Cronicarul discret al tranziției românești

Publicat în Dilema Veche nr. 926 din 6 – 12 ianuarie 2022
Cronicarul discret al tranziției românești jpeg

Cinema-ul românesc e plin de evocări revanșarde la adresa comunismului. În loc să aducă un plus de luciditate, primii ani „liberi” au oferit, la noi, prilejul unor reglări zgomotoase de conturi cu regimul care tocmai căzuse. Filmul devenise mediul perfect pentru vendete personale cu trecutul și denunțuri retroactive ale ororilor comuniste; vizual, asta se traducea acum, că totul era „la liber”, prin felurite excese – sex cu toptanul, aforisme despre starea națiunii la kilogram. În fapt, astfel de filme au participat totuși la construcția unei narațiuni hegemonice festiviste, unidirecționale, care să justifice neajunsurile majore ale tranziției spre capitalism. De unde și surpriza provocată de întîlnirea cu documentarele lui Dobrivoie Kerpenisan – Legea lui Ioan (1993) și Călătorul în timp (1995), reapărute dintr-o subterană a timpului, precum și cu mult mai recentul Rebeli cu o cauză (2019). Totalizînd împreună mai puțin de 2h30, aceste trei mediumetraje oferă o privire singulară asupra tranziției românești, lipsită de (pre)judecăți oportuniste și de viziuni mesianice.

Kerpenisan s-a născut în Banat și a emigrat în Germania în anii ’70, pe cînd avea 9 ani. Filmele lui – primele două realizate împreună cu Dominique Andreas Faix – se petrec chiar acolo, în satul copilăriei: departe de centre decizionale și de discursuri demagogice, „la capătul liniei”, după cum arată un cadru frapant din Legea lui Ioan, în care un tramvai face trecerea dinspre o periferie cu blocuri uitate de lume spre cîmpuri ce se pierd în zare. Acesta e toposul documentat în primul – și cel mai puternic – film al regizorului: o zonă liminală a damnării, în care oamenii își duc resemnați traiul de zi cu zi, între birt și abator. Proptindu-se ici și colo într-o explicație din off, filmul lasă în rest cadrele să vorbească pentru ele – să ne lovească cu forța stranie a unui spațiu ieșit din timp.

Oamenii sînt priviți de undeva de departe, afectați de un fel de oboseală existențială: sîntem departe de protagoniștii nouăzeciști uzuali – surescitați și cu nervii-n piuneze. Dar filmul, deși preocupat de formă, e lipsit de manieră. Mai degrabă – și probabil involuntar –, Kerpenisan propune, prin vinietele sale albăstriu-iernatice, o variațiune a unui tip de cinema post-tarkovskian  practicat prin Europa de Est la acea vreme. E un curent care păstrează doar zațul mundan al rețetei tarkovskiene: bazat la rîndul său pe tăcere și contemplație, înscriind corpuri suferinde pe fundaluri decrepite sau virginale, dar lipsit de fiorul religios al rusului. Contactul cu aceste lumi estice, surprinse în goliciunea lor dezolantă, se dovedește halucinant.

Plutește însă uneori senzația – de pildă, în cadrele din interiorul abatorului – că la mijloc e și un proces de exotizare, în care românii par mînați de apucături barbare. Chinul acestui „timp de după”, în care porcii mănîncă din maldăre de gunoi aflate în fața blocului, e poate prea apăsat redat. El are însă meritul de a merge împotriva curentului triumfalist care prevedea și saluta trecerea cu orice costuri – umane și morale – la capitalism. Iluziile și speranțele primelor clipe de libertate nu-și mai au locul aici. Rămîne doar fascinația aproape infantilă față de noile programe de la televizor, pe care Kerpenisan le integrează în film pe post de contrapunct ironic – vederi aeriene cu ferma din Dallas versus cadre cu un cartier ghetoizat din Timișoara.

Al doilea film din trilogie îl urmărește pe Miloș – deja prezent printre sătenii din Legea lui Ioan – în timpul excursiei acestuia în Statele Unite, pe urmele unei surori emigrate demult. Așa cum a remarcat criticul Ionuț Mareș, Miloș – care e surdo-mut și complet nefamiliar cu lumea din afara satului – poate trece drept simbol pentru situația României imediat după ’89. Kerpenisan pare într-adevăr interesat de astfel de asociații – de altfel, în primul film, Ioan cel din titlu era groparul satului, iar legea sa simplă și seacă îi spunea că are de lucru doar atunci cînd cineva moare. Din fericire, regizorul nu forțează paralelele mai mult decît e cazul – în schimb, filmul ne oferă tulburarea concretă a unui român ce descoperă haosul unei metropole americane în anul 1995. Sejurul e punctat de mici „iluminări profane”: Miloș – un copil într-un corp de tataie  – habar nu are ce sînt alea valută externă ori fus orar, la fel cum nu a văzut niciodată marea. Pentru el, totul e nou.

