Cristian Preda e uichendist.ro
Prima călătorie. Unde? Senzaţii, mirosuri
Primele călătorii de care îmi aduc aminte – la Predeal şi la Mangalia. La Predeal, era iarnă şi aveam gutui în fereastră, iar din expediţia de la mare ţin minte drumul lung de la casa gazdei pînă la plajă. Impresionantă a fost şi prima călătorie în afara României, pe care am făcut-o în 1990, la Praga şi Budapesta. Mirosuri şi senzaţii de Europă centrală: clădiri somptuoase, art deco, curăţenie, bere şi vin alb, gulaş.
Cea mai exotică? Unde? De ce? Ce-ai văzut pe-acolo?
Fără îndoială, e vorba despre călătoria în Madagascar, unde am fost în toamna lui 2005. Se ţinea acolo conferinţa ministerială a francofoniei. Răzvan Ungureanu nu putea merge, fiind într-o vizită importantă împreună cu preşedintele, aşa că am condus delegaţia de la Externe. Acolo am făcut şi prima prezentare a viitorului sommet, care s-a ţinut în septembrie 2006. Antananarivo, capitala malgaşă, era dominată de culoarea violet a unei plante numite djakaranda (pe care am remarcat-o şi în Angola, unde am fost observator la alegerile din urmă cu două luni). Din Madagascar, dat fiind orarul avioanelor, am plecat la jumătate de zi după ce s-a terminat conferinţa, aşa că am putut vizita şi o rezervaţie naturală situată nu departe de Antananarivo, unde am văzut lemurieni. Am fost acolo împreună cu actualul ambasador al Canadei la Bucureşti, iar cu acea ocazie ne-am şi împrietenit.
Cum e călătoria ca europarlamentar? Mai chiuleşti să vezi lumea adevărată?
Plec de acasă în fiecare luni dimineaţa la 5,30 şi revin joi la miezul nopţii. Nu chiulesc, pentru că nu am chiulit niciodată. Ar fi culmea să dobîndesc acest obicei la Bruxelles şi Strasbourg... Programul este foarte solicitant. De cele mai multe ori, intru în clădirea Parlamentului la 8,30-8,45 şi plec după 10 seara. Reuniunile se termină la 6-7 seara, dar mai am nevoie de cîteva ore să mă pregătesc pentru a doua zi. Cunoşteam Bruxelles şi Strasbourg pentru că am fost ca universitar în ambele oraşe. Din iulie pînă în septembrie, am mai evadat în pauzele de la prînz în librării. Preferata mea e „Tropismes“, la care ajungi prin Galerie de la Reine.
Cum arată o călătorie de profesor? Ce programe ai pe acolo? Ai trişat vreodată să vezi locurile?
Ca profesor, am fost la colocvii, inclusiv în Bruxelles. Programul e în aşa fel făcut încît să includă, dacă se poate, şi zilele de sîmbătă şi duminică. Motivul e financiar, nu de altă natură. Aşa cum se ştie, biletele de avion sînt mai ieftine dacă perioada de şedere acoperă şi noaptea de sîmbătă spre duminică. Ţin minte un colocviu la Roma, cînd am putut merge şi la Colosseum. În România, am organizat colocvii, ca şi conferinţe ale unor profesori. Am încercat să le arăt şi Bucureştiul. De pildă, cînd a venit Pierre Manent, profesorul care mi-a îndrumat doctoratul în Franţa, l-am dus şi la Mogoşoaia: avem o poză acolo, lîngă statuia lui Lenin, cu Daniel Barbu şi Toader Paleologu, care i-a fost şi el elev. Iniţial, voiam să îl ducem la Sinaia, dar am schimbat planul deoarece a fost jefuit în stradă şi am mers la poliţie pentru declaraţii. Petre Guran, singurul dintre noi care avea carnet, a zis că nu ajungem decît pînă la Mogoşoaia. Aşa că în loc să vedem Peleşul, am făcut poze cu Lenin culcat în iarbă. Conferinţele sau colocviile oferă şi astfel de momente.
Fă-mi turul lumii în funcţie de mîncărurile de acolo, testate de tine.
Încerc chiar un meniu: ciorbă de peşte (Sulina) – salată de vinete (Sofia) – suvlaki (Creta) – yassa (Dakar) – homar (Quebec) – nem (Hanoi) – alge prăjite (Vientiane) – foie gras (Antananarivo) – pasteis de nata (Maputo) – cuscus cu fructe de mare (Alger) – pîine cu măsline, caşcaval şi anchois (Palermo).
Îţi plac zborurile?
Le detest. Dar nu pot să le evit. Am un prieten care se teme atît de tare de avion, încît merge peste tot cu trenul sau cu maşina. Cînd l-am întrebat ce va face dacă va fi invitat în America, mi-a spus că va lua vaporul.
