De ce partidele noastre trebuie să fie mai partide decît sînt?

Publicat în Dilema Veche nr. 509 din 14-20 noiembrie 2013
De ce partidele noastre trebuie să fie mai partide decît sînt? jpeg

Gîndiţi-vă la următoarele două poveşti adevărate. Un şef de guvern şi de partid din Estul Europei doreşte să candideze pentru funcţia de preşedinte. Pentru a finanţa campania electorală, execută o schemă de finanţare prin care inspectoratul de stat în construcţii (subordonat premierului) obligă firmele din domeniu să cotizeze pentru campania prezidenţială personală, dar dusă în numele partidului. Banii însă nu intră în conturile partidului, ci într-o firmă apropiată de personajul nostru, care execută afişe, organizează evenimente etc. După cîţiva ani, în mod cu totul neaşteptat şi extraordinar pentru Estul Europei, procurorii anticorupţie îl acuză şi judecătorii îl condamnă pe fostul premier, care ajunge la închisoare, împreună cu patronul firmei respective şi cu şefa inspectoratului de stat. Odată cu condamnarea, judecătorii decid ca fostul premier să plătească şi despăgubiri inspectoratului – ca daune pentru banii ceruţi companiilor din domeniu, care nu au ajuns în conturile instituţiei. Fostul premier plăteşte din buzunarul propriu suma (care nu e mică), dar lansează public o dilemă foarte interesantă: „De ce plătesc eu? Doar am fost candidat al partidului, a fost o campanie a partidului. De ce nu mă ajută partidul?“ Are dreptate? Nu. De remarcat că între cei condamnaţi odată cu fostul demnitar nu sînt oamenii de la trezoreria partidului, ci oameni din firme private, care au strîns banii şi au executat materiale pentru campania electorală. Partidul ca entitate juridică nu exista în această schemă. Mai mult chiar, din dosarele penale ale fostului premier se vede un amestec de interese pur private şi interese de partid: aceeaşi şefă de inspectorat construieşte şi case gratis pentru demnitar şi ajută la strîngerea de bani pentru campanie. Nu era clar ce e averea personală a premierului şi ce se strînge pentru el în calitate de şef de partid. Deci, de ce ar contribui partidul la despăgubiri?

A doua poveste, la un nivel mult mai mic: se dă un primar foarte popular. Genul de mic dictator local, care îşi cumpără conştiincios propriul electorat de pensionari şi care e reales de vreo 12 ani, indiferent la ce partid se mută. Se mai dă un partid (altul decît cel în care e primarul atunci) care ar vrea postul de primar, dar e aproape convins că nu are multe şanse – să-i zicem „partidul X“. Totuşi, liderul de filială X vrea să pară că se bate, mai ales că are nevoie de consilieri locali şi de un scor cît de cît bun pentru a conta în luptele interne cu alţi lideri de filiale X. Aşa că se găseşte un tînăr de viitor, care e pus să candideze. Liderul nostru de filială nu aşteaptă bani de la partid pentru campanie şi, la drept vorbind, partidul nu are bani să dea, ba chiar impune liderilor de filiale nişte cote de bani de strîns pentru centru. Însă liderul nostru nu are nici un chef să cotizeze la partid. El e sponsotizat personal de nişte afacerişti. Care afacerişti nu au o relaţie cu partidul (de ce ar avea nevoie?), ci cu liderul local. Deci, liderul face rost de nişte bani de campanie, să zicem 1 milion de euro. Tînărul pus să candideze estimează că el ar avea nevoie de 200.000 pentru a face o impresie bună în campanie. Liderul îi dă 200.000 în valiză şi opreşte restul pentru sine (avere personală sau pentru partid – la drept vorbind, nu are cine să facă diferenţa). Şi nici noi nu ştim. Tînărul candidat la Primărie ajunge la concluzia că oricum nu are şanse să cîştige şi, dacă tot e să muncească pentru partid, măcar să se aleagă cu ceva. Deci, decide să bage 100.000 în campanie şi cu cealaltă sută să-şi facă o casă. Are soţie şi copil mic, un teren aproape de oraş obţinut din banii din altă campanie, de ce nu? Activiştii care îi fac campanie primesc şi ei bani cash per noapte de lipit afişe, firmele care fac afişe suprataxează şi ele materialele, că doar ştiu că totul se face la mica înţelegere. Şi toată lumea se prinde că domnul candidat şi-a făcut casă, că prea se potriveşte totul în poveste. Unde e partidul X ca entitate legală în povestea asta? Nu există. Partidul este o stafie care pluteşte asupra acestor oameni, dar banii se învîrt prin relaţii personale, în afara instituţiei numite „partid“. Deci, cînd vă plîngeţi de partidele noastre, luaţi la ochi o ţintă falsă: vi se pare că avem partide, dar ele în sine nu există.

