Zilele acestea, Australia este epicentrul catastrofelor climatice. Splendida ei Barieră de Corali este pe moarte, pădurile ei tropicale, parte din patrimoniul universal, sînt mistuite de flăcări, uriașele ei întinderi subacvatice de alge aproape că au dispărut, numeroase orașe au rămas sau sînt pe cale să rămînă fără apă, pe scurt, acest vast continent arde cum nu a mai ars vreodată.

Imaginile incendiilor au ceva între Mad Max și Ultimul țărm: mii de vietăți alungate pe plaje de o pîclă portocalie, tablouri înțesate de oameni și animale, aproape medievale în muțenia lor stranie – jumătate Bruegel, jumătate Bosch, într-un cerc de foc, fețele supraviețuitorilor ascunse de măști și ochelari de protecție. Ziua devine noapte pe măsură ce fumul acoperă toată lumina în minutele de groază înainte ca văpaia roșie să anunțe iminența infernului. Flăcări înalte de aproape o sută de metri. Tornade de foc. Copii înfricoșați, la cîrma unor bărci cu motor, cît mai departe de flăcări, refugiați în propria țară.

Focurile au devastat deja aproape șase milioane de hectare – o suprafață aproape cît are Austria, de patru ori mai mare decît cea distrusă de incendiile din California (2018) și de opt ori mai mare decît cea distrusă de incendiile din Amazonia (2019). În prima zi a anului 2020, aerul din Canberra a fost cel mai poluat din lume, mai ales din cauza unui nor de fum cît Europa de lat.

Oamenii de știință estimează că aproape o jumătate de miliard de animale au fost ucise și că unele specii de animale și plante au dispărut pentru totdeauna. Animalele supraviețuitoare își părăsesc puii în căutare de hrană, dar sfîrșesc prin a muri de foame. Cel puțin 26 de persoane și-au pierdut viața în incendii, existînd temeri că numărul ar fi mult mai mare.

Atît de multe tragedii și sezonul marilor incendii este doar la început.

În timp ce scriu aceste rînduri, în New South Wales s-a declarat stare de urgență, iar în Victoria stare de dezastru, au loc evacuări în masă, sîntem în pragul unei catastrofe umanitare, orașele de-a lungul coastei de est sînt înconjurate de foc, transportul și comunicațiile sînt întrerupte, iar soarta lor este incertă.

Un mesaj de Anul Nou trimis prietenilor săi de inginerul Ian Mitchell, pensionar acum, din Gipsy Point, o mică localitate din nordul statului Victoria, este elocvent pentru starea de spirit a nenumărați australieni în acest moment al catastrofei:

Și noi, și cele mai multe case din Gipsy Point am rămas în picioare. În Gipsy Point trăiesc 16 persoane.

Nu mai avem curent electric, telefoanele nu mai funcționează, de patru zile toate drumurile sînt blocate. Numai e-mail-ul prin satelit funcționează. Avem două bărci mai mari cu care am putea aduce provizii, mai ales combustibil, din Coota.

Ne trebuie mai mulți oameni care să ne apere așezarea fiindcă de vineri se anunță un alt val mare de căldură. Începînd de azi, focul devine o problemă și aici, dar toate drumurile sînt acoperite de copaci căzuți și nimeni nu are cu ce să lupte împotriva lui.

Sîntem obosiți, dar teferi.

Și am intrat în 2020!

Cu drag,

Noi.

La librăria din satul pustiit de foc Cobargo, New South Wales, a apărut următorul anunț în vitrină: „Ficțiunea post-apocaliptică a fost mutată la secția Evenimente curente“.

Reacţia liderilor?

Și totuși, incredibil, reacția liderilor Australiei la această criză națională fără precedent nu este de a-și apăra țara, ci industria combustibililor fosili, un mare donator pentru ambele partide mari – de parcă ar vrea să netezească drumul țării spre pieire. În timp ce incendiile izbucneau la mijlocul lunii decembrie, liderul Partidului Laburist, din opoziție, a făcut turul comunităților de mineri asigurîndu-le de sprijinul lui neechivoc față de exporturile de cărbune. Premierul, conservatorul Scott Morrison, a plecat în concediu, în Hawaii.

Din 1996, guvernele australiene conservatoare sabotează cu succes acordurile internaționale privind schimbările climatice pentru a apăra industria combustibililor fosili. Astăzi, Australia este cel mai mare exportator de cărbune și gaz natural din lume. Recent a fost plasată pe locul 57 din tot atîtea țări la capitolul schimbări climatice.

