Pe la începutul anului 2009 ne-am gîndit că ar fi o experienţă interesantă să mergem în excursie la Veneţia, la carnaval, într-un week-end prelungit. Nu ştim de ce, aşa ni s-a pus nouă pata.
Astfel încît ne-am pus pe căutat bilete de avion şi cazare în Veneţia. Evident, bilete la low-cost şi cazare cît mai ieftină. Însă după primele rezultate, ne-am cam lăsat păgubaş, deşi pînă la începerea distracţiei mai erau aproape două luni.
Am decalat plecarea, în speranţa că găsim preţuri mai mici. Şi am găsit, cu cca 600 de lei – 2 persoane. Dus-întors, Bucureşti, Băneasa-Veneţia, San Marco.
Cazarea am gasit-o pe www.venere.com, la 230 de euro, 3 nopţi, 2 persoane, camera dublă. Să nu vă aşteptaţi la preţuri mai mici, nici chiar în extra-sezon. Şi nici pe timp de criză. Şi să nu vă aşteptaţi la camere mari. Totul e înghesuit pe acolo. Şi, aşa, ca fapt divers, pe oriunde ai sta în Veneţia insulară, nu faci decît maximum 25 de minute pînă în Piaţa San Marco. Pe jos.
Hotelul l-am ales bazîndu-ne pe poze şi pe comentariile celor care au mai stat acolo. Eventual, poate ar trebui vorbit cu cunoscuţi care să recomande diverse locuri. Am stat la două hoteluri – primul, Hotel alle Guglie, nu ne-a plăcut: frig, camere cu suprafaţă mică, dar foarte înalte. Al doilea, Locanda Herion, a fost deosebit. Am mai fi stat acolo şi am regretat că nu l-am găsit din prima.
Au două companii de transport, ACTV şi ATVO. De la aeroportul San Marco se ia autobuzul pînă în Piazzale Roma. Preţ, undeva pe la 3 euro sau 5,5 dus-întors. De aici... ori pe jos, ori cu taxi, ori cu gondola, ori cu alte vaporaşe, pe canale. Pentru turişti, pun la dispoziţie abonamente valabile cîteva zile, atît pe autobuze, cît şi pe vaporaşe. Au şi transport de noapte, aşa că poţi ajunge uşor după ora 23 de la aeroport în oraş.
Gondolele sînt interesante, dar nu mă îmbie să mă dau în ele. Nici preţul nu e tocmai accesibil – 70-75 de euro. Un lucru care merită făcut e o plimbare noaptea. Lumini, vapoare, clădiri, poduri se oglindesc în apele canalelor.
 
Veneţia e plină de indicatoare. E greu să te rătăceşti. Hartă iei de la punctele de informare turistică. Iar primăvara, pînă pe la sfîrşitul lui mai, nu e aglomerată. Atunci vezi Veneţia aşa cum e ea în mod normal. Liniştită, fără aglomeraţie, cu oameni care se duc la cumpărături, la lucru, sau îşi scot cîinii la plimbare.
 
Veneţia e o insulă. Nu uita asta. Iar insula e într-o lagună. Iar în lagună sînt mai multe insule, unele mai celebre, altele mai puţin celebre. Iar într-o zi însorită de primăvară, e o adevărată plăcere să le vizitezi – Murano, Burano, Treponti, Torcello şi Lido. Vaporaşele sînt cam din oră în oră, aşa că vizitatul insulelor ţine cam o zi întreagă.
Pe Murano se vizitează magazinele cu sticlărie. Unele sînt făcute pe insulă, altele în China. Cele de pe insulă au certificat de producător, fie că sînt inele, cercei sau vaze. Acestea sînt cele originale. Insula nu e cine ştie. Mi-a plăcut însă mai mult ca Veneţia. Era mai multă verdeaţă, mai plină de viaţă. Poate şi din cauza soarelui.
 
Burano – merită văzută. Dacă pe Murano nu găseşti un ciob care să-ţi placă, aici sigur ai să găseşti un mileu. Sau o faţă de masă. Sau măcar un şervet. Ai şi aici vreo două biserici şi un muzeu – Museo del Merletto (bănuiesc că e Muzeul Mileurilor). Nu l-am vizitat, era închis. Mai bine! Şi totuşi, nu mileurile sînt atracţia centrală a insulei. Ci casele. Foarte fistichiu colorate. Un curcubeu stradal. Fiecare casă e altfel. Iar ce vezi prin vederi... ei bine, chiar aşa e. O coloratură ce-ţi ia ochii.
 
Întoarcerea cu vaporul de pe Lido oferă o privelişte deosebită asupra Veneţiei – Piaţa San Marco, Palatul Dogilor şi două turnuri pe care nu m-am chinuit să le identific. Am vizitat şi Turnul Clopotului. Intrarea era 8 euro de persoană, tarif standard, iar cardul de reduceri nu a fost valabil. Oricum nu mi se pare ceva aşa ieşit din comun. Adică, dacă vreţi neapărat să urcaţi, urcaţi. Însă nu cred că e ceva fără de care nu se poate trăi.
 
Mocioi