De ce a fost Polonia altfel?

Publicat în Dilema Veche nr. 549 din 21-27 august 2014
De unde vine gazul cînd nu mai vine de la ruși – și cu cine îl împărțim? jpeg

A apărut recent la Polirom monumentala istorie a Poloniei, scrisă de Norman Davies, în două volume (Istoria Poloniei – Terenul de joacă al lui Dumnezeu). Este genul de lucrare care devine standard pentru un subiect, scrisă de un străin respectabil, deci fără puseuri naţionaliste, nici autoflagelatoare. Fiind scrisă în buna şcoală anglo-saxonă, îi lipseşte teoria unificatoare care ar schingui faptele pe un model de interpretare. O carte excelentă care devine indispensabilă pentru oricine e interesat de istoria regională.

Dat fiind materialul vast, nu mi-am propus o recenzie clasică, ci doar nişte meditaţii plecînd de la aceste cărţi. Mă voi opri acum doar la o temă centrală din primul volum (De la origini pînă în 1795), anume funcţionarea republicii medievale poloneze. Voi reveni la volumul al doilea, care trece prin trei împărţiri ale Poloniei, între vecini, două Războaie Mondiale şi o dărîmare a comunismului, la care polonezii au pus serios umărul.

Se dă deci o republică care, în 1634, era cel mai întins stat european, mai mare chiar decît ce era atunci Cnezatul Moscovei, şi cu un teritoriu dublu faţă de al Franţei. Republică în care tinerii nobili studiau în Italia şi în Franţa, la primele universităţi europene, cu o literatură înfloritoare în limba latină şi cu comerţ extern legat prin Vistula şi Danzig la Amsterdam şi de acolo cu întreaga Europă. Catolicismul a asigurat Poloniei legătura cu Occidentul, în acelaşi timp republica s-a supraextins în Est şi nu a oferit soluţii convenabile celor 40% din populaţie care erau ortodocşi (în special ruteni şi bieloruşi).

A fost un construct bizar, deşi nu unic în epoca sa. Davies crede că inspiraţia a fost republica veneţiană, importată prin studenţii polonezi de la Padova. S-ar putea, însă republica nobiliară polonă a fost diferită de cele similare din Italia şi Olanda. Motorul acestora era comerţul. Nimic mai departe de spiritul polonez (nobililor li s-a interzis, prin două constituţii, să facă comerţ). Republica aceasta era clădită pe ideea de egalitate a nobililor. Şleahta – clasa nobiliară – era mult mai numeroasă în Polonia, decît în orice alt stat european. Nu pămîntul te făcea nobil, ci recunoaşterea celorlalţi nobili. Organizarea nu era pe familii, ci pe clanuri, care nu erau legate prin sînge, ci prin recunoaştere reciprocă. Deci nobilul polonez mai degrabă nu avea pămînt decît avea, mai degrabă nu era bogat decît era, de unde o hiperinflaţie de nobili cu pretenţii, dar fără mijloace, obsedaţi să-şi apere statutul. De unde – o sugrumare a comerţului şi a economiei pentru nevoile şleahtei. Nobilul sărac lipit, dar cu blazon pe colibă a devenit proverbial (tenta peiorativă a cuvîntului „şleahtă“ în română o veni de aici?).

Regele era ales de o adunare de nobili (între 10 şi 15 mii), prin unanimitate: „modalitatea prin care această mulţime de nobili înarmaţi ajungea la o decizie unanimă, pornind de la zeci şi zeci de candidaţi şi de perspective, poate fi descrisă numai ca un proces al intuiţiei colective. (…) Mareşalul Coroanei se plimba călare încoace şi încolo, convingîndu-i pe cei nehotărîţi să susţină pe unul dintre candidaţii principali, implorîndu-i pe cei a căror cauză era pierdută să nu insiste în zadar (…) Dacă reuşea, atunci pe seară se putea striga numele celui ales; una după alta provinciile se alăturau acestui strigăt, care se preschimba treptat în vuiet (…) Dar nu întotdeauna intuiţia crea unanimitatea dorită. La ordinea zilei erau scene de o dezordine cruntă, bătălii de amploare, precum şi conflicte personale care duceau la încăierări. Despre alegerile din 1764, cînd au fost ucişi numai 13 electori, s-a spus că au fost calme.“ (p. 287) Diverşi regi au încercat să reformeze acest sistem, de pildă, prin alegerea viitorului rege, cît timp cel actual era încă în viaţă, dar mereu a existat o adeziune fanatică faţă de sistemul unanimităţii. Care a făcut funcţionarea Republicii imposibilă.

