Cum ne lăsăm de fumat și de deficite

Publicat în Dilema Veche nr. 401 din 20-26 octombrie 2011
De unde vine gazul cînd nu mai vine de la ruși – și cu cine îl împărțim? jpeg

Adevărul e că nu prea ne lăsăm. Eu cel puţin respect cu sfinţenie ce a zis Mark Twain: „Să te laşi de fumat e cel mai uşor lucru din lume, eu m-am lăsat de vreo sută de ori“. Eu mă las de cîteva ori pe an, mai ales de 1 ianuarie şi înainte de ziua mea. Cam cu aceeaşi frecvenţă mă apuc de sport, încep un regim, nu mai mănînc porcării şi mă decid că de mîine voi spune un „nu“ ferm tuturor invitaţiilor care mă distrag de la lucrurile cu adevărat importante. De vreo cîteva luni, o doctoriţă drăguţă şi inimoasă mă aşteaptă să-mi fac nişte analize urgente, fără de care e limpede că nu prind pensia (nici de stat, nici privată, doctoriţa mea nu are scrupule ideologice). Pe scurt, eşuez sistematic în a urmări scopuri pe termen mai lung. Mereu apare o situaţie de urgenţă. Mereu pare că e raţional să începi lucrurile astea bune, dar de luna viitoare.  

Aşa îmi explic eu şi problema asta cu deficitele şi datoriile. Nimeni nu spune că deficitele şi datoriile sînt bune în sine. Mă rog, există o dispută aprigă între keynesieni şi ceilalţi, dar nu pe faptul în sine, ci pe moment. Keynesienii spun că nu e momentul să ne ocupăm de deficite, mai importantă este creşterea economică, apoi ne apucăm de regim. Doar aşa a spus Keynes însuşi cînd i s-a atras atenţia că pe termen lung tot trebuie să plăteşti datoriile: pe termen lung o să fim cu toţii morţi, a replicat părintele macroeconomiei. Bun, acum am ajuns la momentul cu „pe termen lung“, acum este termenul lung şi Keynes o fi mort, dar noi sîntem vii, deci cît o ţinem cu datoriile? Ca şi cu fumatul, este limpede că deficitele îţi fac rău pe termen lung, dar, vai, ce bine e pe termen scurt! 

Psihologii au inventat diverse metode prin care să te ajute cu fumatul. Să le spui cunoştinţelor că te laşi de fumat, ca să te ruşineze dacă te reapuci (nu funcţionează), se pun poze urîte cu cancer pe pachetele de ţigări (se întoarce pachetul invers), se interzice fumatul în multe locuri (răceşti de la stat pe balcon) etc. Ceva similar se întîmplă şi cu politicile publice: cum să facem să ne lăsăm de datorii şi deficite? E greu, foarte greu. Mai ales că, de obicei, politicienii care fac datoria şi deficitul sînt deja fie în opoziţie, fie la lada de gunoi a istoriei – atunci cînd datoria şi deficitul devin nesustenabile. Deci alţi politicieni trebuie să convingă popoarele – care altfel s-au lăsat cu plăcere scufundate în datorii – că e momentul să strîngă cureaua şi să înceapă regimul.  

Adevărul e că nu prea merge nici la nivel de societate. Asta cu ruşinarea s-a încercat prin tratatul de la Maastricht, cel care a creat euro. Statele au adoptat o monedă comună şi se angajau să fie cuminţi, să nu aibă deficit mai mare de 3% şi nici datorie mai mare de 60% din PIB. Acum ştim că nu a mers. În acest moment, Finlanda e singurul stat membru în eurozonă care îndeplineşte aceste criterii. Nici Marea Britanie, SUA sau Japonia nu le îndeplinesc. Din ţările dezvoltate numai Suedia şi Australia îndeplinesc criteriile Maastricht. În schimb, e amuzant de văzut că Mexicul, China şi Brazilia o fac (l-am citat aici pe Jim O’Neill, din revista Prospect pe septembrie). Deci ruşinarea reciprocă a ajuns de tot rîsul în Europa. Criza datoriilor Greciei face povestea cu totul delicată. Ruşinarea e pe bani, de data asta. Nemţii se tot codesc, acum că iar trebuie să bage mîna în buzunar. Curtea Constituţională germană a dat decizia mult aşteptată privind noul ajutor pentru Atena. Dacă tot m-am autoruşinat că sînt gras, fumător şi dezordonat, e cazul să mă şi laud puţin: decizia Curţii spune exact ceea ce am prevăzut aici, anume că ajutorul este constituţional, dar guvernul grec trebuie să ceară ulterior aprobarea parlamentului german, pentru detalii de implementare. Cu alte cuvinte, parlamentul german supervizează modul în care guvernul grec cheltuie banii primiţi de la nemţi. Asta da ruşinare reciprocă. Şi nu doar parlamentul german, cînd scriu acest articol, premierul slovac anunţă că va merge în parlamentul ţării sale pentru a vota noul împrumut (din care şi Slovacia achită o bucăţică, pentru că e în zona euro). Ca să nu mai zic de plăcerea tabloidelor germane şi engleze să-i caute pe greci prin buzunare şi la pensii, să facă glume pe seama lor – eu număr şi asta tot la capitolul ruşinare. Comisarul european pentru energie a scandalizat presa de la Bruxelles cînd a propus ca drapelele ţărilor cu deficite excesive să fie coborîte în bernă. Aşa ceva este intolerabil, s-a strigat în Parlamentul European. Mie ideea mi s-a părut simpatică, eventual mă gîndeam şi la ceva măscări scrise de comisarii europeni pe gardurile ambasadelor acelor ţări, dacă altfel de ruşinare nu funcţionează cu nici un chip.  

