O carte altfel. Banală ca un talk-show

Publicat în Dilema Veche nr. 464 din 3-9 ianuarie 2013
O carte altfel  Banală ca un talk show jpeg

Am încheiat ultima carte a lui Lucian Boia cu o stare de nervi şi dezamăgire. E vorba despre De ce este România altfel? (Humanitas, 2012). M-am simţit aproape abuzat de autor. Cînd am terminat-o, a fost ca pe vremuri, cînd aveam televizor şi îl închideam cu senzaţia că mi s-au aruncat în cap mizerii, isterii şi vorbărie. Nu că Boia ar fi scris mizerii. Dar vorbărie a pus în carte, ca şi o mulţime de clişee.

A scris o carte la nervi, se vede că a fost furios, că a simţit nevoia să se descarce. Şi ne-a aruncat nouă în cap această furie. De asta spun că m-am simţit aproape abuzat. Cărţile nu se scriu la nervi dacă eşti Lucian Boia. Îmi amintesc cu cîtă plăcere am citit celelalte cărţi recente ale sale, cea despre germanofili şi cea despre evoluţia intelectualilor români din 1930 pînă după instaurarea comunismului. Aflam ceva, rămîneam cu informaţii şi cu interpretări legate de informaţii. Din asta nu rămîi decît cu furia autorului. Şi, dacă i-ai citit cărţile precedente, nu rămîi cu aproape nici o informaţie în plus, reia idei deja scrise, doar că le-a scurtat şi le-a pus într-o formă nervoasă. Lucian Boia a scris o carte de terapie pentru el însuşi.

După ce am citit-o, am rămas cu dilema asta despre titlu – România altfel. Altfel decît cine sau decît ce? Am auzit de la cineva apropiat (tot dezamăgit de carte, dar nu enervat ca mine) şi o interpretare la modul următor: Boia zice că România e altfel decît ne-o imaginăm în istoriografia noastră triumfalistă. Deci, ar fi altfel decît ne place să o credem. Altfel decît o predăm copiilor la şcoală. Ar fi fost bine să fie aşa cum interpretează cunoştinţa mea. Ar fi fost acelaşi Boia – istoricul pus pe dărîmarea miturilor istorice. Dar nu asta zice Boia în carte.

Povestea asta cu miturile şi cu dărîmarea lor a fost mereu pe muchie de cuţit. Nu e o treabă uşoară. Toate naţiunile au mituri istorice şi fondatoare. Şi aproape toate (cel puţin cele din Europa) au început, la un moment dat, un proces de maturizare care presupune şi o distanţă critică faţă de aceste mituri. Lucian Boia era necesar dezbaterii publice şi a fost mereu un modernist: o naţiune matură este aceea care nu mai are nevoie să inventeze mituri pentru a-şi păstra coeziunea. Atunci cînd Bălcescu a redescoperit figura medievală a lui Mihai Viteazul şi l-a proclamat precursorul unirii, naţiunea română se inventa pe măsură ce îşi inventa miturile. Boia are dreptate cînd spune că naţiunea română e o invenţie de secol XIX. Atunci era nevoie de aşa ceva, toate naţiunile europene au trecut prin acea etapă. Astăzi, românii nu mai au nevoie de aşa ceva – sau unii români mai au, alţii nu mai au. Dezbaterea în sine e semn de maturizare. Dar am presupus mereu că asta se subînţelege din ce scria Boia – anume că e pornit împotriva unor mituri şi că pledează pentru o stare neutră faţă de ele: miturile sînt mituri şi atît, le deconstruieşti şi le laşi în pace. Dacă te apuci să le urăşti, atunci sari de cealaltă parte a muchiei de cuţit. Iar în cartea asta, Boia a sărit de cealaltă parte, nu doar în legătură cu miturile, ci cu naţiunea însăşi.

