Presa cotidiană o ia deseori înaintea acestor semnalări, de cînd subiectul demolărilor abuzive a început să-i intereseze pe bucureşteni. După ce a fost vorba aici de încă o biserică termopanizată şi de modificările arbitrare din incinta Academiei Române, a venit vremea să facem cunoscut pericolul în care se află, pe strada Batiştei, Policlinica cu plată nr. 1. Lămuririle care urmează s-au răspîndit prin HotNews din prima săptămînă a anului şi Evenimentul zilei a continuat să ancheteze acest caz de încălcare a legii de care este acuzat un om politic obscur, dar care are calitatea de parlamentar.
 
 Eleganta clădire naţionalizată în 1950 în care a funcţionat policlinica este o vilă burgheză tipică pentru sfîrşitul secolului al XIX-lea. Pe parcelele numerotate 27 şi 27 A şi-au construit locuinţa în 1896 F. Bohacker şi Ludwig Schindl, amîndoi fiind antreprenori în imobiliar. Schindl, al cărui nume este şi pe obloanele de la ferestrele casei mele, care a fost construită în 1930, îşi are, cred, mormîntul, la Bellu Catolic. Nu şi-ar fi închipuit desigur că, după o sută de ani, casa lui va fi victima ambiţiilor de modernizare de care au fost cuprinşi în ultima vreme posesorii unor averi foarte recente şi ai unor poziţii politice. Cele două jumătăţi ale imobilului au fost pe rînd restituite moştenitorilor dreptului de proprietate: în 2003 nr. 27 A şi în 2008 nr. 27, pentru acesta din urmă desfăşurîndu-se încă un proces între policlinică şi cumpărătorul clădirii. Din iunie trecut există un certificat de urbanism pentru 27 A, dovedind intenţia demolării. Acum s-a trecut la fapte: au fost scoase cadrele ferestrelor de la parter şi etaj, au început şi acţiuni de distrugere în interior, fără autorizaţie de desfiinţare.
 
 Primăria sectorului 2, sezisată la începutul lunii ianuarie, a trimis o inspecţie care a constatat infracţiunea şi îl dă în judecată pe proprietar. Acesta, un domn Andrei Florin Mircea, senator PD-L, a negat că ar fi vinovat, deşi e clar că-i revine răspunderea. Casa nu figurează pe lista oficială a monumentelor istorice, dar aparţine unei zone protejate. Peste drum, unde s-a instalat o organizaţie a revoluţionarilor din decembrie, este palatul Speyer, construit în 1900 pentru sora bancherului Mauriciu Blank şi clasat ca monument istoric. La cîţiva paşi se găseşte Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, opera arhitecţilor Ion Berindey şi G. Ciogolea.
 
 Arhitecţii de astăzi cărora li s-a cerut părerea au declarat toţi că imobilul întruneşte valoarea artistică şi cea urbanistică, meritînd să fie apreciat atît pentru calitatea înaltă a înfăţişării sale cît şi pentru locul pe care-l ocupă în perspectiva vecinătăţii. Pe bună dreptate s-a arătat că orice asemenea ruptură într-un ansamblu scade şi frumuseţea întregii străzi. Duşmanilor trecutului nu le pasă că, unul cîte unul, cad reperele unei istorii cu care Capitala României ar trebui să se mîndrească. Într-o ţară civilizată nu s-ar putea vedea, la un edificiu nobil şi a cărui vîrstă a depăşit un secol, ferestrele căscate ca nişte răni numai fiindcă cineva are pretenţia de a cîştiga din exploatarea terenului situat în centrul oraşului. Chiar din răspunsul dlui senator se înţelege că nu e singura afacere de acest fel în care şi-a plasat banii. Oricum, dacă se iau măsuri urgente pentru pedepsirea infracţiunii, cazul ar servi de exemplu.