Şi aşa, mă întorc acolo unde v-am lăsat săptămîna trecută. Vă spuneam despre Victor Giosan şi despre raportul său scris pentru CRPE – „Cum putem opri asaltul politicii asupra democraţiei din România“. Promiteam să vorbim despre soluţii. Sînt trei direcţii în care merg aceste soluţii: a) democratizarea internă a partidelor şi transparentizarea acţiunii acestora; b) deschiderea şi „dereglementarea“ pieţei politice; c) reforma guvernanţei publice, în sensul responsabilizării ei în funcţie de rezultatele sociale obţinute.

În ceea ce priveşte partidele, Giosan recomandă: alegeri directe/primare în partide, care să permită bazei să controleze vîrful, alegeri mai frecvente la toate nivelurile de partid (la doi ani), limitarea numărului de mandate deţinute de o persoană la şefia filialelor de la toate nivelurile, separarea mandatelor de conducere din partide de cele din administraţie (de la primari la miniştri, cu excepţia premierului – şef de partid), transparentizarea sistemului de finanţare a partidului, axarea pe donaţii şi contribuţii ale membrilor simpli, instituţionalizarea prin statut a rolului comisiilor de specialitate şi a institutelor de studii doctrinare.

Cu alte cuvinte, ar fi vorba despre transformarea partidelor, din reţele vag definite de persoane, în instituţii adevărate. Capcana celor mai multor dezbateri care îşi propun soluţii pentru partidele din România este aceea că pleacă de la premisa că acestea chiar există în sensul lor modern, occidental. De aici, de pildă, limitările foarte stricte ale finanţării. Partidele din România au reguli foarte stricte în ceea ce priveşte banii electorali: donaţiile sînt limitate, acestea trebuie declarate transparent şi, candidaţii odată aleşi, au nevoie de o descărcare de gestiune de la Curtea de Conturi pentru a putea să preia mandatul. OK, sună bine. Avem reglementare a partidelor. Problema e că peisajul real arată ca în poveştile de mai sus. Degeaba reglementăm foarte strict partidele, dacă banii sînt în altă parte. Ba, mai rău, cu cît reglementarea este mai strictă, cu atît încurajăm, de fapt, ca banii să nu mai treacă prin contul partidului, ci să meargă prin reţele informale. Mai mult chiar, cînd vine vorba despre banii pe care îi plătim de la bugetul de stat pentru partidele parlamentare, aceştia sînt puţini. Totuşi, dacă propui să creştem alocaţiile bugetare pentru partide, întîmpini o reacţie viscerală din partea tuturor: adică, să le mai dăm şi bani? Modul în care punem problema face să ne furăm singuri căciula: nişte bani oricum vor ajunge în campanie, întrebarea este dacă se va întîmpla transparent şi legal, sau netransparent şi ilegal. Cred că ar trebui să reorientăm soluţiile spre întărirea partidului legal în dauna partidului paralel, care funcţionează pe bază de reţele personalizate ale liderilor. Sînt oameni în partide care ar accepta asemenea soluţii. Totul e să-i cointeresezi la nişte soluţii pe termen lung. Pentru ca partidele să devină instituţii, trebuie întărite ca atare. De pildă, e musai să cunoaştem numărul real de membri; de aceea, ar trebui organizat un registru naţional electronic, astfel încît să ştim în mod transparent baza de membri a partidelor. Mă credeţi sau nu, dar asta nu ştiu nici măcar partidele. Cotizaţiile de la membrii simpli nu se prea încasează, iar liderii de filiale au interes să umfle numărul de presupuşi membri, pentru a obţine mai multe locuri la congrese. Deci, în loc să încaseze cotizaţii, de fapt aduc banii la centru cu valiza, declarînd membri fictivi. Partidele noastre trebuie reinventate de la bază.