Boia propagă un nou mit. Un contra-mit, dar tot un mit. Noul mit spune că românii sînt cel mai varză neam posibil. România din cartea asta e o ţară cu totul şi cu totul specială. E o ţară excepţională. Doar că e cu totul şi cu totul specială în rău. E o ţară excepţional de proastă, de rea şi de nereuşită. Aşa a fost dintotdeauna, aşa este şi acum. Paradoxal este că logica e la fel de defectă ca a miturilor vechi cu care Boia s-a luptat în restul cărţilor sale: România de acolo era unică, excepţională, urmaşa pură a romanilor şi a dacilor, pavăza creştinătăţii, insula latină într-o mare slavă, singura păstrătoare a independenţei continue în această parte a Europei, victorioasă permanent împotriva turcilor, ungurilor, ruşilor, nemţilor, doar pe americani nu am apucat să-i batem. Boia a dezmembrat sau a nuanţat toate aceste imagini, în cărţile sale. Şi bine a făcut. Acum el oferă legitimitate unei noi vulgate istorice: România e cea mai naşpa ţară. A fost la margine mereu. Încă de la romani şi de la greci. Pînă şi bulgarii au fost mereu şi sînt peste noi. De fapt, bulgarii sînt peste noi prin carte în diverse momente cînd e convenabil să fie amintiţi, în rest nu prea apar. Am un amic la Sofia care va rîde grozav cînd va citi cartea (de altfel, acum cîţiva ani, el mi-a spus că auzise de Boia, că e un istoric grozav, parcă i se şi tradusese ceva în bulgară). Occidentalizarea a fost doar o modă şi ne-am apucat brusc să-i iubim pe francezi şi să fim ostili faţă de ruşi şi de greci, zice Boia. Chestia asta e aruncată în două fraze, pare că pe aici trăiau nişte isterici care se amorezează la modul tembel de unii şi se apucă să-i urască degeaba pe alţii. Prea facil. De fapt, o competiţie politică îndelungată între greci şi boierii pămînteni a dus la acea ostilitate. Iar în ce-i priveşte pe ruşi, au trecut de la rolul de salvatori la rolul de vecini care stîrnesc groază după cîteva ocupaţii militare în care s-au comportat infect cu populaţia – a se vedea memoriile lui Radu Rosetti publicate tot de Humanitas unde se descrie pe larg schimbarea de atitudine faţă de Rusia. E doar un exemplu pentru modul în care Boia aruncă la coş o chestiune complicată şi o întoarce în două fraze ca să pară că românii sînt scrîntiţi. Desigur că e mai uşor să te amorezezi de francezi cînd aceştia sînt departe, cînd cultura lor domină toată Europa şi cînd împăratul lor intervine în momente-cheie în favoarea ta, în faţa altor mari puteri europene. Întrebarea corectă aici este: sînt românii un popor altfel, sau aşa ar fi reacţionat orice alt popor dacă avea de ales între unii cu care se bate pentru funcţii, alţii care îl cuceresc şi se poartă urît şi alţii care sînt departe şi binevoitori? Ce ar fi făcut englezii sau argentinienii în aceleaşi condiţii istorice?

Şi aici ajung la problema principală a cărţii: cu cine ne comparăm? E adevărat, românii şi România stau prost în clasamentele statistice ale Uniunii Europene. Stăteau prost în clasamentele europene înainte de Primul Război Mondial, în perioada interbelică (pe care Boia o atacă pe drept cuvînt, dar o mai făcuse în alte cărţi, nimic nou acolo), în timpul comunismului şi după comunism. Istoricul comite aceeaşi greşeală pe care o reproşează românilor ca atare: obsesia Occidentului. Dacă ne comparăm doar cu Franţa şi Germania, vom pica prost. Dar de ce numai cu ăştia? Sîntem o ţară est-europeană. Nu ar fi relevant să vedem cum stăm şi faţă de Serbia, Albania, Ucraina, Republica Moldova? Comparaţia cu Bulgaria este adusă în discuţie numai cînd se găseşte ceva la care stăm mai prost decît ei. Dacă vrea să pună România în context comparativ, Boia ar trebui să definească clar ce compară şi apoi să prindă tabloul de ansamblu.

Nu vreau să spun că România e grozavă. Spun doar că România e banală. E o ţară banală pentru regiunea noastră. Cu probleme structurale grave, moştenite din interbelic şi apoi din comunism. Comparaţia cu Germania nu ajută la nimic. Comparaţia relevantă ar fi cu România din trecut şi România faţă de ţările comparabile. Dar Boia nu compară la modul serios, are numai o serie de idiosincrazii pe care le trece în revistă. Şi astfel construieşte mitul „România excepţională“. Excepţional de proastă, de înapoiată, de laşă, de mincinoasă etc. Boia ia imaginea idilică a României pe care o visa Bălcescu – imaginaţi-vă doamna cu ie şi tricolor pictată de evreul patriot român Rosenthal în România revoluţionară –, o dă jos de pe piedestal şi îi dă şuturi în gură pentru că nu se ridică la nivelul pretenţiilor sale.

