Ediția de anul acesta a Anim’est, festivalul dedicat exclusiv filmelor de animație, va avea loc în perioada 4-13 octombrie și propune un amplu program tematic, workshop-uri și evenimente. În timp, festivalul și-a cîștigat un public al său, fidel, astfel că, urmînd un trend internațional, acest gen alternativ de cinema nu mai poate fi considerat de nișă. Loving Vincent, lungmetrajul nominalizat la Oscar și lansat la ediția de acum doi ani, a fost un real succes în cinematografele din România, deși nu a beneficiat de o campanie de promovare. Odată cu extraordinarul avînt tehnologic, tehnicile sînt din ce în ce mai complexe și multisenzoriale, secțiuni separate fiind dedicate acum experiențelor cinematice, creațiilor experimentale și VR. Animația are un avantaj vizibil: o mare libertate creativă care privilegiază imaginația, astfel că ea facilitează explorarea diverselor idei și forme de expresie. Această libertate se răsfrînge și asupra structurii, mult mai laxă decît în cazul filmelor în format clasic, și este definită prin simplitate și forță de abstractizare, simbolistica putînd fi aproape infinită și transmisă mai relaxat – tezismul este deci un risc mai mic. Și din punct de vedere tematic animația plusează, ea bifînd actualmente aproape toate genurile: dramă, film de artă, politic, comedie, biografic, documentar, musical, SF etc.

Festivalul aflat la a 14-a ediție va debuta pe 4 octombrie, la Cinema AFI, unde, de la ora 19,30, regizoarea Anca Damian, care mi se pare mult mai originală și mai relevantă ca autor de animație decît în lungmetrajele sale de ficțiune, își va prezenta cea mai recentă producție, Marona’s Fantastic Tale / Călătoria fantastică a Maronei. Anca Damian a irupt pe scena internațională prin două remarcabile pelicule de animație cu substrat politic, multipremiatul Crulic – drumul spre dincolo (inspirat de cazul unui român mort într-o închisoare din Polonia, unde era deținut pentru acuzații nedovedite de jaf) și Muntele magic. Într-un registru aparent minor, dar foarte ludic, Călătoria fantastică a Maronei este povestea peripețiilor unei cățelușe cu bot în formă de inimă neagră și urechi parcă zburătoare, ce schimbă mai mulți stăpîni, pentru care se va numi pe rînd 9, Ana, Sara și, în final, Marona. Co-producţie Belgia-Franţa-România, filmul redă, cu ajutorul ilustratorului belgian Brecht Evens – creatorul personajelor şi al imaginilor 2D şi 3D – lumea magică a Maronei, născută dintr-un dog argentinian marțial și o metisă cochetă și aflată în permanent periplu între case temporare, nesiguranță, teamă și capriciile stăpînilor, cărora le oferă o iubire pură și necondiționată. Treptat, plonjăm alături de Marona foarte aproape de visele ei, pe măsură ce ea descoperă înfricoșătoarea, dar și fascinanta lume mai mare de la nivelul hipnotizantului său univers mai mic.

Regizoarea excelează în fluiditatea cu care combină, ca într-un colaj oniric supradimensionat, multiple tehnici de animație în amețitoare jocuri vizuale, cromatice și de profunzime a cîmpului (deși la nivel senzorial nu seamănă deloc cu artificialele efecte speciale tip CGI folosite în Cetatea Filmului). Tonal, Anca Damian alătură armonios o poezie frenetică și în continuă schimbare de percepție unui spirit viu și acelui miraj al candorii viselor copilăriei. Filmul va avea o a doua proiecție pe 11 octombrie, de la ora 17, la Cinema „Elvire Popesco“, însă din 4 octombrie va intra și în rețeaua națională de distribuție.

Tot despre vise („Trăim puțin, vedem puțin, știm puțin; măcar să visăm“, cum ar spune Orhan Pamuk) este vorba și în producția spaniolă Buñuel in the Labyrinth of the Turtles / Buñuel în labirintul țestoaselor (2018). În regia lui Salvador Simó și cu un decupaj clasic, pelicula reconstruiește cu inspirație și ironie un episod aparte din biografia unuia dintre cei mai mari regizori ai lumii, Luis Buñuel, ireverențiosul spirit critic al cinema-ului secolului 20. Este vorba de perioada filmării documentarului Las Hurdes, tierra sin pan / Pămînt fără pîine (1933), care a survenit grație acelui hazard atît de iubit de suprarealiști, care vedeau în el o cale către subconștient. După Un cîine andaluz și Vîrsta de aur, debutul cu care a șocat spiritul burghez al epocii, scandalul ajungînd pînă la Vatican, artistul dorea să realizeze un documentar despre cea mai săracă regiune a Spaniei. Un prieten sculptor, Ramón Acín, îi promite că dacă va cîștiga la Loto îi va dona lui cîștigul. Biletul este anunțat cîștigător și Ramón se alătură proiectului ca producător, alături de fotograful român Eli Lotar. Bîntuit de vise care luau deseori forme coșmarești (cu propria moarte) sau chiar erotice (cu Fecioara Maria), excentricul Buñuel are ambiția, pe care colegii de echipă i-o consideră arogantă și chiar grotescă, de a rescrie realitatea în propriii termeni. El nu ezită să împuște capre sălbatice pentru a le face să cadă artistic de pe stînci sau să lase un măgar pradă roiurilor de albine pentru a-i filma în pupile iminența morții. Totul pentru a forța pe peliculă moartea așa cum ea survenea foarte firesc, în natura aspră a acelor vaste stînci din aridul Las Hurdes, care par să întruchipeze „un labirint într-un labirint“. Și cum orice labirint ascunde un centru, un miez, un înțeles absolut, falsul documentar (din care această animație redă mai multe secvențe alb-negru) a fost o călătorie inițiatică dirijată spre „a accepta misterul fundamental al vieților noastre“, de care amintea Buñuel în Ultimul meu suspin. Totul sub semnul acelei „dragoste nebune pentru vise, pentru plăcerea de a visa, pe care n-am încercat niciodată să mi-o explic“.

Filmul are două proiecții: pe 10 octombrie, ora 20,30, la Cinemateca Eforie, și pe 12 octombrie, ora 19,30, la Institutul Cervantes.