Revoluţia Pe 22 decembrie, la 17 seara m-am integrat în Revoluţia de la Călăraşi, reacţie a cetăţenilor, eliberare de ceilalţi. Nu s-a întîmplat absolut nimic incalificabil.În politică 8 decembrie 1990, ca subprefect al judeţului Călăraşi. Cunoscut pînă în '89 ca inginer, şef de secţie şi secretar cu propaganda PCR la Combinatul Siderurgic Călăraşi. Am intrat în PSD ca-ntr-o dragoste la prima vedere.Modelul Am fost într-un sistem rigid, 12 ore de muncă, 24 în alertă, să nu se întîmple ceva, vreo avarie. N-am fost format pe politică. Ca subprefect, m-am cabrat pe problemele ce-mi reveneau din legislaţie. N-am vrut să mă depărtez de CFSN-ul local şi am fost lucrat la Bucureşti, la Stolojan. M-am întors la Combinat în '92. M-am trecut pe listă, pe locul trei-patru. Am ezitat dacă să fac politică la nivel înalt. Am făcut-o şi nu regret.Schimbarea Am fost atent la ceea ce a scris Kogălniceanu, Titulescu, la discursurilor celor de dinainte de '40, Brătianu, m-am uitat şi la ce credea Garda de Fier. Am fost atent la mesajele lor astfel încît eu să-mi cristalizez inteligenţa, nimeni să nu-mi impună conduita. La oratorie, exemple pe Vadim, Iliescu, Năstase. Vadim basculează stînga-dreapta într-un minut întreaga sală. Dinu Patriciu avea o frumuseţe a speech-ului. Marian Sîrbu, ministrul Muncii, călărăşean şi el, o exprimare fermecătoare, sentimentul de a-şi exprima punctul de vedere şi niciodată cine ascultă nu poate să adoarmă. Din '96 cred în mandatul de reprezentare a intereselor individuale, mărunte sau complicate, ale cetăţeanului. De ce? Sînt campion al interpelărilor parlamentare între '96-2000, şi vicecampion acum. Cînd vine la mine cineva eu nu-i arunc memoriu, ci-l trimit autorităţilor în domeniu.Puterea Nu am putere. Intervin pentru a avea Putere, dar nu am. Orice directoraş te poate persifla elegant, dar să nu rezolve problema.Şpaga Nu şpagă, da atenţia. Dar am zis aşa: "stai aici cu damigeana şi bem împreună şi am stat la un pahar de vorbă, la o saramură cu toţii". Sau mi s-a zis: vreau să vă pun ceva în portbagaj. Nici o problemă, ia cheile şi pune.Cultura Cărţile lui Adrian Năstase le-am citit şi mi-au fost utile. Site-uri favorite: finantare.ro, fdsc.ro, revistapresei.ro, yahoo.com. Citesc ziare, decupez cu foarfeca, trag pe imprimantă articolele importante, de rîd cei de la cabinetul parlamentar, că n-am unde să le mai stochez. Notez citate, expresii celebre din viaţa politică internă şi internaţională.Plecarea din PSD O problemă între mine şi baronul local Doru Ioan Tărăcilă. Eram prieteni foarte apropiaţi şi m-am rupt de el. Încă sînt într-o rană. Au fost rupturi care m-au durut în zodia mea de Fecioară.