● First Cow (SUA, 2020), de Kelly Reichardt. 

Un vrachier alunecă încet la vale, pe o apă molcomă. O femeie îmbrăcată într-o geacă de fîș, plecată la jogging cu cîinele ei, descoperă două schelete conservate perfect într-o pădure. Sînt primele cadre din filmul First Cow. Următoarele vor spune povestea celor doi oameni care și-au găsit sfîrșitul acolo cu peste un secol în urmă. De obicei, un astfel de mega-spoiler, vîrît spectatorului în nas chiar de la începutul filmului, se vrea un soi de provocare, un plan dejucat, un ghiont spre a ne concentra pe altceva decît pe simplul plot. Dar cei familiari cu cinema-ul lui Kelly Reichardt știu bine că aici nu poate fi vorba de un capriciu al unui pseudo-autor: prioritatea, în filmele ei, n-a fost niciodată acumularea evenimențială. Mai degrabă, acele imagini de la început vin tocmai pentru a fixa cîteva coordonate sumare între care ne vom situa pînă la final: o anumită calitate, diafană, a luminii; un joc delicat cu cadrajele; o lentoare omniprezentă, care face ca toate personajele să se miște, parcă, printr-o pastă vîscoasă. Fani sau detractori, un lucru e sigur: rămînem, după acest film, cu impresia unui obiect bibilit și protejat cu grijă, un obiect respectuos cu procesul, sacrosanct, de a găsi locul ideal în care să plasezi o cameră pe un teren nebalizat sau, dimpotrivă, un obiect pur și simplu manierist. Decide fiecare.

First Cow e un film frumos: razele soarelui joacă printre crengi, animînd tablouri de natură virgine, în care hrana se găsea din belșug, iar oamenii erau rari. „Argint e pe ape și aur în aer”, îți vine să zici privind la aceste viniete care recreează o lume neatinsă de-acum mult timp, toată numai nuanțe splendide de ocru și cobalt. Reichardt pare să fi făcut, cu ajutorul directorului de imagine Christopher Blauvelt, un film de operator. E mai mult de atît? Altfel spus: se ascunde și ceva substanță în spatele acestor cadre care iau ochii? Ce e sigur e faptul că cineasta nu se înscrie în rîndul artiștilor intransigenți care trec bucuroși înspre mainstream după două-trei filme. First Cow e cel mai radical proiect al său. Venind dinspre o regizoare care, chiar și în Night Moves (2013), un film construit pe scheletul unui heist movie plin de tensiune și emoții thrillerești, își umfla povestea cu „burți”, cu timpi morți, cu întîrzieri și răzgîndiri, mergînd pînă la final cu frîna trasă, aș zice că e ceva. Aici, povestea e vaporoasă, iar tot ce vine „în plus” – tot ceea ce la Hollywood nici n-ar fi văzut lumina zilei – amenință să o covîrșească. Cum ar veni, între a trage de timp și a prelungi timpul fără a-l fura de la nimeni e o diferență de nuanță.

Pariul e riscant, fiindcă Reichardt pare, ca niciodată, să acorde excesiv de multă importanță acestui „în plus”, dezechilibrînd o balanță fragilă care, în cele mai bune filme ale ei (Old Joy, Certain Women), guverna tot restul. În First Cow, bazat pe un volum de Jonathan Raymond, vedem cum o tovărășie între un bucătar american și un imigrant chinez, ambii căutînd nu știu ce vis de îmbogățire în Vest, care a început dintr-un nimic, se termină cam tot așa: marea aventură a filmului e o afacere necinstită pusă la cale de cei doi, care se-apucă să vîndă prăjituri făcute cu laptele furat al singurei vaci din ținut, aparținînd unui mai-mare local. Știm cum se va termina toată tevatura: am văzut asta la început. Rămîne doar să gustăm micile detalii reichardtiene: o schimbare de lumină, o dioramă de tîrgușor din Vestul sălbatic surprins în fojgăiala de zi cu zi, o prietenie masculină care prinde să se înfiripe încet-încet. Problema e că filmul devine magnetizat de efectele camerei, iar personajele ajung să se piardă într-o poveste care s-ar putea să nu mai fie a lor.

În fond, construcția minuțioasă a filmului se vede defavorizată de un matematism care nu lasă spațiu de manevră, anulînd orice posibilitate ca ceva neprevăzut să țîșnească în țesătura filmică. Dacă emoția apare printr-o schimbare neașteptată de viteză, e lesne de înțeles de ce First Cow e un film pe care îl putem aprecia cerebral, dar care ne va lăsa totuși reci. Declarație de adeziune la specia slow cinema-ului în aceeași măsură în care e și o revizitare, în cheie apăsat minimalistă, a westernului (caii și flintele nu prea au loc în acest film), filmul e ca o mașinărie bine pusă la punct, burdușită cu sisteme de siguranță. Ar fi fost de dorit o breșă prin care, eventual, să poată fi picurat ceva zvîc, sau vreun indiciu de vulnerabilitate care să ne implice mai adînc. Altminteri, iată o demonstrație abilă de mizanscenă, cu tot ce are mai binevenit și mai neplăcut orice demonstrație.

First Cow a fost proiectat în cadrul American Independent Film Festival.

Victor Morozov este critic de film.