● Night Moves (SUA, 2013), de Kelly Reichardt.

Cineasta americană Kelly Reichardt este un caz destul de special în filmul de peste Ocean: ignorată ostentativ de marile studiouri (deși producătorul ei executiv este Todd Haynes), ea și-a atras atenția criticii internaționale și un public fidel, fiind un nume-cult în filmul independent. Cu o semnătură personală recunoscută prin rafinatul stil minimalist, atenția pentru mediile umile și precizia construcției personajelor, regizoarea și scenarista Kelly Reichardt face filme de autor foarte bune ca și cum nu ar fi conștientă de asta.

Creațiile ei au o dramaturgie aproape inexistentă, căci e destul de greu să spui că se întîmplă ceva spectaculos sau măcar notabil în ele. Spre exemplu, Wendy and Lucy (2008) este despre o fată oarecare, Wendy (atît de talentata Michelle Williams), și cîinele ei Lucy, blocate undeva într-un orășel de provincie în drum spre Alaska, unde fata speră să găsească de lucru. Singurul eveniment oarecum important ar fi că Wendy fură dintr-un magazin o conservă pentru Lucy și cam ăsta e filmul. Certain Women (2016), filmul său cu cel mai mare buget de pînă acum, creionează în tușe fine portretele unor femei din Montana, fiecare în parte confruntată cu o situație de viață cu miză personală: avocata Laura Wells (Laura Dern) încearcă să își ajute un client ce se simte nedreptățit de rigiditatea sistemului penal american, drept care îl ia ostatic pe paznicul tribunalului unde îi este judecat dosarul, căsnicia Ginei (Michelle Williams) este în derivă, dar ea speră să o refacă prin construcția unei cabane cu gresie autentică de pe vremea indienilor, în timp ce o fermieră ambițioasă, dar foarte singură (Lily Gladstone) se îndrăgostește fără speranță de o tînără și placidă profesoară (Kristen Stewart).

Firava linie narativă a filmelor cineastei americane este contrabalansată însă de o mirare nedisimulată în fața detaliului, a gestului, a privirii, a șoaptei, a reflexiilor oglinzii, pe scurt un microunivers viu, palpabil și tăcut, surprins de o cameră de filmare lentă și tandră, ce își ia voluptatea de a surprinde pe îndelete texturile, nuanțele, percepțiile și acele mici adevăruri de zi cu zi. Și, de fiecare dată, sunetul, zgomotul de fond compun un fundal esențial al poveștii, că este vorba de o știre la radio, de foșnetul frunzelor, de un cîntec auzit de undeva întîmplător, de șuieratul unui tren sau de picăturile de ploaie.

În Night Moves (2013), Kelly Reichardt face o subtilă analiză critică a clișeelor corectitudinii politice, prin studiul de caz al doctrinelor ecologiste, sublime în teorie, însă discutabile în practică. Doi tineri activiști, ecologiști convinși, Josh (Jesse Eisenberg) și Dena (Dakota Fanning), duc o confortabilă viață burgheză (Dena deține chiar un centru de terapii zen frecventat în special de sexagenare dornice de armonizarea chakrelor), însă sînt revoltați de perspectiva de a trăi pe o planetă aproape moartă dacă nu se iau la timp măsuri (de ce să moară atîția pești pentru a încărca bateria unui iPod, se întreabă ei). Alături de ambiguul lor prieten Harmon (Peter Sarsgaard), care a făcut cîndva și puțină pușcărie, ei pun la cale un gest de protest extrem contra poluării prin dinamitarea unui baraj de munte. Un gest esențial, magnific și cu adevărat subversiv, crede creierul acțiunii, cerebralul Josh, deși pentru americanul obișnuit, cum ar fi șeful lui de la ferma de legume unde este angajat, e vorba doar de „teatru, nu soluții”.

Atentatul reușește, însă acolo unde un regizor mai convențional ar fi dus filmul spre un captivant thriller, Kelly Reichardt preferă să continue în cheie minoră perfectul său studiu de caractere, crescîndu-le gradual emoția, confuzia și trăirile. Această mare portretistă a Americii profunde nu este interesată însă atît de psihologia personajelor ei, cît de felul în care viața, în toată cruzimea și splendoarea ei, se reflectă asupra cotloanelor celor mai ascunse ale sufletului lor. În drumul spre barajul pe care îl vor dinamita, Josh și Dena dau peste o căprioară. Stă inertă și fără suflare pe șosea, însă în ea încă palpită viața, cum observă Josh, căci înăuntru ea are un pui viu. Iată o disonanță profundă între armonia naturii și dizarmonia pe care omul demiurg și arogant o aduce legilor cosmice, o constantă în filmele lui Kelly Reichardt. Dacă vulpea rănită într-o noapte de iarnă, pe șoselele Estului, de protagonistul superbului Inside Llewyn Davis (2012) al fraților Coen, părea a fi un comentariu transcendent asupra destinului său rătăcitor, căprioara moartă, dar fremătînd încă de un fir de viață care se va întrerupe în curînd, e la fel de pură ca fulgii de nea care cad peste vulpea rănită de Llewyn.

Universul cineastei americane este unul de o profundă melancolie, o discretă odă adusă naturii și ritmurilor pămîntului, care nu se hrănește însă din poezie vizuală, cuvinte livrești sau personaje idilice, ci din taina unui mediu pe cît de familiar vulnerabililor săi eroi, pe atît de inaccesibil lumii profane. Barca ce plutește pe apele lacului unde va avea loc eco-atentatul se pierde printre trunchiurile negre ale copacilor și sub lumina stelelor, „dar printre acele stele vii, cîte ferestre adăstau închise, cîte stele erau stinse, cîți oameni erau adormiți” (cum ar spune Saint-Exupéry).

Night Moves poate fi vizionat pe platforma MUBI și online.