că nu prea auziseră ei accente ciudate prin sat, mai chemau un vecin și mă luau la întrebări. De unde sînt, cum am ajuns acolo, de ce nu m-am dus direct la plajă, unde ajungeau de regulă cei veniți de-afară în căutarea unui job, cum de limba română seamănă cu italiana și cu spaniola, unii știau că România e pe lîngă Moscova, alții o localizau prin fundul Turciei… Munceam la negru, nu am timp de povești despre cum se obțineau actele atunci. Am cărat pămînt, cărămizi, sute de roabe de ciment, am tăiat copaci cu drujba, am făcut paleți industriali în tură de noapte (pentru că ziua erau inspecții) și am spălat piscine cu soarele iberic înfipt în moalele capului. Au fost și perioade în care am trăit cu 1.000 de pesetas pe săptămînă (6 euro pentru cei care nu sînt la curent cu schimbul valutar de atunci). Cumpăram doar cutii de lapte și pachete de biscuiți. Aveam senzația că frec nisip în gură cînd mușcam din ei. Erau rotunzi, seci, subțiri, abia dacă trecuse oul prin ei, zahărul era mai mult o iluzie. Biscuiți „Maria” se numeau. Făceam „mîncare de porci” într-un castron de care îmi aduc aminte și acum. Nu o dată mi-am pus problema cerșitului atunci cînd nu mai aveam bani nici pentru autobuz pentru a străbate zonele industriale. M-aș fi așezat pe un trotuar cu un carton între picioare? Poate că nu aș fi făcut-o, așa îmi place să cred acum. Amintirile sînt amuzante. Am avut noroc atunci, găseam de muncă aproape la orice colț de stradă.

Dar dacă m-aș fi îmbolnăvit deodată de ceva grav? Sau dacă, după o tragedie familială, mi-aș fi pierdut casa, familia, dacă ai mei ar fi murit într-un accident sau într-un incendiu? Ce s-ar fi întîmplat dacă m-aș fi văzut deodată într-o situație de extremă vulnerabilitate care m-ar fi împiedicat să-mi caut de lucru? Mai mult ca sigur, aș fi fost obligat să mă duc într-o piață, într-o zonă aglomerată, și să întind mîna pentru a avea acces la un colț de pîine fără să fur sau să-i dau cuiva în cap pentru a-l ușura de portofel. Nu știu, sînt doar ipoteze, gînduri. Îmi permit, iarăși, luxul de a le avea. În România există zeci de mii de persoane care trec în fiecare zi prin situații-limită. Necunoscuți care suferă în tăcere, închiși între patru pereți fără posibilitatea de a ieși pentru a cere ajutorul cuiva, oameni singuri, suflete căzute în alcool, loviți de drame în fața cărora cei mai mulți dintre noi ar claca fără drept de apel… Cu ani în urmă, unui cunoscut i-au murit soția și copilul în vîrstă de șase ani. Fuseseră pe o plajă mai îndepărtată, aproape pustie. Le plăcea intimitatea, nu suportau să se lovească de oameni și de umbrele colorate la tot pasul. El a adormit pe pătură, băuse cîteva beri în plus. Nu i-a auzit pe cei doi care fuseseră luați de curent, în largul mării. Nu a auzit țipetele. Mediterana era agitată, iar zgomotul valurilor era foarte intens. Era singur cînd s-a trezit. A chemat Poliția. L-au găsit polițiștii dîndu-și cu două pietre mari în cap, plin de sînge, disperat. Bărcile patrulei de coastă au recuperat doar corpul soției. Copilul nu a mai apărut niciodată. Știu că a stat internat mai mult de o lună de zile din cauza rănilor. În spital a încercat să se sinucidă de două ori. L-au legat de pat. Și-a pierdut locul de muncă, nu a mai fost în stare de nimic. S-a întors în țară. Acolo avea casa părinților, la doi pași de Primărie. Dărăpănată, goală, devastată de hoți. Ai lui muriseră de ceva vreme. „Dă-l dracului de mincinos, ăsta e plin de bani, doar a venit din Spania. O face pe deșteptu’, nici nu vrea să stea cu noi de vorbă” – așa a fost privit cam o jumătate de an de vecinii din sat. Nu scotea un cuvînt, era doar mort pe dinăuntru. A găsit empatie într-o funie cu care s-a spînzurat de cea mai groasă cracă a nucului din curte.

