„ADMIRATOAREA: Ăsta e drumul lui?  
VESTITORUL: Da, da. Trebuia să treacă pe aici, vă spun eu, aşa era în programul festivităţilor...
ADMIRATORUL: L-ai văzut tu însuţi sau l-ai auzit cu propriii tăi ochi şi urechi?
VESTITORUL: I-a spus-o cuiva! Altcuiva!
ADMIRATORUL: Cui? Cine este acest altcineva?
ADMIRATOAREA: Este o persoană sigură? Prieten?
VESTITORUL: Un prieten de-al meu, îl cunosc bine. (Dintr-odată, din fundul scenei, se aud din nou urale puternice şi strigăte «Trăiască Stăpînul!») Uite-l, de data asta! Uite-l! Hip! Hip! Ura! Uite-l! Ascundeţi-vă! Ascundeţi-vă!

Ca la început, cei doi Admiratori se lipesc de zid, cu gîtul întins spre culisele de unde vin aclamaţiile; Vestitorul priveşte într-acolo, întorcînd spatele publicului.

VESTITORUL: Soseşte Stăpînul. Apare. Pluteşte. Gîngureşte. (La fiecare cuvînt al Vestitorului, cei doi Admiratori tresar, îşi lungesc şi mai mult gîturile, se cutremură.) Sare. Trece rîul. Strînge mîini. Zice piua. Auziţi. Rîsete. (Vestitorul şi cei doi Admiratori rîd şi ei.) Ah! I se dă o cutie cu unelte. Ce-o să facă cu ea? Ah! Dă autografe. Stăpînul mîngîie un arici, un superb arici!... Mulţimea aplaudă. El dansează, cu ariciul în mînă. O sărută pe cea care dansează lîngă el. Uraaa! Ura! (În culise se aud exclamaţii.) E fotografiat, în timp ce o ţine cu mîna pe cea cu care dansează, iar în cealaltă ţine ariciul... Salută mulţimea... Scuipă cît poate de departe.
ADMIRATOAREA: Vine aici? Se îndreaptă spre noi?
ADMIRATORUL: Sîntem cu adevărat în drumul lui?
VESTITORUL (întorcînd capul spre cei doi Admiratori): Tăceţi din gură, nu vă mişcaţi, stricaţi totul... “   

Eugène Ionesco, Le Maître (1951), trad. Dolores Toma, România literară, 18 ian. 1990