Bucureştenii au avut ocazia să se bucure de un tîrg al bucatelor gătite după vechi reţete româneşti, organizat de Muzeul Ţăranului Român, în zilele de 15-16 august (de Sfînta Maria). Brînza de burduf învelită în coajă de brad, pastrama de porc "Bajura", ţuica de prune de Argeş şi păstrăvul afumat de Palanca sînt cîteva dintre bucatele tradiţionale care au fost expuse. Cel mai savurat deliciu pare să fi fost însă friptura de Turda, preparată în aer liber de Jakab Arpad, moştenitorul reţetei. Conceptul "slow food" se asortează perfect cu ideea unui astfel de tîrg: abundenţa unor mîncăruri tradiţionale în contrast cu tot mai obişnuitele produse de fast food, prelucrate industrial sau chiar sintetice. Tîrgul Ţăranului de Sîntamarie e un proiect al Grupului de Iniţiativă Radu Anton Roman. S-a desfăşurat la ARK " Bursa Mărfurilor şi a avut, în medie, 22 de producători pe zi şi aproape 700 de vizitatori. Găsesc cu greu tîrgul, ascuns după o piaţă de flori: are porţile de fier înalte, negre " la propriu şi la figurat ", deschise. La intrare, cam linişte; taraba cu produse din miere şi cea cu dulceţuri nu reuşesc să-i îmbie prea mult pe cumpărători: doi-trei oameni se interesează de cîte un borcan de miere. În dreapta însă, produsele atestate ca "tradiţionale de Botoşani" " pastrama de porc, ceafa afumată, kaiserul afumat "Bajura" " par a abunda, aşezate unele peste altele în coşurile împletite, iar oamenii se înghesuie să le cumpere, chiar dacă preţurile sînt mai piperate decît bucatele. Vitrine pline de cîrnaţi afumaţi, pastramă şi costiţă din zona Braşovului împrăştie arome puternice. Oamenii nici nu ştiu ce să mai aleagă între brînzeturile expuse " brînză la borcan, caşcaval afumat, telemea " şi vestita brînză de burduf învelită în coajă de brad, care întregeşte savoarea gustului.Urmează rafturi cu tot felul de produse: ţuica de Argeş, păstrăvul şi pîinea de casă de la Brusturoasa-Palanca şi, în locul cel mai aglomerat, standul fripturii de Turda. Ţuica ecologică de prune, cu o vechime de trei ani, preparată după vechi reţete, are farmec, tradiţie şi tărie. Vizitatorii se opresc să admire o tablă neconvenţională de şah, în care piesele sînt, de fapt, sticluţe de ţuică. "Piesele albe" sînt cele cu ţuica păstrată în butoaie de stejar, iar cele "negre" sînt cu ţuică din butoaie de dud, de culoare roşiatică.La standul zonei Brusturoasa-Palanca, pîinea de casă cu cartofi aşteaptă să fie degustată, alături de un coş pe jumătate plin de păstrăvi afumaţi. Hîrzobul s-a vîndut imediat. În faţa coşului, stau borcanele cu dulceţuri de afine, de coacăze, de zmeură şi siropul din muguri de brad (care e pe terminate). "Cu ce vă servesc?" " mă întreabă o vînzătoare cu o voce caldă. Dna Palistan împreună cu soţul său sînt mici producători care participă des la astfel de tîrguri în Bucureşti. "Da, abia acum merge mai bine vînzarea. Încet, dar spre bine" " completează dumneaei. O întreb ce se vinde cel mai repede. "Păstrăvul, da. Este foarte căutat. Şi pîinea de casă. Sînt produse naturale, lumea nu le găseşte oriunde, aşa că... vin la noi, sînt făcute cu mîna noastră. Vă rog, gustaţi din peşte." E aromat şi gustos. "Mai poftiţi" " îmi spune, în timp ce-mi oferă o carte de vizită.Mesele sînt semipline de oameni care aşteaptă porţiile de friptură de Turda. 6 lei suta de grame. Este standul cu o coadă constantă de zece persoane, de unde ies aburi şi de unde se aude friptura sfîrîind. Ridic ochii la bucătar: micuţ, bronzat, în vîrstă, dar care se ţine sănătos pe picioare. Cu o pereche de ochelari mari, de soare, căzută pe nas, afişează un zîmbet scurt. Are mustaţă şi barba scurtă, albă. Îşi poartă mîndru şapca, halatul şi mănuşile inscripţionate cu Slow Food Turda. Are oalele pe foc şi rămîne atent la friptura prăjită în untură. Oana, o tînără plină de energie care se ocupă cu administraţia tîrgului, îmi spune că reţeta lui Jakab Arpad are secretul ei. Pe scurt, după ce porcul a fost crescut de mic pentru friptură, carnea se taie astfel încît fiecare bucată să conţină un rînd de şorici, unul de carne, doi centimetri de grăsime şi os. Se ţine la macerat zece ore, apoi se unge cu lapte şi se prăjeşte în untură. Aşa se face că friptura de Turda devine irezistibilă vizitatorilor.Oana îmi explică: "Nu oricine vine la aceste tîrguri. Vin oamenii care au o anumită cultură, care au mai mîncat şi ştiu să aprecieze asemenea produse tradiţionale la adevărata valoare, iar copiii trebuie să aibă şi ei o educaţie în acest sens, să fie învăţaţi de mici cu mîncarea sănătoasă, venită direct de la producător. Ne-am obişnuit să cumpărăm numai produse care ne fac rău, dăm bani pe nişte lucruri oribile, tratate. Nimic nu se compară cu produsele de aici. Nici producătorii nu îşi scot mereu banii, poate doar pe materia primă. Cheltuielile sînt mari pentru ei şi oamenii se mai plîng de preţurile ridicate. Dar bucatele tradiţionale vîndute aici sînt o alternativă incredibilă la obiceiul oamenilor de a cumpăra mîncare proastă. Aici e mîncarea sănătoasă, naturală, tradiţională". Consistenţa brînzeturilor, naturaleţea şi grija estetică cu care sînt păstrate şi aranjate pot fi de-a dreptul fascinante pentru obişnuiţii produselor de serie ale supermarketurilor.