Şi Seimul funcţiona pe baza unanimităţii, oricine putea bloca orice lege spunînd că se opune şi basta. Statul era rahitic şi menţinut aşa în mod special. Justiţia era o treabă privată: un nobil care se supăra pe un altul depunea o promisiune scrisă la tribunalul local că îl va vîna cu orice mijloace pe respectivul şi că nu va avea linişte pînă cînd unul dintre ei nu e mort. Tribunalul înregistra actul de vendetă şi era treaba lor mai departe. Evident, asta a însemnat veşnice războaie civile între clanuri. Ca şi nenumărate blocaje, în limbajul ştiinţei politice la zi am spune că Republica a creat nenumăraţi actori veto (veto players), adică genul de jucător care poate bloca o decizie şi o face atunci cînd e mai convenabil pentru el să nu se decidă nimic decît să se ia orice decizie.

Interesantă este tradiţia teoretică a Poloniei – nobilimea a dezvoltat un corp de idei pentru a susţine această anarhie. Cuvîntul în sine „anarhie“ nu avea aerul peiorativ-catastrofic pe care îl înţelegem astăzi. Deviza era „Dezordinea susţine Polonia“. Şi s-au ţinut de aceste idei chiar atunci cînd îi loveau dezastrele. Puterile străine au profitat pentru a cumpăra alegeri şi a impune candidaţi pe tron, au plătit diverşi nobili să blocheze procesul atît de uşor de blocat. În 1652, Republica era atacată de Moscova şi de revolta rutenilor (ucraineni) şi era aproape de implozie. Seimul s-a reunit şi a votat reforme fiscale şi militare necesare, dar după ce o parte din delegaţi plecaseră deja, o voce a spus „Nie pozwalam“ (Nu permit/Veto). Omul respectiv a înregistrat oficial veto-ul şi a plecat acasă. Seimul s-a autodizolvat, legile votate au fost anulate. Mareşalul Seimului a căutat disperat o soluţie, dar nu exista soluţie legală: omul plecase şi nu putea fi determinat să se răzgîndească. Ironia face ca mareşalul respectiv să fi fost Andrzej Maksymilian Fredo, unul dintre teoreticienii virtuţilor anarhiei: „Lucrarea sa Scriptorum Fragmenta (Fragmente Literare, 1660) avea scopul de a populariza în mod special ceea ce autorul numea «filozofia paradoxală a libertăţii». O vistierie goală, susţinea el, îl împiedică pe rege să devină impertinent. Dumnezeu ţine Polonia săracă pentru a ţine aroganţa nobililor sub control. Liberum veto e o binecuvîntare, fiindcă oferă oamenilor înţelepţi, aflaţi în minoritate, protecţie faţă de ordinele unei majorităţi stupide.“ (p. 298) Deci după ce păţise ce păţise în 1652, omul nostru scria, în 1660, că anarhia e cea mai bună formă de guvernămînt. De criză a profitat Cnezatul Moscovei, cu care regele epuizat a semnat un armistiţiu, cedînd temporar Kievul şi Rutenia (1667). Ce trebuia să fie temporar a însemnat pentru Polonia pierderea definitivă a Ucrainei. Rutenii revoltaţi au regretat rapid jugul Moscovei şi au vrut să se reîntoarcă în Republică, dar era prea tîrziu pentru Republică chiar. (Davies nu are nici o miză în această direcţie, dar e bine de citit cartea şi pentru cei care cred în miturile istorice cum că Rusia actuală se trage din Kiev sau că Ucraina a fost mereu parte din Rusia – nici vorbă de aşa ceva, statul kievean distrus de mongoli era unul dintre multele cnezate care se autointitulau „rus“, nume scandinav de prestigiu, confiscat ulterior de curtea provincială de la Moscova – această paranteză nu vine din cartea lui Davies, ci e chestie de cultură generală pe care o dedic comentatorilor online care au auzit că a existat „Rusia kieveană“ şi repetă papagaliceşte nişte clişee.)

Revenind la bizara republică poloneză – cum s-a ajuns la ea? Davies încearcă pe alocuri nişte explicaţii, deşi nu îşi propune să teoretizeze. Mai degrabă cauţi prin carte explicaţii cu lumînarea, decît să le primeşti pe tavă. Am reţinut două idei. Prima: că acest sistem de guvernare a apărut cînd statul nu avea duşmani naturali cu adevărat ameninţători. Atunci cînd şleahta şi-a organizat statul în favoarea sa, cnezatul Moscovei era departe, doar unul dintre voievodatele supuse mongolilor (Moscova era centru de colectare a impozitelor pentru mongoli, aşa au cîştigat cnezii moscoviţi iniţiali supremaţia faţă de vecinii lor). La vest, Prusia nu exista, dinastia Hohenzollern a apărut mai tîrziu, ultimul şef al cavalerilor teutoni (învinşi de polonezi) a obţinut domnia ereditară în micul fief, jurînd credinţă regelui polon. Dacă ar fi ştiut polonezii atunci că sînt pe cale să creeze embrionul propriei distrugeri... Deci, într-o ţară vastă, fără duşmani naturali, nobilimea a încercat să se protejeze prin anarhie. Cînd era nevoie de un stat puternic, nu a mai fost posibil, erau prea mulţi actori care puteau bloca reformele.