Îi urăsc fără limite, cu exuberanță chiar, pe cei care nu sînt capabili să practice acest exercițiu banal: cel de punere pentru cîteva minute în pielea celuilalt. A celui lovit fulgerător de destin, a celui vulnerabil, a celui care întinde mîna după ajutor. Îi urăsc pe cei care nu știu să ne învețe empatia, disprețuiesc sistemul educațional care bagă pe gît doar informație și aruncă cu diplome și calificative gonflate, dar se șterge în același timp la fund cu concepte ca „empatie”, „bunătate”, „fericire” etc. Cel care întinde mîna nu o face din plăcere. Cel care cerșește nu este sămînța răului din societate, ci rezultatul unei colectivități egoiste, castrate emoțional, este produsul unei nații cu sufletul congelat ca un stavrid în cambuza unui pescador de mare tonaj. Omul care ajunge să ceară bani în plină stradă poate fi sclavul unei mafii, poate fi orice vreți voi, moraliștilor de serviciu, dar nu este vinovatul principal sub nici o formă. Din acest motiv, cei care aplaudă umilirea publică a unor categorii sociale sînt ființe josnice, fără caracter, sociopați cronici, sînt candidații perfecți pentru a sprijini apucăturile fascistoide ale unor partide și instituții. Îmi scria Cătălina Dumitrescu, psiholog în Bruxelles: „Există o categorie a psihopaților care nu cunosc empatia și sînt promovați ca «modelul de succes» spre care ar trebui să tindem. Există o lipsă crasă de educație psihologică. A fi sensibil e perceput ca a fi slab, fără putere, departe de «modelul de succes». Empatia este o componentă care se educă. Sigur, acolo unde nivelul sănătății emoționale a societății e unul crescut.”

Uneori îmi revin în memorie imaginile castronului cu „mîncarea de porci”. Mă bucur că eram singur atunci, ar fi existat pericolul ca cineva să-mi presare stricnină din prea multă dragoste.

Paul Gabor este scriitor și publicist. Cea mai recentă carte publicată este Rapel, Editura Herg Benet, 2020.

