Anul trecut, înainte de alegerile europarlamentare, am avut un sentiment straniu de inadecvare. Era o conferinţă cu candidaţii pentru europarlamentare, pe care am organizat-o, astfel încît am putut face agenda discuţiilor. Şi am întrebat partidele reprezentate acolo ce ar trebui să se întîmple cu Mecanismul de Cooperare şi Verificare (MCV) în viitor. MCV a fost o modalitate inedită în istoria UE prin care statele membre au dorit să se asigure că promisiunile făcute de România şi Bulgaria înainte de aderare vor fi respectate, în cazul României cele ce ţin de reforma justiţiei şi de combaterea corupţiei. Au trecut trei ani şi Mecanismul nu a încetat, rapoartele regulate ale Comisiei constată ceva progrese, dar şi mari probleme, sancţiunile ataşate MCV nu sînt activate, dar nici monitorizarea nu încetează. MCV se prelungeşte mai degrabă de la sine. În aceste condiţii, toate partidele reprezentate la conferinţa de care vorbeam doreau în mod oficial încetarea MCV. Motivele erau diferite şi pot fi sintetizate cam aşa: PD-L (şi preşedintele Băsescu în mai multe declaraţii publice) doresc încetarea MCV pentru că această monitorizare afectează statutul României ca membru al UE. PSD acceptă acest argument, dar aduce şi critici de fond asupra MCV în sine, spunînd că oricum nu trebuia instituit de la bun început.

Chiar dacă motivele sînt diferite, consensul partidelor pentru încetarea MCV m-a cam surprins.  La nivel politic, doar Monica Macovei a spus ferm că Mecanismul trebuie păstrat. Poate că eram eu cu totul în afara curentelor de gîndire publică? Poate, nu aveam de unde să ştiu.

Dar acum am. Ideea mi-a venit stînd de vorbă cu Marina Popescu, cercetătoare la Essex University şi expertă afiliată la Centrul Român de Politici Europene. Marina practică un gen de sondaj mai puţin folosit în România, aşa-numitul expert survey. Nu se lucrează pe eşantioane mari, de mii de personae, ci doar pe un număr de oameni informaţi, astfel încît să poată răspunde la nişte întrebări ceva mai complicate. Aşa ne-a venit ideea: de ce nu am face un sondaj pe experţi despre MCV, efectele sale şi dacă ar trebui sau nu menţinut, printre oamenii care s-au ocupat cu problemele legate de UE şi corupţie. Am dat, deci, cîteva sute de telefoane pe la ziarele, televiziunile şi site-urile de ştiri din România şi am întrebat cine se ocupă acolo de cele două subiecte, adică ziarişti care au scris sau au relatat. Am adăugat persoane din ONG-urile active pe domeniul justiţie/corupţie, a rezultat o bază de date de oameni, care au fost rugaţi frumos să completeze un chestionar online. Am primit 84 de răspunsuri, multe pentru această metodă de cercetare.

V-am făcut curioşi? Bine, pot să vă spun, pentru că revista apare chiar în ziua cînd vom lansa rezultatele în cadrul unei dezbateri publice. Să încep cu finalul chestionarului, deci cu problema viitorului MCV.

Întrebarea a sunat aşa: „MCV se află deja în al treilea an de funcţionare, iar Comisia Europeană va regîndi funcţionarea sa. În actuala formulă, sancţiunea maximă pe care o poate primi România este ca statele din UE să aibă posibilitatea să nu recunoască sentinţele judecătoreşti din România. Există mai multe variante privind viitorul MCV.

Dumneavoastră personal aţi recomanda:

a) Prelungirea sa în aceeaşi formă;

b) Prelungirea sa cu schimbarea sancţiunilor, prin înăsprirea acestora;

c) Încetarea acestui mecanism; d) Extinderea acestui model de mecanism de la Bulgaria şi România şi către alte state din UE cu probleme similare;

e) Nici una dintre variantele de mai sus, ci aş recomanda…. (răspuns liber).

Mărturisesc că nu am avut nici o idee la ce să mă aştept, dar, chiar şi aşa, rezultatele la această întrebare m-au luat prin surprindere. 13% dintre respondenţi au spus că vor continuarea MCV în forma actuală. Dar 65% au spus că doresc „prelungirea sa cu schimbarea sancţiunilor, prin înăsprirea acestora“. 19% au ales varianta pe care şi eu aş prefera-o, anume extinderea acestui model de mecanism şi pentru alte state ale UE. Şi doar 1,2% au dorit încetarea MCV.

Observ aici o prăpastie între partide şi observatorii independenţi. De ce nu doresc aceşti oameni încetarea MCV? Nu sînt patrioţi? Nu cred că ne afectează statutul în UE? Pare că, mai degrabă au încredere zero în partide, că se pot reforma şi pot reforma statul în direcţia dorită, şi atunci presiunea externă este ultima speranţă. Asta se vede şi dintr-o baterie de întrebări legată de partidele politice şi efectele MCV asupra acestora. Am testat cîteva posibile efecte, iar respondenţii au spus că MCV a crescut importanţa temei „corupţie“ pe agenda publică (86%) şi a dus la schimbarea discursului pe această temă, din partea politicienilor sau a unora dintre ei (85%). În schimb, procentele scad dramatic cînd vine vorba despre schimbări reale în comportamentul forţelor politice: doar 23% cred că MCV a dus la promovarea unui tip de politician mai onest şi chiar mai puţini (13%) cred că a influenţat modul în care partidele îşi selectează candidaţii pentru alegeri, în sensul promovării unora mai oneşti. Observaţi diferenţele între cele două categorii de efecte. Ce înţelegem de aici e că, datorită MCV, tema rămîne pe agendă şi că politicienii sînt forţaţi să vorbească despre ea, dar comportamentul lor practic nu s-a schimbat (foarte puţini cred asta). Şi atunci, de ce să continue MCV? Majoritatea celor întrebaţi par a fi la capătul răbdării: măcar stăm cu tema asta ca prioritate pe agendă, poate ne pune UE şi nişte sancţiuni cu adevărat dure („şi să fie clar că politicienii sînt de vină“, cum zicea unul dintre respondenţi la rubrica de comentarii de după fiecare baterie de întrebări) şi sperăm că, în timp, agenda va modifica şi comportamentul politicienilor. Altă soluţie care poate fi?

Nu am loc aici pentru restul întrebărilor, prin care înregistrăm opinii asupra instituţiilor (CSM, ANI, DNA, Parlament, ÎCCJ), întrebăm diverse chestiuni tehnice, dar importante (de genul, dacă excepţiile de constituţionalitate de care se plînge Comisia Europeană sînt ridicate sau nu cu bună-credinţă). Găsiţi dvs. toate acestea în raportul de cercetare, pe site-ul www.crpe.ro