Cele mai iritante sînt cîteva expresii de un clişeism perfect. Dezertarea intelectualilor în faţa comunismului e o „comedie tipic românească“ (p. 68). Frauda electorală e „inevitabilă probabil la români“ (p. 85), iar „românului nu-i pasă de celălalt“ (p. 97). Cum adică „tipic“ românească? A studiat Boia ce s-a întîmplat cu intelectualii din Albania? Cu cei din Bulgaria sau Serbia? Aş putea paria că există scriitori ucraineni care se plîng de diverse chestii că sînt tipic ucrainene. Alina Mungiu Pippidi a ironizat bine ideea cărţii în România liberă, dînd titlul „De ce este Ruanda altfel?“. Boia întoarce excepţionalismul românesc pe dos aşa cum întorci o şosetă: sîntem unici, numai nouă ni se poate întîmpla.

Sînt în carte multe pasaje binevenite şi de bun-simţ luate separat – de pildă, cele despre laşitatea Bisericii Ortodoxe în timpul comunismului sau despre ipocrizia Academiei Române care s-a reinventat virgină după 1989, excluzînd-o doar pe Elena Ceauşescu. Doar că astea le ştiam deja, pe cele mai multe din alte cărţi, excelente, ale lui Boia. Problema e că această cărţulie nu face decît să interpreteze mizerabilist fapte disparate, astfel încît să legitimeze acest mit negativ anunţat încă din titlu: România e altfel, e excepţională în rău. Şi după ce îi dă şuturi în gură ca un birjar supărat că gloaba nu e Mercedes, Boia se plînge că „Există un fel de «ruşine» de a fi român (deşi, dacă ar fi ceva ruşinos, este tocmai această «ruşine»“ (p. 100). Păi, de ce nu ar exista această ruşine, după tot ce spune Boia în carte? Tocmai că această carte, care e deja populară, contribuie la ruşinea respectivă, o alimentează. Boia e parte a problemei, nu parte a soluţiei.

Şi dacă ar fi fost numai partea istorică ar fi fost oarecum natural. Istoricul trece în 90 de pagini prin istoria noastră şi o găseşte bună de aruncat la gunoi. Ok, exagerat, dar încă în temă. Problema e că ultima treime a cărţii e despre toate şi despre nimic. Totul îl enervează în România. Plagiatul lui Ponta şi prezidenţialismul lui Băsescu. Manelele. Taximetriştii de la Otopeni. Romii pentru că şi-au zis „romi“. Frunza care a ajuns brand de ţară. Te întrebi: dom’le, dar despre ce e vorba în cartea asta? Şi autorul continuă neabătut: românii sînt apatici, sistemul de educaţie e o fraudă de la un cap la altul, rata de absorbţie a fondurilor europene e catastrofală (aici, la fonduri UE, compară mere cu pere ca să se potrivească cu teoria). Din nou, poate fiecare aspect în parte e discutabil. Dar care e ideea de fond? Revedeţi lista de teme pe care Boia le aruncă în treacăt. Cu concluzia: sîntem ultimii oameni. Dar, totuşi, de ce aveţi neruşinarea să vă fie ruşine că sînteţi români?

Ziceam mai sus că Boia legitimează un mit care circulă. Acum, scriind recenzia, mi-am dat seama de ce mi-a lăsat impresia de vorbărie de televizor. Pentru că ultima parte a cărţii chiar este o lungă vorbărie de talk-show. „Trăim în România şi asta ne ocupă tot timpul“ – asta e fraza ineptă a unuia de la televizor, care a prins la public. Ideile astea că România e cea mai XXX ţară de pe Pămînt circulă, sînt o banalitate. Publicul urban, clasa de mijloc gustă autoflagelarea asta. E enervat de diverse chestii şi are nevoie de o interpretare holistă. E şi comod: nu fac nimic, stau în fotoliu şi mă plîng, că oricum sîntem cei mai XXX, ţara asta nu mă merită. Ideea că sîntem o ţară banală, cu problemele banale ale regiunii le pare absurdă. Trebuie să fie speciali. Şi dacă nu mai sînt speciali în bun, măcar să fie speciali în rău. Clişeele pozitive se cer înlocuite cu altele, negative. De fapt, nu ideile în sine din carte m-au enervat, ci că e Boia cel care scrie aşa. Cam cum vorbeşte Mircea Badea.