Dacă reuşim o instituţionalizare a partidului ca atare, celelalte probleme vor fi mai uşor de abordat. Temele 2 şi 3 din soluţiile propuse de Giosan. Adică deschiderea pieţei partidelor (înregistrare mai lesne a partidelor noi) şi un pact politic pentru modul în care aceste partide interacţionează cu administraţia publică şi cu companiile de stat (pentru detalii concrete, vă invit să citiţi raportul în integralitate). Ne vom chinui degeaba să limităm abuzurile partidelor asupra administraţiei şi asupra companiilor de stat. Pentru că nu partidul comite acele abuzuri, ci reţeaua informală şi personalizată a unor lideri. Partidul ca atare, ca instituţie, nu există cînd se împart posturile în administraţie, doar lideri care îşi recompensează fidelii. Dimpotrivă, dacă partidele ar funcţiona cu adevărat ca instituţii, am putea face apel la ele cînd liderii comit abuzuri. Singurul partid, de pildă, care organiza competiţii deschise pentru posturi era UDMR (vorbesc la trecut, pentru că buna practică se pierde şi acolo). Cînd UDMR avea un post în care trebuia numit cineva, se făcea un apel la filiale să trimită candidaţi. Aceştia erau propuşi cu CV, şi o comisie a Uniunii organiza interviuri: omul trebuia să se priceapă la domeniu, eventual chiar să ştie engleză, dacă funcţia implica reprezentare externă. Mi se pare un model excelent: partidul făcea, în acel caz, raţionalizarea numirii pe funcţii. Era asta politizare? Probabil că era. Însă nu ar trebui să vînăm cuvinte. Într-un fel sau altul, partidele numesc şi vor numi oameni în administraţie. Dar dacă, în loc să numească pe lingăul de serviciu de pe lîngă un lider, ar organiza asemenea competiţii interne, în care s-ar selecta totuşi candidaţi potriviţi din cadrul activului de partid? Bineînţeles, ar trebui şi să avem grijă ca acest activ să existe şi să fie de calitate. Din păcate, în loc ca UDMR să generalizeze acest model spre partidele româneşti, înţeleg că renunţă la el – şi acolo, baronii au început să controleze baza.

Aş fi putut să scriu – şi dumneavoastră să citiţi – încă un articol în care să spun cît de mizerabile sînt partidele şi politicienii, cum noi, oamenii de bine, nu trebuie să ne amestecăm cu ele. Sincer, m-am plictisit de genul acela de articole. Sînt la fel de futile ca şi demonstraţiile de stradă care nu propun nimic concret, făcute ca să se simtă bine şi să-şi spună oful cei care participă, respectiv scriu şi citesc. Soluţia nu e să fim antipartide, ci să încercăm să avem partide mai bune. Ar fi bine ca, înainte să urîm partidele, să le dăm o şansă să existe măcar ca instituţii cu viaţă interioară. Ele nu există decît ca etichete şi ca învelişuri fără schelet.