Cînd ruşinarea nu este eficientă, se trece la legi. Parlamentul European a aprobat acum trei săptămîni un pachet de acte legislative care detaliază supervizarea reciprocă a bugetelor naţionale. Nişte proceduri complicate şi mai ferme ar trebui să legifereze bunul-simţ care nu a funcţionat prima dată. Un fel de lege care spune că legea anterioară era pe bune şi se aplică drastic de acum înainte. Ştim cu toţii mecanismul ăsta. Ultima dată cînd am avut o criză de gută m-am jurat că trec pe regim şi că mă ţin de el. Cînd e criză, dăm legi ferme despre cum vom face ceea ce trebuie de acum înainte. Din păcate, legile de genul ăsta funcţionează doar pînă cînd avem nevoie de contrarul a ceea ce spun ele. De pildă, limita legală din America privind datoria publică. Din 1917 încoace, Congresul american stabileşte în mod ferm că datoria publică nu poate depăşi suma X. În ultimii 10 ani, Congresul american a stabilit de zece ori în mod ferm că datoria nu poate depăşi o sumă X. Mă rog, adică a stabilit prima dată în mod ferm că X plus ceva e destul. A doua oară, la fel de ferm, că X plus încă ceva e destul. A treia oară că X plus încă încă ceva chiar e destul. Aţi prins ideea. Anul ăsta, Obama şi republicanii s-au privit ochi în ochi pînă era să expire termenul limită şi au căzut de acord să fie stabilită de Congres o limită fermă la nivelul de X plus încă încă încă ceva plus încă ceva. Evident, limita asta a ajuns o glumă, americanii ar trebui să renunţe la ea, eu măcar mi-am propus în mod ferm să nu îmi mai propun să mă las de fumat. 

Prin Europa încercăm acum un remediu chiar mai dur: o limită constituţională a deficitului bugetar. Germania a introdus-o în 2009, anul ăsta Spania, Italia şi Elveţia şi-au modificat constituţiile şi au scris acolo că deficitul bugetar mai mare de X este neconstituţional. Preşedintele Băsescu vrea aşa ceva şi în România. Găsesc că e o idee bună. Spre deosebire de datorie, care se acumulează progresiv, bugetul se face anual şi trece prin Parlament. Iar Parlamentul nu poate vota legi neconstituţionale, altfel îl mănîncă de viu Curtea Constituţională (vorbesc de Germania acum). Deci, dacă Parlamentul ar vrea să mai adauge la deficit, ar trebui să schimbe mai întîi constituţia, ceea ce poate provoca deranj politic, deşi nu e imposibil. Deci, găsesc ideea bună. Însă partea haioasă este că statele astea care îşi interzic deficitele prin constituţie au acum deficite mai mari decît regula. Deci, de fapt ele interzic deficitul în viitor, peste cîţiva ani. E ca şi cum eu aş da mîine acatiste la biserică, pe ce am mai scump în viaţă, că mă las de fumat de la 1 ianuarie 2016.

