Comloşanu’ este, evident, publicaţia locuitorilor din Comloşu Mare, judeţul Timiş. Subintitulată "publicaţie de informare locală". Am avut plăcuta surpriză să constat că, într-adevăr, revista este chiar ceea ce îşi propune să fie. Deşi am căutat cu tot dinadinsul, nu prea am găsit în paginile ei obişnuita limbă de lemn bombastică pe care o practică profesorii de provincie atunci cînd vor să se exprime public. Şi nici micile bîrfe şi atacuri veninoase locale pe care le găsim în publicaţiile din extrema cealaltă, cea care caută cu lumînarea dezvăluirile şi scenariile. Fără a fi palpitantă sau de mare interes jurnalistic, Comloşanu’ păstrează un ton decent-optimist, cu vagi accente critice. Pare a fi opera unei comunităţi locale normale, mai puţin frustrate decît altele, unde mai mult se face decît se vorbeşte - lucruri rare în contextul general neaoş. Să luăm, de pildă, ştirile: acestea au calitatea de a fi, în primul rînd, destul de tehnice şi la obiect. Am descoperit însă printre ele şi opinii, cum e cea referitoare la decernarea titlului de "Sat european" localităţii în cauză: "Delegaţia comloşană s-a arătat mult mai realistă în intervenţii, arătînd că încă mai trebuie lucrat mult pe mentalitatea gospodarului sătesc şi că mai există multe lacune în perceperea modalităţii de integrare. Există încă, din păcate, gospodari care văd numai partea plină a paharului după integrare". Precum şi răbufniri ironice: "Experienţa lucrului în străinătate începe să se transpună şi în Ťpeisajul» agricol local. Probabil că nu toţi cei care cultivă acum căpşuni în Lunga sau în Comloşu Mare au muncit în Spania, dar tonul a fost dat de cei care au muncit Ťafară». (...) Mult succes căpşunarilor autohtoni şi la mai mare suprafaţă în cultură!" De altfel, finalurile fac de multe ori deliciul ştirilor: cea referitoare la un incendiu izbucnit în gospodăria unui comloşan, de la o simplă priză, în urma căruia acoperişul casei acestuia a fost distrus, iar la refacerea lui au ajutat cîţiva meşteri locali se încheie astfel: "Pe această cale, Ovidiu (păgubaşul) le aduce tuturor mulţumirile familiei sale". Se desprinde, din majoritatea textelor, un adevărat spirit comunitar şi de întrajutorare umană. Cea mai sentimentală ştire este, însă, următoarea: "În gospodăria d-lui Mariş Ion, din Comloşu Mic, nr. 102, în urma fătării unei vaci au rezultat doi viţei gemeni, sănătoşi şi zburdalnici. De menţionat că viţeii provin din însămînţări artificiale, în consecinţă, gospodarul nostru va încasa o primă subvenţie dublă". Dar revista comloşenilor nu cuprinde doar ştiri, ci şi un interviu cu primarul, din care se pot înţelege care sînt problemele lui de administraţie, rezultatele concursurilor locale de vinuri, mezeluri, sarmale, cofeturi (împreună cu pozele participanţilor ţinîndu-şi diploma în mînă), un articol "de suflet" despre comorile culturale locale. Şi un editorial, semnat Tudor Mândreci, intitulat "EU... în... UE". Acesta, am avut din nou surpriza, e scris într-un spirit critic moderat, îmbrăţişînd, pînă la urmă, atitudinea potrivită: vrem să intrăm în UE, dar pregătiţi, punînd la punct tocmai amănuntele care pot duce la bun sfîrşit proiectele propuse. Una peste alta, Comloşanu’ găseşte, pentru o revistă locală, o formulă plăcută, de interes pentru comunitate, fără a cădea în ridicol.