Paradoxal, filmele lui Kerpenisan au devenit tot mai simple. Rebeli cu o cauză e o succesiune de secvențe în care persoane aflate la Revoluție în Sînpetru Mare privesc, pentru prima oară, fotografii cu ele din acele momente. Întors la bunici în vacanță din Germania, Kerpenisan s-a trezit cu Revoluția peste el. Din fericire, avea aparatul foto la gît – iar acum, 30 de ani mai tîrziu, a pornit în căutarea celor ce apar în imaginile de atunci. Rezultatul e deopotrivă eficient – fiindcă îi solicită cineastului doar un minimum de mijloace – și de-a dreptul emoționant. Nu doar pentru că regizorul ține la autenticul minimalist al situației, ci și pentru că el conduce la concluzii neașteptate. Ce se poate spune, bunăoară, despre un om care a agitat pancarte în decembrie ’89, convins de legitimitatea luptei pentru eliberare și animat de speranța unui mai bine, și care acum doarme pe unde apucă și mănîncă ce prinde? Dar despre fata care a pornit întreg protestul din sat, apoi a emigrat și acum vorbește româna cu accent? Iată-i acum strînși laolaltă în jurul unor fotografii – totul îi separă în rest. E clar că trecerea timpului nu a banalizat aceste filme, ci dimpotrivă – le-a făcut simptomatice pentru experiențele fundamentale ale tranziției. Era poate nevoie de această privire din exterior, care să le dea o voce celor terfeliți în malaxorul istoriei recente. În acest context, filmele lui Kerpenisan devin un modest, dar cu atît mai necesar, gest de recunoștință.

Victor Morozov este critic de film.

