Reprezentările grafice din secolul al XVIII-lea, anterioare demantelării cetăţii Bistriţei, relevă existenţa unui redutabil sistem de fortificaţie – şanţuri de apărare, ziduri, turnuri, porţi – şi a unui oraş cu o tramă stradală complexă (păstrată, în mare parte, pînă în zilele noastre), dominat de silueta impunătoare a bisericii evanghelice, veche de peste cinci secole, al cărei turn, impresionant prin înălţime şi eleganţă, este reprezentativ şi astăzi pentru peisajul citadin al Bistriţei. Ceasul din turn spunea multe despre prosperitatea aşezării, iar cele patru turnuleţe care-i încadrau turla îi avertizau pe cei nou sosiţi, indiferent de rang, că autorităţile locale puteau emite sentinţe judecătoreşti, fără drept de apel. Biserica a cunoscut perioade succesive de degradare şi reconstrucţie, cu modificări care au permis îmbinarea, într-o originală formulă estetică, a elementelor renascentiste cu cele ale goticului tîrziu. Cea mai importantă dintre aceste intervenţii, care a dat monumentului înfăţişarea cunoscută, unică prin sobrietate şi eleganţă, se datorează lui Petru Italus de Lugano, arhitect celebru din vremea Renaşterii, care şi-a etalat talentul şi în alte oraşe mari din Europa Centrală. În zilele noastre, mai exact în anul 2008, destinul a pus din nou la grea încercare secularul edificiu. Înfăşurat în schele de lemn foarte uscat, într-o tentativă de restaurare care tărăgăna de mai bine de un deceniu, turnul bisericii a fost cuprins de flăcări. Scările de lemn din interior au asigurat o combustie suplimentară suficientă pentru a zădărnici o intervenţie eficientă. Spectacolul tragic al rugului care s-a înălţat spre cer, în prag de seară, la peste 75 m înălţime, a oferit o imagine pe care cei prezenţi la faţa locului n-o vor uita niciodată. Pompierii au reuşit să limiteze dezastrul, nava bisericii nefiind afectată la nivel de incintă. Turnul a rămas, din fericire, în picioare. Clopotele şi acoperişul de cupru ale acestuia, topite de flăcări, au fost deja înlocuite, în cadrul unui nou proiect de restaurare, mult mai optimizant, cel puţin în impulsul său iniţial. Oricum, schelele sînt, de data aceasta, metalice.
 
 Biserica evanghelică şi clădirile vechi care o înconjoară alcătuiesc ansamblul arhitectonic numit Piaţa Centrală, reprezentativ pentru arhitectura civilă din Transilvania în perioada trecerii de la gotic la Renaştere. Numele ei din vechime, Marktplatz, explică şi arhitectura specifică a complexului de case de pe latura nordică, numit Sugălete (cuvîntul trimite înspre o posibilă etimologie populară, desemnînd şirul de porticuri gotice ale căror bolţi seamănă cu nişte găleţi întoarse). O asemenea soluţie constructivă (arcade deschise înspre stradă) asigura protecţia tarabelor împotriva intemperiilor, conferind şi un important cîştig de spaţiu, la etaj. E demn de consemnat faptul că, încă de pe atunci, bătălia imobiliară pentru centrul oraşului putea primi accente tragice, purtîndu-se, la propriu, „pe viaţă şi pe moarte“. Este cazul lui Andreas Beuchel, un patrician bogat, posesorul casei care şi astăzi îi poartă numele, a cărui execuţie prin sentinţă publică a fost urmată de instalarea în imobil a adversarului său, Thomas Werner, judele Bistriţei din acea vreme. Dintre clădirile din complexul Sugălete, sînt demne de amintit Casa Petermann, cu notabile realizări artistice în stil gotic, etalon al ambientului cotidian al unui patrician bistriţean la sfîrşitul secolului al XV-lea, precum şi Casa parohială evanghelică, una dintre cele mai vechi clădiri cu etaj din Bistriţa, datînd din perioada de înflorire a goticului matur şi tîrziu. În proxima vecinătate a Pieţei Centrale se află Casa Argintarului, un alt monument reprezentativ pentru arhitectura civilă din Transilvania, în ipostază renascentistă de data aceasta, care merită, ca şi celelalte edificii, de altfel, o prezentare separată.
 
 Evident, patrimoniul construit al oraşului vechi este mult mai amplu. Pe lîngă casele în stil gotic şi renascentist, întîlnim şi alte clădiri monumentale, cu faţade, bolţi şi portaluri în stil baroc sau neoclasic, întregind armonios ambientul vechiului burg.
 
 

George Ţâra este jurnalist din Bistriţa-Năsăud.