În mare măsură, domnul Morrison își datorează victoria la limită în alegerile de anul trecut oligarhului carbonier Clive Palmer, care a înființat un partid-marionetă menit să împiedice venirea la putere a Partidului Laburist – angajat, chiar dacă între anumite limite, să combată efectele schimbărilor climatice. Bugetul domnului Palmer pentru campania electorală a fost de aproape trei ori mai mare decît bugetele celor două mari partide, luate împreună. Ulterior, domnul Palmer a anunțat că intenționează să deschidă cea mai mare mină de cărbune din Australia.

Întrucît domnul Morrison, venit din marketing, a fost nevoit să-și întrerupă concediul și să-și prezinte public scuzele, acum preferă să-și amelioreze imaginea, apărînd în tot felul de fotografii, cu familia sau cu jucători de crichet. Este văzut mult mai rar în prima linie a incendiilor, în comunitățile distruse de foc sau alături de supraviețuitori. Pentru domnul Morrison, incendiile fac parte din catastrofele inevitabile, nimic ieșit din comun.

Această atitudine pare a fi rezultatul unui calcul politic înspăimîntător: în absența unei opoziții eficiente din partea Partidului Laburist, care încă nu-și revine după alegerile pierdute, și cu presa dominată de Rupert Murdoch – cu 58% din tirajul cotidienelor – care-i susține ferm minimalizarea agravării situației climatice, domnul Morrison pare animat de speranța că va avea cîștig de cauză atîta timp cît nu va recunoaște magnitudinea dezastrului ce copleșește Australia.

Domnul Morrison a devenit notoriu ca ministru al Imigrației, funcție în care a perfectat o politică feroce, menită să-i interneze pe refugiați în tabere de pe insule din Pacific, în condiții de trai mizerabile, și pare insensibil la suferința umană. Acum guvernul lui a făcut un îngrijorător viraj autoritar, punînd pumnul în gură sindicatelor, ONG-urilor și jurnaliștilor. Potrivit unei legi care urmează să fie adoptată în Tasmania, și probabil copiată în toată Australia, protestatarii ecologiști sînt pasibili de condamnări la închisoare de pînă la 21 de ani.

„Australia este o națiune în flăcări condusă de lași“, a scris Hugh Riminton, jurnalist de frunte, în numele multor conaționali. La care ar fi putut adăuga „și idioți“, după ce vicepremierul Michael McCormack a pus incendiile pe seama bălegarului de cal care ar fi făcut explozie.

Ăștia sînt cei care deschid porțile Iadului și îndeamnă națiunea să se sinucidă climatic.

Se estimează că mai bine de o treime din australieni sînt afectați de incendii. Printr-o majoritate semnificativă, tot mai mare, australienii vor combaterea efectelor schimbărilor climatice și sînt revoltați de prăpastia dintre fanteziile ideologice ale Guvernului Morrison și realitatea unei Australii care se încinge, se usucă și arde.

Situația amintește, la modul straniu, de Uniunea Sovietică din anii 1980, cînd activiștii de partid erau atotputernici, dar aproape de a-și pierde legitimitatea morală, fundamentală, de a guverna. În Australia de astăzi, o putere politică sclerozată și debusolată de propriile fantezii se confruntă cu o realitate monstruoasă căreia nu are nici capacitatea și nici voința de a-i face față.

În pofida masivului aparat de propagandă reprezentat de presa lui Murdoch și a absenței unei opoziții puternice, autoritatea morală a domnului Morrison scade pe zi ce trece. Joia trecută, după ce s-a îndepărtat în grabă de o femeie gravidă care-i cerea ajutorul, a fost luat la rost și pus pe fugă de locuitorii furioși ai unui orășel ars din temelii. Un politician conservator din partea locului a catalogat umilirea propriului lider drept „primirea pe care probabil că a meritat-o“.

Așa cum remarca Mihail Gorbaciov, ultimul lider sovietic, prăbușirea Uniunii Sovietice a început cu dezastrul nuclear de la Cernobîl, în 1986. În urma acelei catastrofe, „sistemul, așa cum îl știam noi, nu a mai putut fi susținut“, a scris el în 2006. Să fie oare imensa tragedie, în plină desfășurare, a incendiilor australiene Cernobîlul crizei climatice?

© 2020, Richard Flanagan

traducere de Petru IAMANDI

Foto (sus): Richard Flanagan. Credit foto: Joel Saget 

Romanele lui Richard Flanagan (n. 1961), cel mai titrat scriitor australian al momentului, au apărut în traducerea lui Petru Iamandi la Editura Litera. Acest articol a apărut iniţial în The New York Times, ediţia din 3 ianuarie a.c.