facebook.com/Cristian.Ghinea.CRPE

image png
Bolboroseala hipnotică a ideilor false
Condiția necesară pentru a evita acest epilog este ca forța de atracție a adevărului să fie mai mare decît bolboroseala hipnotică a ideilor false.
image png
Ursulețul mișel la vînătoare de spioni
Nefericita presupunere că joaca cu cuvintele nu va avea efecte e greșită.
image png
O notă, o stare, o zi...
Altfel, devenim un fel de Mega Image cu de toate...
image png
Ce este întunecarea?
Unii dintre contemporani descifrează misterele galaxiilor îndepărtate cu ajutorul unui nou telescop spațial.
image png
Diamante pe fir de telegraf
Ca și diamantele cumpărate extrem de avantajos de Charles Lewis Tiffany de la aristocrații francezi fugiți din Franța după abdicarea forțată a regelui Ludovic-Filip din 1848.
image png
A treia țeapă
Num-așa, ca ardeleanul suit în Dealul Clujului, vorba unui cîntec.
image png
La o cafea
Cu puţină mămăliguţă caldă, le veţi înghiţi, treptat, pe toate.
image png
Microbiști și tifosi
Indiferent dacă s-a dezvoltat după modelul lui tifoso sau în mod independent, microbist confirmă vitalitatea unei metafore cognitive.
image png
Timpul blamării
Dar cînd vom reuși să facem asta, constructiv, nu doar să ne facem auzite glasurile noastre vitriolate?
p 7 Gaza WC jpg
De ce „restul” respinge Vestul
Această declarație a coincis cu debutul campaniei prezidențiale în SUA, Trump fiind candidatul său preferat.
image png
image png
Buon appetito!
Dar, apropo, cred că, după ce a făcut lumea, Dumnezeu s-a mai gîndit puțin și a creat Italia.
image png
O lecție de responsabilitate
Scriu pentru cititorii noștri de bună-credință, cei mai mulți, care ne prețuiesc și care se vor fi încruntat cînd au văzut numărul nostru de săptămîna trecută.
image png
Cînd economia de piață s-a pierdut printre proteste
Întrebarea este: pînă unde vor merge încălcările principiilor economiei de piață și cele privind funcționarea Uniunii Europene?
image png
De ce n-avea Navalnîi șapcă?
Dar trebuie să îi dăm societății ruse credit că măcar a încercat. Sacrificiul lui Navalnîi e dovada.
image png
Succesiunea
Nici Europa nu stă grozav înaintea unor alegeri care pot să împingă în parlamentele europene diferiți demagogi cu promisiuni maximale și capacități mediocre.
image png
Cum trebuie să fie un președinte
Nu cred în nici o campanie electorală construită pe negativitate, pe agresiune, pe obsesii strict individuale.
image png
Avram Iancu – 200
Și totuși, posteritatea lui este impresionantă și oricine mai simte românește nu poate să nu simtă o înaltă emoție gîndindu-se la el.
image png
image png
Misterul voiniciei
„Strîmbă-Lemne” nu are, după cum se vede, o tipologie fixă, el variind imagistic în funcţie de marotele fiecărei generaţii.
image png
Înscenări
În lipsa exemplelor, utilizatorul obișnuit al dicționarului nu poate fi sigur de excluderea unei construcții.
image png
Viitorul începe ieri
Au mai fost și alte titluri, bineînțeles, poate nu atît de cunoscute, unele de psihologie și dezvoltare personală.
p 7 Adevăratul Copernic jpg
Pletele celeste ale Stăpînului Planetelor
Cel puţin aceasta a fost informaţia care s-a transmis în timp.
image png

Adevarul.ro

image
Motivul absurd pentru care o vânzătoare a refuzat doi tineri. „Poate credea că îl folosiți la orgii“
Doi tineri, unul de 25, iar celălalt de 21 de ani, susțin că o vânzătoare a refuzat să-i servească și le-a cerut să vină însoțiți de părinți, deși aveau actele și puteau să demonstreze că sunt majori. De fapt, ei nici măcar nu au cerut țigări, alcool sau alte produse destinate exclusiv adulților.
image
Prețul amețitor cu care se vinde un garaj din lemn în Brașov: „E inclusă și mașina în preț?"
Un anunț imobiliar din Brașov pentru vânzarea unui garaj din lemn a stârnit ironii din partea românilor. Garajul de 22 metri pătrați din lemn costă cât o garsonieră.
image
Ianis, sufocat de Hagi: cum un părinte, „orbit“ de subiectivism, a ajuns să facă țăndări imaginea băiatului său
Managerul Farului a mai creat un caz, deranjat că selecționerul nu i-a titularizat băiatul în amicalele cu Irlanda de Nord și Columbia. Episodul lungește lista derapajelor unui părinte care persistă în greșeala de a-și promova agresiv fiul, mărind și mai mult povara numelui pe umerii acestuia.

HIstoria.ro

image
Bătălia codurilor: Cum a fost câștigat al Doilea Război Mondial
Pe 18 ianuarie a.c., Agenția britanică de informații GCHQ (Government Communications Headquarters) a sărbătorit 80 de ani de când Colossus, primul computer din lume, a fost întrebuințat la descifrarea codurilor germane în cel de Al Doilea Război Mondial.
image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.