A doua explicaţie oferită de Davies: modelele de absolutism, la care se puteau raporta polonezii, nu erau cele luminate, din Franţa sau Anglia, ci absolutismele crunte ale turcilor din Ungaria sau cel al lui Ivan cel Groaznic (care a omorît toată populaţia din Novgorod, în special prin fierbere de vii, pentru că a bănuit oraşul de trădare în favoarea uniunii polono-lituaniene). Deci logica era: decît stat puternic ca-n Rusia, mai bine anarhie ca la noi.

Deşi istoriografia rusească îi prezintă pe polonezii medievali ca pe nişte duşmani atît de înfiorători, încît ţarul a trebuit să pună cnutul pe popor pentru a salva Rusia de ei, Davies spune că aventurile polonezilor în Rusia au fost doar de scurtă durată şi doar intervenţii punctuale în luptele dintre diverşi boieri ruşi, fără să fi existat un program politic de extindere la Est. Republica a fost mereu vulnerabilă la intervenţiile străine. Ungaria prin Casa de Anjou, Transilvania, casa suedeză de Vasa sau dinastia saxonă şi-au impus pe rînd regi pe tronul Poloniei, prin prestigiu, intervenţii militare sau prin cumpărarea voturilor. Totuşi, aceşti vecini erau slabi şi nu au reuşit să domine pe termen lung. Altfel a fost povestea cu Rusia – „ruşii sînt convinşi că domnesc oriunde s-a întîmplat să pună piciorul, pretinzînd că tot ce au găsit le aparţine şi că au dreptul să se comporte după bunul plac“ (consul francez la Danzig, în 1717 – p. 344). Rusia a declarat că protejează Seimul de intervenţii străine, deci alegerile au început să fie ţinute sub baionetele armatelor ţariste. A fost începutul sfîrşitului.

Istorici prusaci au descris slăbiciunea Poloniei cu titlul de „Saisonstaat“ (stat sezonier). Cînd am relatat de la Kiev că ucrainenii erau indignaţi că Putin a numit Ucraina de azi stat sezonier, nu ştiam ce tradiţie are această sintagmă. Căderea Republicii nu a şocat pe nimeni. Într-o Europă a regilor puternici şi a statelor-naţiune centralizate, anarhia nobiliară avea deja un renume prost. Voltaire lăuda armatele ţarinei, care invadau Polonia, ca pe „armata păcii care nu are alt rost decît să protejeze drepturile cetăţenilor“ (p. 313). Vedem aici cum se naşte o altă tradiţie: idiotul util vest-european.

Închei cu o perspectivă generală: „De-a lungul celor două secole de existenţă a Republicii, caracterul pasiv al politicii sale externe a devenit tot mai evident. Spre deosebire de vecinii săi, nu avea aspiraţii teritoriale, nu slujea nici unei dinastii şi nu susţinea o anumită ideologie religioasă sau politică. În timp ce Rusia îşi realiza fără scrupule planurile de «acumulare a cît mai multor pămînturi», Prusia se ostenea să crească gloria Hohenzollernilor, iar Austria purta pe umeri povara creştinătăţii, Republica susţinea că avea un singur interes: bunăstarea cetăţenilor ei. În lumea statelor militante şi militariste, această atitudine era un anacronism. Republica se formase deja în 1569, pe baze teritoriale întinse, care depăşeau deja nevoile sale, şi cu o constituţie defensivă concepută pentru a păstra ordinea existentă. Nici un rege polonez nu putea să aibă ambiţii în plan extern, fiindcă 100.000 de nobili s-ar fi opus, întrebîndu-l «De ce?».“ (p. 346)

Să fie asta o lecţie pentru Uniunea Europeană, o republică fără ambiţii, dar trăind într-o lume în care Rusia şi China sînt tot mai agresive? Mă întreb doar. Tu poţi să ignori geopolitica, dar s-ar putea ca geopolitica să nu te ignore pe tine.  

