Cioburi de nervi de ianuarie

Publicat în Dilema Veche nr. 518 din 16-22 ianuarie 2014
De la Bacalaureat la dreptul moral jpeg

La acest început de an, mă urmăreşte o vorbă a lui C.S. Lewis: „Schimbarea nu e niciodată completă; schimbarea nu se termină niciodată.“ 2014 găseşte România obosită, epuizată, vulnerabilă, slăbită de schimbări care nu au schimbat nimic, deprimată de aşteptarea fără sfîrşit a schimbării care schimbă pînă la capăt. De fiecare dată, se joacă frenetic comedia schimbării şi, de fiecare dată, România dă şansă schimbării, ştiind din ce în ce mai bine că şansa, în fond, nu schimbă nimic.

Sigur că vremea curge în legea ei şi ceva important tot se schimbă, pînă la urmă. Nimic din ceea ce alcătuieşte diferenţa imensă dintre România din 1990 şi, România din 2014 nu ni se datorează direct. Ne-au schimbat fie vectori de influenţă exteriori ţării (faimoasa forţă transformatoare a UE, care se manifestă mai ales în perioadele de preaderare, sau tipul de atitudine în politica externă şi de securitate pe care ni l-a impus, amabil, statutul de aspirant şi apoi membru NATO, cu efecte directe în planul atitudinii şi politicilor interne ale statului), fie forţe supraomeneşti, cum sînt cele ale biologiei, care au făcut să dispară o generaţie şi să apară alta nu neapărat mai bună, dar mai modernizată. Partidele politice de la noi şi, implicit, oferta lor de oameni în cursele electorale (adică meniul uman strict, din care românul are de ales) sînt primenite de DNA şi de biologie, şi nu de vreo voinţă internă de schimbare.

Ca să-l parafrazez pe Raymond Aron, ţara mea joacă într-o psihodramă care eşuează, fatal, în farsă. Apoi, iar începe psihodrama care iar eşuează în altă farsă. Şi tot aşa... Jocul nesfîrşit de-a schimbarea care nu se mai produce este o formă de terapie, totuşi. O terapie jalnică, pînă la urmă, pentru că nu vindecă nimic, de fapt; este un joc care mizează pe forţa terapeutică a faimosului efect placebo. Şi nu e de mirare, pentru că agenţii schimbării de azi sînt aceiaşi care trebuiau schimbaţi ieri. Previzibil, rezultatul este acelaşi: o prelungire la infinit a unei istorii noroioase, nesigure, nefericite. Am impresia că România a ajuns un fel de comic ratat şi cabotin, care a obosit să pretindă că este mai mult decît este şi s-a plictisit de prea multe farse proaste în care s-a văzut pe sine jucînd. Cum îşi privesc românii ţara zi de zi (nu la ocazii tricolore)? Se uită la ea ca la spectacol. Unii rîd drăceşte, cu guri mari şi strîmbe ca în picturile lui Bosch, alţii pleacă ochii cu un amestec de ruşine şi dezesperare. Încurajată de cei dintîi, România îşi joacă spectacolul smintit. Mai ales la televizor. Ca români, ne simţim ataşaţi de ţară, în virtutea instinctului natural care ataşează pasărea de cuib şi cîinele de coteţ. Este, însă, caraghios efortul nostru de a găsi motive de mîndrie în prezentul românesc, în afara magnetismului natural tocmai pomenit. Aş spune că o condiţie esenţială de bun-simţ românesc este tocmai să te desolidarizezi complet de prezentul românesc. De altfel, este uşor de sesizat că lansajul patriotic de astăzi – cînd are loc – se referă exclusiv la tradiţii, la evenimente şi la oameni din trecut. Unii dintre noi, cei care vor să se mîndrească cu ceva românesc, se mîndresc de ceea a fost – cu cît mai vechi, cu atît mai onorabile motivele de mîndrie. Prezentul – vorba poetului – nu ni-i mare. Dimpotrivă!

În orice farsă există şi puţină ironie. Nu e vorba despre ironia pe care o joacă personajele farsei, ci de ironia cu care Istoria/ Dumnezeu priveşte tărăşenia. Aţi sesizat că în goarnele optimismului suflă cei mai cinici dintre noi. Strigătul optimist de încredere în viitor e un fel de chemare a cirezii spre abator. Chiar şi cei trişti sînt învăţaţi să strige că sînt optimişti. Vor şi ei schimbare şi cred, săracii, în ce le-a spus Poetul, că cuvintele (sic!) atrag realul. Cuvinte şchioape atrag realul şchiop, cuvintele fără suflet atrag un real fără suflet. Mă întreb dacă agăţarea de schimbare este, totuşi, o întreprindere inteligentă. Ai zice, la prima vedere, că este. Inteligenţii anticipează, ei ştiu că apa curge şi nu se pot scălda de două ori în aceleaşi ape, deşi se pot scălda de cîte ori poftesc, în acelaşi rîu. De fapt, cu cît sînt oamenii mai inteligenţi, cu atît pricep mai repede avantajele temperanţei. Inteligenţii spun despre ei, cu un clişeu, că sînt optimişti temperaţi. Optimişti cu surdină. Ai măcar avantajul că nu auzi cum glonţul optimist îţi sparge ţeasta. Inteligenţii trag, mereu, cu surdină.

