Triumful erotic al oricărui bărbat e condiţionat, în mare, de două lucruri: nimbul personal, respectiv disponibilitatea „prăzii“, în raport cu dinamica masculină oferită. Cu alte cuvinte, pentru a cuceri o femeie, trebuie să dispui de un anumit tip de contur (public, vocal, estetic) şi să propui acest portret sensibilităţii adecvate. „Arătosul? Sartre, bunăoară, are nada optimă pentru complicata Simone de Beauvoir (dar şi pentru o puzderie de scrumbii mondene colaterale...), aşa cum, să zicem, Ianis Alifie – sticlar ipotetic, înclinat spre tămbălău, rachiu şi boemă – are toate datele pentru a-i juca inima ospătăriţei de la Euforya. Însă în pestriţa frescă a conjuncţiei dintre sexe pot fi adesea identificate izbînzi groteşti, cacofonii nupţiale, împerecheri haioase, momente din vasta zodie a penibilului. Să fixăm, cu titlu de seriozitate estivală, trei ipostaze de nesănătoasă combustie a călcîielor de damă.

1. Fascinaţia uniformei. Există femei care aplaudă hormonal abstracţiuni. Unele tresar ritmic în preajma cîte unui academician, altele se încălzesc cînd intră în scenă pompieri, cardiologi, mareşali sau piloţi. Baiul e că în toate aceste cazuri, insul care umple o asemenea funcţie cade în plan secund, fiind doar angajarea în palpabil a unei instituţii misterioase, „virile“, prestigioase. Studentele îşi contemplă famelic profesorii, gospodinele (nefrecventate) visează felurite întîmplări amoroase cu tenori stihiali, anestezişti mieroşi sau judecători tandri. Asistenta îl vrea pe superior, consiliera flirtează asiduu cu preşedintele, enoriaşele (dintre cele „smolite? lăuntric) îi fac cu ochiul mitropolitului, primejduindu-i echilibrul profesional. În mod limpede, patologia unor astfel de gusturi e dată de sacrificarea, in nuce, a întîlnirii propriu-zise. Nu asimilarea afectivă a unui bărbat e urmărită aici, ci alintul vanitos între hotarele unei efigii: a fi iubita Toreadorului, a fi nevasta Ambasadorului, a fi amanta Actorului...

2. Impurul ca afrodiziac. De cînd e lumea, testosteronul interlop şi căutătura necurată şi-au adjudecat cote alarmante de simpatie feminină. Celebrităţi patibulare, gangsteri, corsari uleioşi, asasini infailibili, zmei, licantropi şi dandies de beznă au populat imaginaţia nenumăratelor cocote imperiale şi dudui bovarice. La fel ca în situaţia precedentă, nici aici nu primează unicitatea cazului, ci consistenţa exotică a infamiei, pitorescul fărădelegilor, farmecul gros al dezordinii. Femeia din patul demonului caută suprimarea monotoniei sociale, escapada doldora de sfidări, apostazii şi otrăvuri. Supărată pe cuviinţă şi pe convenţii, amatoarea de calorii proscrise va juisa doar în afara cuminţeniei, prin bolgii selecte şi felii de viaţă patronate de aşii scelerateţei. Or, victima unei asemenea fandacsii e fatalmente toantă: rebelă fără grandoare şi caraghios exsanguă, în ciuda poftei pentru masacru, fraudă şi felgmă.

3. Nostalgia cavernelor. Am văzut că pe unele femei le aţîţă vitrina carierelor şi piscurile de organigramă. Altele – multe la număr – preferă tovărăşia veninurilor, olfacţia hemoragiilor, străzile Sodomei. În primul caz, erosul garantează fantasmatic tumba lubrică în vraja cutărei instituţii; în schimb, puşcăriabilul (uman ori supranatural) promite ştirbirea edificiului social, terfelirea impulsivă a rînduielilor curente, anticetatea. Sînt însă destule femei imune atît la seducţia ex cathedra, cît şi la verva de tip mafiot, dar fidele, în chip dezesperant, balelor şi osaturii „fantelui“ de Neanderthal. Erotismul de toate zilele e driblat aici prin apelul la ocheada frustă, nepervertită cultural, a pretendentului cu ghioagă şi freză pectorală. Femeia acestui nărav caută, pare-se, o recuperare orgiastică a deprinderilor din dimineaţa lumii, cînd totul se negocia prin urlet baritonal şi gesticulaţie vasculară. Saţietatea traiului civilizat trebuie anulată printr-o erotică a rebarbativului, a lăcomiei arteziene, a violului. Bărbatul ideal e musai troglodit, hirsut, concupiscent: „Me – Tarzan, you – Jane!“ Vasăzică, o incorigibilă gorilă de budoar.

P.S. Fireşte, textul de mai sus e un inofensiv exerciţiu de ficţiune cîrcotaşă. Altfel spus, am încercat să închipuim cîteva alternative toxice, contrafactuale, la realităţile economiei libidinale feminine dintotdeauna.

Valentin Stângă este eseist.

Foto: L. Muntean