facebook.com/Cristian.Ghinea.CRPE 

Foto: adevarul.ro

image png
Bolboroseala hipnotică a ideilor false
Condiția necesară pentru a evita acest epilog este ca forța de atracție a adevărului să fie mai mare decît bolboroseala hipnotică a ideilor false.
image png
Ursulețul mișel la vînătoare de spioni
Nefericita presupunere că joaca cu cuvintele nu va avea efecte e greșită.
image png
O notă, o stare, o zi...
Altfel, devenim un fel de Mega Image cu de toate...
image png
Ce este întunecarea?
Unii dintre contemporani descifrează misterele galaxiilor îndepărtate cu ajutorul unui nou telescop spațial.
image png
Diamante pe fir de telegraf
Ca și diamantele cumpărate extrem de avantajos de Charles Lewis Tiffany de la aristocrații francezi fugiți din Franța după abdicarea forțată a regelui Ludovic-Filip din 1848.
image png
A treia țeapă
Num-așa, ca ardeleanul suit în Dealul Clujului, vorba unui cîntec.
image png
La o cafea
Cu puţină mămăliguţă caldă, le veţi înghiţi, treptat, pe toate.
image png
Microbiști și tifosi
Indiferent dacă s-a dezvoltat după modelul lui tifoso sau în mod independent, microbist confirmă vitalitatea unei metafore cognitive.
image png
Timpul blamării
Dar cînd vom reuși să facem asta, constructiv, nu doar să ne facem auzite glasurile noastre vitriolate?
p 7 Gaza WC jpg
De ce „restul” respinge Vestul
Această declarație a coincis cu debutul campaniei prezidențiale în SUA, Trump fiind candidatul său preferat.
image png
image png
Buon appetito!
Dar, apropo, cred că, după ce a făcut lumea, Dumnezeu s-a mai gîndit puțin și a creat Italia.
image png
O lecție de responsabilitate
Scriu pentru cititorii noștri de bună-credință, cei mai mulți, care ne prețuiesc și care se vor fi încruntat cînd au văzut numărul nostru de săptămîna trecută.
image png
Cînd economia de piață s-a pierdut printre proteste
Întrebarea este: pînă unde vor merge încălcările principiilor economiei de piață și cele privind funcționarea Uniunii Europene?
image png
De ce n-avea Navalnîi șapcă?
Dar trebuie să îi dăm societății ruse credit că măcar a încercat. Sacrificiul lui Navalnîi e dovada.
image png
Succesiunea
Nici Europa nu stă grozav înaintea unor alegeri care pot să împingă în parlamentele europene diferiți demagogi cu promisiuni maximale și capacități mediocre.
image png
Cum trebuie să fie un președinte
Nu cred în nici o campanie electorală construită pe negativitate, pe agresiune, pe obsesii strict individuale.
image png
Avram Iancu – 200
Și totuși, posteritatea lui este impresionantă și oricine mai simte românește nu poate să nu simtă o înaltă emoție gîndindu-se la el.
image png
image png
Misterul voiniciei
„Strîmbă-Lemne” nu are, după cum se vede, o tipologie fixă, el variind imagistic în funcţie de marotele fiecărei generaţii.
image png
Înscenări
În lipsa exemplelor, utilizatorul obișnuit al dicționarului nu poate fi sigur de excluderea unei construcții.
image png
Viitorul începe ieri
Au mai fost și alte titluri, bineînțeles, poate nu atît de cunoscute, unele de psihologie și dezvoltare personală.
p 7 Adevăratul Copernic jpg
Pletele celeste ale Stăpînului Planetelor
Cel puţin aceasta a fost informaţia care s-a transmis în timp.
image png

Adevarul.ro

image
Ucrainenii au distrus un vehicul blindat rusesc rar, proiectat pentru a transporta liderii ruși în caz unui atac nuclear, biologic sau chimic
Ucraina a distrus un vehicul blindat rusesc rar folosit pentru prima dată la dezastrul nuclear de la Cernobîl .
image
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Motivul pentru care femeile nu au recurs la operația de separare VIDEO
Una dintre cunoscutele gemene siameze Abby și Brittany Hensel și-a găsit dragostea adevărată. Conform Mirror, tânăra Abby Hensel, în vârstă de 34 de ani, s-a căsătorit cu Josh Bowling, asistent medical și veteran al armatei Statelor Unite.
image
Un român care a cumpărat de pe Facebook un permis fals de conducere s-a dus la poliție să-l reînnoiască
Un bărbat din Alba Iulia a fost condamnat la 4 luni și 20 de zile de pușcărie, pentru complicitate la fals în legătură cu permisul său de conducere.

HIstoria.ro

image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.
image
Procesul „Numai o guriță”, o noutate pentru justiția română la început de secol XX
În primăvara anului 1912, pictorul Gore Mircescu îl aducea în fața justiției pe librarul Constantin Sfetea, pe motivul reproducerii neautorizate a uneia din lucrările sale – „Numai o guriță” – pe care cel din urmă o folosise la ilustrarea unor cărți poștale.