image png
Bolboroseala hipnotică a ideilor false
Condiția necesară pentru a evita acest epilog este ca forța de atracție a adevărului să fie mai mare decît bolboroseala hipnotică a ideilor false.
image png
Ursulețul mișel la vînătoare de spioni
Nefericita presupunere că joaca cu cuvintele nu va avea efecte e greșită.
image png
O notă, o stare, o zi...
Altfel, devenim un fel de Mega Image cu de toate...
image png
Ce este întunecarea?
Unii dintre contemporani descifrează misterele galaxiilor îndepărtate cu ajutorul unui nou telescop spațial.
image png
Diamante pe fir de telegraf
Ca și diamantele cumpărate extrem de avantajos de Charles Lewis Tiffany de la aristocrații francezi fugiți din Franța după abdicarea forțată a regelui Ludovic-Filip din 1848.
image png
A treia țeapă
Num-așa, ca ardeleanul suit în Dealul Clujului, vorba unui cîntec.
image png
La o cafea
Cu puţină mămăliguţă caldă, le veţi înghiţi, treptat, pe toate.
image png
Microbiști și tifosi
Indiferent dacă s-a dezvoltat după modelul lui tifoso sau în mod independent, microbist confirmă vitalitatea unei metafore cognitive.
image png
Timpul blamării
Dar cînd vom reuși să facem asta, constructiv, nu doar să ne facem auzite glasurile noastre vitriolate?
p 7 Gaza WC jpg
De ce „restul” respinge Vestul
Această declarație a coincis cu debutul campaniei prezidențiale în SUA, Trump fiind candidatul său preferat.
image png
image png
Buon appetito!
Dar, apropo, cred că, după ce a făcut lumea, Dumnezeu s-a mai gîndit puțin și a creat Italia.
image png
O lecție de responsabilitate
Scriu pentru cititorii noștri de bună-credință, cei mai mulți, care ne prețuiesc și care se vor fi încruntat cînd au văzut numărul nostru de săptămîna trecută.
image png
Cînd economia de piață s-a pierdut printre proteste
Întrebarea este: pînă unde vor merge încălcările principiilor economiei de piață și cele privind funcționarea Uniunii Europene?
image png
De ce n-avea Navalnîi șapcă?
Dar trebuie să îi dăm societății ruse credit că măcar a încercat. Sacrificiul lui Navalnîi e dovada.
image png
Succesiunea
Nici Europa nu stă grozav înaintea unor alegeri care pot să împingă în parlamentele europene diferiți demagogi cu promisiuni maximale și capacități mediocre.
image png
Cum trebuie să fie un președinte
Nu cred în nici o campanie electorală construită pe negativitate, pe agresiune, pe obsesii strict individuale.
image png
Avram Iancu – 200
Și totuși, posteritatea lui este impresionantă și oricine mai simte românește nu poate să nu simtă o înaltă emoție gîndindu-se la el.
image png
image png
Misterul voiniciei
„Strîmbă-Lemne” nu are, după cum se vede, o tipologie fixă, el variind imagistic în funcţie de marotele fiecărei generaţii.
image png
Înscenări
În lipsa exemplelor, utilizatorul obișnuit al dicționarului nu poate fi sigur de excluderea unei construcții.
image png
Viitorul începe ieri
Au mai fost și alte titluri, bineînțeles, poate nu atît de cunoscute, unele de psihologie și dezvoltare personală.
p 7 Adevăratul Copernic jpg
Pletele celeste ale Stăpînului Planetelor
Cel puţin aceasta a fost informaţia care s-a transmis în timp.
image png

Adevarul.ro

image
Un gigant italian deschide o nouă fabrică în România și angajează 800 de oameni
România pare extrem de atractivă pentru investitorii străini dat fiind că în ultima perioadă tot mai multe companii aleg să construiască noi fabrici în țara noastră.
image
Prețul uriaș cerut pentru un apartament din București. „Se vinde și strada? În Berlin e mai ieftin!”
Prețurile proprietăților imobiliare cresc de la o zi la alta în marile orașe, iar Bucureștiul e printre cele mai scumpe. Chiar dacă nu a ajuns încă la nivelul Clujului, Capitala e plină de oferte inaccesibile românilor de rând.
image
Cum să-i facem pe aliații NATO să ne sprijine ca pe baltici și polonezi. Un expert român pune degetul pe rană
NATO și SUA sunt mult mai puțin prezente în partea de sud a flancului estic decât în zona de nord, ceea ce creează un dezechilibru. Chiar dacă, anul trecut, Congresul SUA a votat ca regiunea Mării Negre să devină zonă de interes major pentru americani, lucrurile se mișcă încet.

HIstoria.ro

image
Momentul abdicării lui Cuza: „În ochii lui n-am văzut niciun regret, nicio lacrimă”
Nae Orăşanu, om de încredere la Palat, îi comunicase principelui A.I. Cuza că „se pregătea ceva”.
image
Măcelul din Lupeni. Cea mai sângeroasă grevă a minerilor din Valea Jiului
Greva minerilor din 1929 a rămas în istoria României ca unul dintre cele mai sângeroase conflicte de muncă din ultimul secol. Peste 20 de oameni au murit răpuşi de gloanţele militarilor chemaţi să îi împrăştie pe protestatari, iar alte peste 150 de persoane au fost rănite în confruntări.
image
Cuceritorii din Normandia
Normandia – locul în care în iunie acum 80 de ani, în așa-numita D-Day, aproximativ 160.000 de Aliați au deschis drumul spre Paris și, implicit, spre distrugerea Germaniei naziste.