ReVerso O revistă pe care o primesc de ceva timp, cu regularitate, este Verso " bilunar cultural clujean al cărui redactor-şef este poetul Ion Mureşan, printre colaboratori numărîndu-se şi eseistul Ovidiu Pecican. Numărul dublu 50-51 (ultimul sosit) este destul de spectaculos întrucît, pe lîngă rubricile obişnuite, există două dosare: "Capitalism şi anticapitalism" şi "Cultura română du dehors".Primul este pasionant, cu cifre şi grafice cu tot (pentru cine ştie să le citească...), dar, cum tocmai am recenzat un număr din revista Philosophie dedicat cam aceleiaşi teme, trec la următorul.Este şi cel mai consistent, răspund anchetei iniţiate de Luigi Bambulea nu mai puţin de 17 intelectuali din toate colţurile lumii " români din diaspora, diplomaţi, românişti. Mi-a plăcut ce a răspuns Edward Kanterian întrebării "Ce trebuie şi ce nu trebuie să se înţeleagă prin cultură?": "Două atitudini fundamentale: conştiinţa critică faţă de istoria noastră recentă şi conştiinţa critică faţă de provocarea adresată de ştiinţele naturale ştiinţelor umaniste." E.K. dă exemplul unei "doamne neurolog" de la Oxford (unde predă şi acesta) care conferenţia despre "ce se întîmplă în creierul nostru cînd luăm decizii?", doamna dînd la rîndul ei exemplul unei femei care ar fi vrut să ştie dacă să se căsătorească cu un anumit bărbat sau nu. Ei bine, răspunsul era de găsit " susţinea conferenţiara " în... tomograf!Un răspuns, de astă dată, complet aberant (dincolo de faptul că e grobian!) dă Cristian Bădiliţă " acest Robert Horvath al emigraţiei pariziene ", care spune aşa: "Alături de amnezie, nesimţirea este motorul istoriei la români. Faptul că, alături de oameni serioşi, precum Matei Călinescu (sic: M.C. nu răspunde acestei anchete, n.m.) sau Basarab Nicolescu, cereţi opinia unor simpli carierişti români, precum X sau Y, care au o foarte vagă, nesemnificativă legătură cu Occidentul, dovedeşte marasmul şi lipsa criteriilor de ierarhizare" blabla... Am înlocuit numele respective prin "X" şi "Y" din respect pentru aceştia şi pentru revista care i-a găzduit; dar faptul că un astfel de personaj nefrecventabil (în ciuda performanţelor academice) este lăsat să-şi verse fierea în " atenţie! " aceeaşi anchetă la care răspund cei vizaţi de C.B. mi se pare o gafă: publicaţia ar fi trebuit să cenzureze excesul de bilă al respondentului sau să-i suprime, cu totul, contribuţia (de altfel, neglijabilă).Unul dintre cele mai bune texte ale acestui număr este recenzia semnată de Ana Petrache la controversatul volum Iluzia anticomunismului. A.P. este calmă şi convingătoare (un fel de anti-Bădiliţă), demontînd metodic, pe puncte, enunţurile "tari" ale cărţii de la Cartier; "Prima remarcă asupra problemei obiectivităţii este că orice cercetare este influenţată în mod fundamental de principiile şi ipotezele de la care pleacă. (...) A doua remarcă ar fi că a condamna un regim este prin excelenţă un gest politic şi prin urmare nu are cum să fie obiectiv." A.P. constată, pe bună dreptate, că obiecţia potrivit căreia Raportul Tismăneanu nu a subliniat "efectele pozitive ale regimului comunist" este nulă şi neavenită, întrucît scopul Raportului a fost, în mod explicit, acela de a face un "rechizitoriu al tuturor tipurilor de nereguli ale regimului comunist" " crime, lipsa de libertate, înfometarea populaţiei... Ana Petrache îşi încheie recenzia cu aceste cuvinte: "credinţa mea este că orice dezbatere civilizată, nu neapărat academică, ţine seama de argumente şi nu de cel care a formulat argumentul". Mi se pare mie, sau Ana Petrache dă impresia că trăieşte la Paris " în locul dlui Bădiliţă?... (a.l.ş)