Foto: Rebeli cu o cauză

comunicat instituto cervantes espacio femenino 2024 jpg
Cinema feminin din Spania și America Latină, în luna martie, la Institutul Cervantes din București
Și în acest an, luna femeii este sărbătorită la Institutul Cervantes cu o serie de filme care aduc în atenția publicului o serie de creații cinematografice semnate de artiste din spațiul cultural hispanic.
1038 16 IMG 20220219 WA0027 jpg
Compilați, compilați...
Îi las plăcerea să reflecteze asupra
p 17 jpg
La contactul cu pielea
Smoke Sauna Sisterhood e pe de-a-ntregul cuprins în titlul său: într-o saună retrasă.
1038 17b Idles Tangk webp
Tobe + chitare = love
Nu știi neapărat ce vrea să fie acest prolog, dar exact fiindcă e un prolog mergi mai departe
image png
387326384 1387431755465458 2939236580515263623 n jpg
Orice sfârșit e un nou început
Când faci febră, când plângi din senin, când râzi cu toată gura știrbă.
Afișe Turneul Național 08 jpg
Martie este luna concertelor de chitară
În perioada 16-30 martie 2024, Asociația ChitaraNova vă invită la concertele din cadrul turneului național „Conciertos para Guitarra”.
426457521 938541944508703 1123635049469230038 n jpg
One World Romania – Focus Ucraina: proiecție „Photophobia”
„Photophobia” marchează doi ani de la începerea războiului în Ucraina și va avea loc pe 24 februarie la Cinema Elvire Popesco.
1037 15 Maria Ressa   Cum sa infrunti un dictator CV1 jpg
O bombă atomică invizibilă
Ce ești tu dispus(ă) să sacrifici pentru adevăr?
p 17 2 jpg
Spectacol culinar
Dincolo de ținuta posh, respectabilă și cam balonată, a filmului, care amenință să îl conducă într-o zonă pur decorativă, cineastul găsește aici materia unei intime disperări.
1037 17 cop1 png
Liric & ludic
Esența oscilează între melancolie și idealism romantic.
Vizual FRONT landscape png
FRONT: expoziție de fotografie de război, cu Vadim Ghirda și Larisa Kalik
Vineri, 23 februarie, de la ora 19:00, la doi ani de la începerea războiului din Ucraina, se deschide expoziția de fotografie de război FRONT, la Rezidența9 (I.L. Caragiale 32) din București.
image png
Lansare de carte și sesiune de autografe – Dan Perșa, Icar 89
Vă invităm joi, 15 februarie, de la ora 18, la Librăria Humanitas de la Cişmigiu (bd. Regina Elisabeta nr. 38), la o întâlnire cu Dan Perșa, autorul romanului Icar 89, publicat în colecția de literatură contemporană a Editurii Humanitas.
p 16 O  Nimigean adevarul ro jpg
Sfidarea convențiilor
O. Nimigean nu doar acordă cititorului acces la realitatea distorsionată pe care o asamblează, ci îl face parte integrantă a acesteia.
1036 17 Summit foto Florin Stănescu jpg
Teatru de cartier
Dorința de a surprinde tabloul social în complexitatea lui, cu toate conexiunile dintre fenomene, are însă și un revers.
p 23 Compozitie pe tema Paladistei, 1945 jpg
Victor Brauner – Paladienii și lumea invizibilului
Reprezentările Paladistei sînt prefigurări fantastice în care contururile corpului feminin sugerează grafia literelor unui alfabet „erotic“ care trimite la libertatea de expresie a scrierilor Marchizului de Sade.
1 Afiș One World Romania 17 jpg
S-au pus în vînzare abonamentele early bird pentru One World România #17
Ediția de anul acesta a One World România își invită spectatorii în perioada 5 - 14 aprilie.
Poster orizontal 16 02 2024 Brahms 2  jpg
INTEGRALA BRAHMS II: DIRIJORUL JOHN AXELROD ȘI VIOLONISTUL VALENTIN ȘERBAN
Vineri, 16 februarie 2024 (19.00), ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO vă invită la Sala Radio la cel de-al doilea concert dintr-un „maraton artistic” dedicat unuia dintre cei mai mari compozitori germani.
1035 16 coperta bogdan cretu jpg
Două romane vorbite
Roman vorbit prin încrucișări de voci, ele însele încrucișate biografic în feluri atît de neașteptate, cartea lui Bogdan Crețu reușește performanța unei povești de dragoste care evită consecvent patetismul.
p 17 2 jpg
Plăcerea complotului
Pariser nu e naiv: Europa nu mai e aceeași.
1035 17 The Smile Wall Of Eyes 4000x4000 bb30f262 thumbnail 1024 webp
Forme libere
Grupul The Smile va concerta la Arenele Romane din București pe data de 17 iunie 2024, de la ora 20.
Poster 4 copy 12 09 02 2024  jpg
Din S.U.A. la București: dirijorul Radu Paponiu la pupitrul Orchestrei Naționale Radio
În afara scenelor din România, muzicianul a susţinut recitaluri şi concerte la Berlin, Praga, Munchen, Paris, Lisabona, Londra.
1034 16 O istorie a literaturii romane pe unde scurte jpg
„Loc de urlat”
Critica devine, astfel, şi recurs, pledînd, ca într-o instanţă, pe scena jurnalisticii politice şi a diplomaţiei europene pentru respectarea dreptului de liberă exprimare şi împotriva măsurilor abuzive ale regimului.
p 17 jpg
Impresii hibernale
Astea fiind spuse, Prin ierburi uscate nu e deloc lipsit de har – ba chiar, dat fiind efortul de a-l dibui chiar în miezul trivialității, filmul e o reușită atemporală, care s-ar putea să îmbătrînească frumos.

Adevarul.ro

image
Goana după adeverințele pentru bani în plus la pensie. Ce sume se iau în calcul pe noua lege a pensiilor
Bombardați cu informații despre recalcularea pensiilor și acordarea drepturilor bănești conform legii pensiilor care intră în vigoare la 1 septembrie 2024, pensionarii au luat cu asalt casele de pensii. O parte dintre documentele cu care se prezintă sunt deja în dosar.
image
Cum sunt săpate tunelurile din vestul României. Trenurile vor circula cu 160 km/h prin munte VIDEO
Lucrările de construcție a tunelurilor de pe noua magistrală feroviară din vestul României au acumulat întârzieri, care duc la prelungirea termenului de finalizare a investiției.
image

HIstoria.ro

image
Cât de bogat a fost Nababul?
Gheorghe Grigore Cantacuzino s-a fălit cu bogăția acumulată de-a lungul întregii sale vieți şi ne-am aștepta ca testamentul său să reprezinte o confirmare a acestui fapt.
image
Politica văzută ca obligaţie în lumea bună
E greu de crezut, dar a existat și așa ceva. În epoca pașoptistă au fost revoluţionari care și-au pus averea și propria viaţă în joc pentru a-și promova idealurile politice.