Foto: wikimedia commons

image png
Ceasurile organismelor
Majoritatea organismelor vii au astfel de ritmuri sincronizate cu o durată de aproximativ 24 de ore, cea a unei zile pe Pămînt.
image png
Scrierea și scrisul
Cînd unii «intelectuali» catadicsesc (nu catadixesc!) să scrie cîteva rînduri, îți pui mîinile în cap! Dixi!...”
p 22 la Necsulescu jpg
Mama, între Leagăn și Lege
Cu alte cuvinte, a seta o limită fermă și apoi a putea fi alături de copil în stările lui de revoltă, furie și neputință în timp ce asimilează limita.
image png
De la supă la politică
Anul trecut, o investigație jurnalistică a WELT a scos la iveală țelul principal al asociației: acela de a se transforma într-un partid politic.
p 22 jpg
Limba trădătoare
Și, cu toate acestea, ce capacitate formidabilă au de a distruge vieți…”.
image png
Casă bună
Însă, de bună seamă, pe vremea lui Socrate, și casele erau mai... reziliente, și timpul avea mai multă răbdare...
p 22 Radu Paraschivescu WC jpg
Radu Paraschivescu. Portret sumar
Cărţile lui Radu Paraschivescu sînt mărturia unei curiozităţi insaţiabile, a unui umor inefabil şi a unei verve torenţiale.
p 22 WC jpg
„Trecutul e o țară străină“
Ethos creștin? Indiferent de explicație, gestul este de o noblețe spirituală pe care ar trebui să o invidiem de-a dreptul.
image png
Cînd trădarea e familiară
Filmul devine astfel o restituire simbolică pentru experiențele trăite.
p 7 coperta 1 jpg
Sfîrșitul visului african
Începutul „oficial” al Françafrique e considerat anul 1962, cînd Charles de Gaulle l-a însărcinat pe Jacques Foccart, întemeietorul unei firme de import-export de succes, cu coordonarea politicii africane a Franței.
p 22 la Gherghina WC jpg
Cabinetul de curiozități al evoluției
În ciuda spectaculoasei diversități a organismelor vii, evoluția a făcut ca, prin înrudirea lor, acestea să se asemene ramurilor unui singur arbore.
image png
Sofisme combinate
Și în cazul comunicării interpersonale, distincția dintre „public” și „privat” contează.
fbman png
Testul omului-facebook
Dar să identificăm oamenii-facebook din lumea noastră și să îi tratăm ca atare, încă mai putem.
image png
Încăpățînare discursivă
Altminteri, cînd politicienii nu-și înțeleg misiunea, cheltuindu-și energia în dispute stupide și inutile, rezultatul poate fi ușor de ghicit.
1031 22 23 jpg
O lume schizoidă
Laura Carmen Cuțitaru este conferențiar la Literele ieșene, specializată în lingvistică americană.
the running man jpg
Arta figurativă și teoria recapitulării
Totodată, ambele dezvăluie peisaje unice, de o frumusețe nemaiîntîlnită.
image png
Dezamăgirea ca „dezvrăjire”
Este o deșteptare amară, dar deșteptare. Ni se pare că ni s-a luat un solz de pe ochi.
image png
De ce 2 și nu 1
Ajunși în acest ultim punct, tot ceea ce putem, așadar, conștientiza e că nu sîntem niciodată 1, ci 2, că nu sîntem niciodată singuri
image png
Oglinzile sparte ale organismelor
Astfel, poate că natura se repetă, dar nu vrea mereu să spună același lucru.
image png
Topografia iertării
Uneori, poate să apară efectul iertării de sine pentru neputința de a ierta pe alții din afară.
p 23 WC jpg
Etică și igienă
Revenind acum la psihologie și experimente, Arie Bos notează că „acolo unde miroase a substanțe de igienă, oamenii se comportă mai sociabil și mai generos”.
p 21 Viktor E  Frankl WC jpg
Pustiul refuzat
Nimic de adăugat, nimic de comentat.
p 22 jpg
Contradicțiile dreptului proprietății intelectuale
Ce înseamnă, mai exact, forma radicală a ideii? Înseamnă forma simplificată și agresivă a ideii.
p 7 LibertÔÇÜ 6 jpg
Dreptate pentru vînzătorii stradali
Comerțul stradal e o activitate economică legitimă prin care își cîștigă existența milioane de oameni.

Adevarul.ro

image
Nu suntem egali în fața bolilor: care sunt românii care nu vor plăti suprataxă pe concediu medical
Politicienii și-au făcut calculele și au decis că nu suntem egali în fața bolilor. Mai exact, PSD și PNL lucrează la o ordonanță de urgență prin care încearcă să elimine supraimpozitarea concediilor medicale doar în cazul anumitor pacienți
image
„Lâna de aur”, cel mai scump material textil natural din lume. Firul de Vicuña se vinde la gram, la fel ca aurul
Firul de Vicuña, recoltat o dată la doi sau trei ani în cantități limitate, se distinge ca fiind cel mai rar și scump fir din lume. Cu o grosime de 12 microni, comparabilă cu cea a aurului, este comercializat la gramaj, se vinde la prețuri exorbitante și presupune un proces de producție meticulos.
image
Decizie radicală pentru „Tesla de Cluj”. „Dacă ziceam că e produsă în Elveția, clienții ar fi sărit s-o cumpere cu 450.000 de euro”
Echipa proiectului a luat o decizie importantă: va regândi „Tesla de Cluj” într-o variantă mult mai ieftină. „Probabil că dacă ziceam că mașina este produsă în Elveția, clienții ar fi sărit să o cumpere cu 450.000 de euro”, susține Florin Dehelean, unul dintre investitori

HIstoria.ro

image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.
image
Procesul „Numai o guriță”, o noutate pentru justiția română la început de secol XX
În primăvara anului 1912, pictorul Gore Mircescu îl aducea în fața justiției pe librarul Constantin Sfetea, pe motivul reproducerii neautorizate a uneia din lucrările sale – „Numai o guriță” – pe care cel din urmă o folosise la ilustrarea unor cărți poștale.