La Arad se desfășoară, în prima săptămînă din octombrie, cea de-a șasea ediție a Festivalului de Film documentar fARAD. Noul director artistic al festivalului, Dimitris Kerkinos, promite o ediție la care se vor vedea documentare care abordează temele în mod original, tratează subiectele alese evitînd clișeele și caută noi modalități de a aborda o poveste. 

Dimitris Kerkinos, faceți parte din echipa Festivalului Internațional de Film de la Salonic, încă din 1999. Începînd cu anul acesta, ați devenit directorul artistic al fARAD, un festival de film documentar ajuns deja la cea de-a VI-a ediție. Ce veți păstra, ce veți schimba cu acest prilej?

Sînt cu adevărat entuziasmat să fac parte din echipa festivalului fARAD. Este o nouă provocare pentru mine și sînt nerăbdător să contribui la eforturile festivalului de a introduce și institui documentarul ca pe un gen cinematografic egal ficțiunii. Festivalul are deja în spate cinci ediții de succes, iar scopul meu este acela de a continua în direcția pe care a pornit.

Din experiența pe care o aveți, legată de genul documentar, ce ne puteți spune despre modul în care a evoluat acesta de-a lungul timpului?

Documentarul este un gen foarte dinamic prin capacitatea sa de a încorpora într-un mod creativ elemente din alte forme cinematografice (animație, ficțiune, jurnale de actualități etc.) și de a explora noi modalități de a spune povești și de a aborda realitatea. În zilele noastre, documentarul creativ angrenează tot mai mult publicul, reușind să estompeze limitele dintre ficțiune și documentar și lă-sînd spectatorul să se întrebe la ce anume se uită, de fapt: la un film de ficțiune sau la un documentar? Mai contează, pînă la urmă? Spargerea acestei bariere între genuri mi se pare grozavă. În același timp, astfel de inovații demonstrează importanța documentarului în arta cinematografică.

Cum a fost procesul de acomodare cu cinematografia românească? Mă refer la selecția filmelor pe care le vom vedea anul acesta la Arad.

E întotdeauna o plăcere să devii tot mai familiar cu cinematografia națională a unei țări, mai ales atunci cînd vine vorba de cea românească, pe care o apreciez mult. Profilul tematic al festivalului de la Arad limitează numărul filmelor românești care pot fi proiectate, dar ne bucurăm că am putut include măcar un titlu românesc în selecția acestei ediții.

Din diferite motive, documentarul a fost un fel de Cenușăreasă a cinematografiei. Dacă ați descrie situația acestuia astăzi, ce ați spune despre el?

Faptul că majoritatea festivalurilor internaționale de referință includ documentare în programele lor competitive – dedicate inițial filmelor de ficțiune – arată cum percepția asupra acestui gen cinematografic s-a modificat radical. Documentarele de astăzi implică mai mult decît persoane care vorbesc în fața camerei sau imagini de tipul National Geographic sau produse dedicate exclusiv televiziunii. Este un gen care provoacă limbajul cinematografic și devine tot mai popular în rîndul publicului.

Cum este publicul interesat de filme documentare?

Cred că astăzi, mai ales, publicul are o nevoie acută de documentare. Oamenii vor să aibă o perspectivă diferită și mai extinsă față de cea propusă de mass-media. Modul în care lucrurile sînt prezentate de presa televizată inspiră o neîncredere, iar documentarele vin cu o alternativă, cu o analiză aprofundată privind anumite probleme, făcînd acest gen mai atrăgător pentru spectatori.

a consemnat Ana Maria SANDU