Istoria se repetă, uzată şi abuzată, de fiecare dată la fel, dar în acest proces de repetare se pierd lucrurile scumpe, lucrurile cu vocaţie, lucrurile cu sens. Singurul lucru onest care mi se pare că poate fi făcut este te aşezi de partea celor care suferă istoria şi nu de partea celor care o fac. Dar cum ai putea face aşa ceva, cînd ţi se cere să fii angajat, să te plasezi, fidel pînă la orbire, într-una dintre taberele care se luptă între ele pentru a conduce schimbarea? 2014 este un an în care, iarăşi, se promite schimbarea. S-a promis şi în 2012, şi în 2011, şi în 2010... şi în 1990, şi în 1991, şi în 1992... Şi a venit, de fiecare dată – schimbarea a fost mereu votată, doar că, aşa cum zic, schimbarea nu e niciodată completă şi nici nu se termină vreodată.

image png
Bolboroseala hipnotică a ideilor false
Condiția necesară pentru a evita acest epilog este ca forța de atracție a adevărului să fie mai mare decît bolboroseala hipnotică a ideilor false.
image png
Ursulețul mișel la vînătoare de spioni
Nefericita presupunere că joaca cu cuvintele nu va avea efecte e greșită.
image png
O notă, o stare, o zi...
Altfel, devenim un fel de Mega Image cu de toate...
image png
Ce este întunecarea?
Unii dintre contemporani descifrează misterele galaxiilor îndepărtate cu ajutorul unui nou telescop spațial.
image png
Diamante pe fir de telegraf
Ca și diamantele cumpărate extrem de avantajos de Charles Lewis Tiffany de la aristocrații francezi fugiți din Franța după abdicarea forțată a regelui Ludovic-Filip din 1848.
image png
A treia țeapă
Num-așa, ca ardeleanul suit în Dealul Clujului, vorba unui cîntec.
image png
La o cafea
Cu puţină mămăliguţă caldă, le veţi înghiţi, treptat, pe toate.
image png
Microbiști și tifosi
Indiferent dacă s-a dezvoltat după modelul lui tifoso sau în mod independent, microbist confirmă vitalitatea unei metafore cognitive.
image png
Timpul blamării
Dar cînd vom reuși să facem asta, constructiv, nu doar să ne facem auzite glasurile noastre vitriolate?
p 7 Gaza WC jpg
De ce „restul” respinge Vestul
Această declarație a coincis cu debutul campaniei prezidențiale în SUA, Trump fiind candidatul său preferat.
image png
image png
Buon appetito!
Dar, apropo, cred că, după ce a făcut lumea, Dumnezeu s-a mai gîndit puțin și a creat Italia.
image png
O lecție de responsabilitate
Scriu pentru cititorii noștri de bună-credință, cei mai mulți, care ne prețuiesc și care se vor fi încruntat cînd au văzut numărul nostru de săptămîna trecută.
image png
Cînd economia de piață s-a pierdut printre proteste
Întrebarea este: pînă unde vor merge încălcările principiilor economiei de piață și cele privind funcționarea Uniunii Europene?
image png
De ce n-avea Navalnîi șapcă?
Dar trebuie să îi dăm societății ruse credit că măcar a încercat. Sacrificiul lui Navalnîi e dovada.
image png
Succesiunea
Nici Europa nu stă grozav înaintea unor alegeri care pot să împingă în parlamentele europene diferiți demagogi cu promisiuni maximale și capacități mediocre.
image png
Cum trebuie să fie un președinte
Nu cred în nici o campanie electorală construită pe negativitate, pe agresiune, pe obsesii strict individuale.
image png
Avram Iancu – 200
Și totuși, posteritatea lui este impresionantă și oricine mai simte românește nu poate să nu simtă o înaltă emoție gîndindu-se la el.
image png
image png
Misterul voiniciei
„Strîmbă-Lemne” nu are, după cum se vede, o tipologie fixă, el variind imagistic în funcţie de marotele fiecărei generaţii.
image png
Înscenări
În lipsa exemplelor, utilizatorul obișnuit al dicționarului nu poate fi sigur de excluderea unei construcții.
image png
Viitorul începe ieri
Au mai fost și alte titluri, bineînțeles, poate nu atît de cunoscute, unele de psihologie și dezvoltare personală.
p 7 Adevăratul Copernic jpg
Pletele celeste ale Stăpînului Planetelor
Cel puţin aceasta a fost informaţia care s-a transmis în timp.
image png

Adevarul.ro

image
Nu suntem egali în fața bolilor: care sunt românii care nu vor plăti suprataxă pe concediu medical
Politicienii și-au făcut calculele și au decis că nu suntem egali în fața bolilor. Mai exact, PSD și PNL lucrează la o ordonanță de urgență prin care încearcă să elimine supraimpozitarea concediilor medicale doar în cazul anumitor pacienți
image
„Lâna de aur”, cel mai scump material textil natural din lume. Firul de Vicuña se vinde la gram, la fel ca aurul
Firul de Vicuña, recoltat o dată la doi sau trei ani în cantități limitate, se distinge ca fiind cel mai rar și scump fir din lume. Cu o grosime de 12 microni, comparabilă cu cea a aurului, este comercializat la gramaj, se vinde la prețuri exorbitante și presupune un proces de producție meticulos.
image
Decizie radicală pentru „Tesla de Cluj”. „Dacă ziceam că e produsă în Elveția, clienții ar fi sărit s-o cumpere cu 450.000 de euro”
Echipa proiectului a luat o decizie importantă: va regândi „Tesla de Cluj” într-o variantă mult mai ieftină. „Probabil că dacă ziceam că mașina este produsă în Elveția, clienții ar fi sărit să o cumpere cu 450.000 de euro”, susține Florin Dehelean, unul dintre investitori

HIstoria.ro

image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.
image
Procesul „Numai o guriță”, o noutate pentru justiția română la început de secol XX
În primăvara anului 1912, pictorul Gore Mircescu îl aducea în fața justiției pe librarul Constantin Sfetea, pe motivul reproducerii neautorizate a uneia din lucrările sale – „Numai o guriță” – pe care cel din urmă o folosise la ilustrarea unor cărți poștale.