facebook.com/Cristian.Ghinea.CRPE

image png
Bolboroseala hipnotică a ideilor false
Condiția necesară pentru a evita acest epilog este ca forța de atracție a adevărului să fie mai mare decît bolboroseala hipnotică a ideilor false.
image png
Ursulețul mișel la vînătoare de spioni
Nefericita presupunere că joaca cu cuvintele nu va avea efecte e greșită.
image png
O notă, o stare, o zi...
Altfel, devenim un fel de Mega Image cu de toate...
image png
Ce este întunecarea?
Unii dintre contemporani descifrează misterele galaxiilor îndepărtate cu ajutorul unui nou telescop spațial.
image png
Diamante pe fir de telegraf
Ca și diamantele cumpărate extrem de avantajos de Charles Lewis Tiffany de la aristocrații francezi fugiți din Franța după abdicarea forțată a regelui Ludovic-Filip din 1848.
image png
A treia țeapă
Num-așa, ca ardeleanul suit în Dealul Clujului, vorba unui cîntec.
image png
La o cafea
Cu puţină mămăliguţă caldă, le veţi înghiţi, treptat, pe toate.
image png
Microbiști și tifosi
Indiferent dacă s-a dezvoltat după modelul lui tifoso sau în mod independent, microbist confirmă vitalitatea unei metafore cognitive.
image png
Timpul blamării
Dar cînd vom reuși să facem asta, constructiv, nu doar să ne facem auzite glasurile noastre vitriolate?
p 7 Gaza WC jpg
De ce „restul” respinge Vestul
Această declarație a coincis cu debutul campaniei prezidențiale în SUA, Trump fiind candidatul său preferat.
image png
image png
Buon appetito!
Dar, apropo, cred că, după ce a făcut lumea, Dumnezeu s-a mai gîndit puțin și a creat Italia.
image png
O lecție de responsabilitate
Scriu pentru cititorii noștri de bună-credință, cei mai mulți, care ne prețuiesc și care se vor fi încruntat cînd au văzut numărul nostru de săptămîna trecută.
image png
Cînd economia de piață s-a pierdut printre proteste
Întrebarea este: pînă unde vor merge încălcările principiilor economiei de piață și cele privind funcționarea Uniunii Europene?
image png
De ce n-avea Navalnîi șapcă?
Dar trebuie să îi dăm societății ruse credit că măcar a încercat. Sacrificiul lui Navalnîi e dovada.
image png
Succesiunea
Nici Europa nu stă grozav înaintea unor alegeri care pot să împingă în parlamentele europene diferiți demagogi cu promisiuni maximale și capacități mediocre.
image png
Cum trebuie să fie un președinte
Nu cred în nici o campanie electorală construită pe negativitate, pe agresiune, pe obsesii strict individuale.
image png
Avram Iancu – 200
Și totuși, posteritatea lui este impresionantă și oricine mai simte românește nu poate să nu simtă o înaltă emoție gîndindu-se la el.
image png
image png
Misterul voiniciei
„Strîmbă-Lemne” nu are, după cum se vede, o tipologie fixă, el variind imagistic în funcţie de marotele fiecărei generaţii.
image png
Înscenări
În lipsa exemplelor, utilizatorul obișnuit al dicționarului nu poate fi sigur de excluderea unei construcții.
image png
Viitorul începe ieri
Au mai fost și alte titluri, bineînțeles, poate nu atît de cunoscute, unele de psihologie și dezvoltare personală.
p 7 Adevăratul Copernic jpg
Pletele celeste ale Stăpînului Planetelor
Cel puţin aceasta a fost informaţia care s-a transmis în timp.
image png

Adevarul.ro

image
Nu suntem egali în fața bolilor: care sunt românii care nu vor plăti suprataxă pe concediu medical
Politicienii și-au făcut calculele și au decis că nu suntem egali în fața bolilor. Mai exact, PSD și PNL lucrează la o ordonanță de urgență prin care încearcă să elimine supraimpozitarea concediilor medicale doar în cazul anumitor pacienți
image
„Lâna de aur”, cel mai scump material textil natural din lume. Firul de Vicuña se vinde la gram, la fel ca aurul
Firul de Vicuña, recoltat o dată la doi sau trei ani în cantități limitate, se distinge ca fiind cel mai rar și scump fir din lume. Cu o grosime de 12 microni, comparabilă cu cea a aurului, este comercializat la gramaj, se vinde la prețuri exorbitante și presupune un proces de producție meticulos.
image
Decizie radicală pentru „Tesla de Cluj”. „Dacă ziceam că e produsă în Elveția, clienții ar fi sărit s-o cumpere cu 450.000 de euro”
Echipa proiectului a luat o decizie importantă: va regândi „Tesla de Cluj” într-o variantă mult mai ieftină. „Probabil că dacă ziceam că mașina este produsă în Elveția, clienții ar fi sărit să o cumpere cu 450.000 de euro”, susține Florin Dehelean, unul dintre investitori

HIstoria.ro

image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.
image
Procesul „Numai o guriță”, o noutate pentru justiția română la început de secol XX
În primăvara anului 1912, pictorul Gore Mircescu îl aducea în fața justiției pe librarul Constantin Sfetea, pe motivul reproducerii neautorizate a uneia din lucrările sale – „Numai o guriță” – pe care cel din urmă o folosise la ilustrarea unor cărți poștale.