Băsescu sau/şi Ponta?

Publicat în Dilema Veche nr. 430 din 10-16 mai 2012
Victime, procurori şi idioţi morali jpeg

„Constat cu dezamăgire absenţa dumneavoastră, ca prim-ministru al României, de la Consiliul European de la Bruxelles din aceste zile, eveniment la care participă doar preşedintele Traian Băsescu. Consider că România ar fi fost mai bine reprezentată la acest nivel, precum şi cu ocazia semnării acestui tratat interguvernamental, dacă ar fi fost prezent şi prim-ministrul în funcţie“. Asta îi scria Victor Ponta fostului premier Mihai-Răzvan Ungureanu cu puţină vreme în urmă, într-o scrisoare deschisă.

Acum Victor Ponta este el însuşi premier (scriu asta înainte de votul de învestire din Parlament). Cine va reprezenta România în Consiliul European? Doar Băsescu, ca pînă acum? Ponta? Ponta şi Băsescu? Băsescu şi Ponta? Ordinea nu este întîmplătoare, iar asta nu e o discuţie despre cine ocupă un scaun, ci despre cine face politica europeană a unei ţări.

Un scurt detur în istoricul instituţiei despre care vorbim. Potrivit Tratatului de la Lisabona, Consiliul European este adunarea regulată a „şefilor de stat sau de guvern“ din ţările membre ale UE. Deci, Tratatul de la Lisabona mai rău ne bagă în ceaţă. Păi, şefi de stat sau de guvern? Tocmai asta era problema. Consiliul European este o instituţie care nu ar fi trebuit să existe. Asta după schema iniţială gîndită de părinţii fondatori. Dar nu a mers. Mereu erau chestiuni majore pe care trebuia negociat. Statele trebuiau să renunţe, să ajusteze, să adauge la poziţii. Prima asemenea adunare a şefilor de state/guverne a avut loc în 1961. La început era aşa, spontan: cînd simţim nevoia să ne vedem, ne vedem. Apoi, în 1975 a avut loc un soi de formalizare, dar Consiliul European ca atare este precizat ca instituţie (deci, cu proceduri, personal şi preşedinte propriu) abia în 2009, prin Tratatul de la Lisabona. Acesta a fost unul dintre acele anacronisme care fac din UE un animal atît de special.

Consiliul European, adică adunarea şefilor de state/guverne, a făcut de fapt istoria Uniunii, dar el însuşi s-a oficializat într-un tratat abia în 2009. Consiliul de la Maastricht din 1991, care a decis moneda unică, sau cel de la Copenhaga din 1993, care a decis criteriile politice pentru viitoarele extinderi (de se numesc criteriile „de la Copenhaga“) – cam acest gen de decizii se luau în Consiliul European.

Concluzia? Consiliul European este adunarea capilor supremi, cei care pot face marile compromisuri şi pot creiona marile planuri. Că se numeşte preşedinte, preşedinte al guvernului, preşedinte al Consiliului de Miniştri, cancelar federal, taoiseach, prim-ministru, premier – ideea este aceeaşi: acela sau aceea care poate decide fără să mai dea telefoane în altă parte.

În monarhiile constituţionale e simplu: şeful guvernului Majestăţii Sale merge la Consiliu, nu Majestatea sa. În republicile parlamentare cu preşedinte ales indirect din nou e simplu: cancelarul sau premierul. De fapt, să o luăm invers. Din cele 27 de state membre, la Consiliul European participă patru preşedinţi. Cei patru sînt preşedinţii Franţei, Lituaniei, Ciprului şi României. Asta acum, pentru că problema are o istorie de certuri interne şi prin alte ţări.

Cel mai cunoscut caz este cel polonez. Fostul preşedinte al ţării, conservatorul Lech Kaczynski, a guvernat o perioadă cu fratele său geamăn pe post de prim-ministru. A fost o modalitate foarte eficientă de a rezolva veşnicul conflict între palate, care apare în republicile semiprezidenţiale (acest model nefericit dăruit de Franţa unor ţări mai mici şi mai complexate de prin Est). Cei doi gemeni Kaczynski şi-au împărţit zonele: eu – acasă, tu – în Europa. Doar că se întîmplă foarte rar să poţi avea gemeni la palate. Cînd fratele de la guvern a pierdut postul, noul premier Donald Tusk, foarte popular şi aflat pînă atunci în conflict cu preşedintele, nu a mai fost de acord cu aranjamentul. Au urmat mai multe faze penibile, în care cei doi s-au călcat pe picioare. La un moment dat, ministrul de Externe a mers la radio şi a spus ceva de genul: domnule preşedinte, vă cad în genunchi şi vă rog să nu faceţi ţara de rîs şi să nu mergeţi la Bruxelles. Cînd cu războiul dintre Rusia şi Georgia, unde cele două palate aveau poziţii divergente – preşedintele foarte pro-georgian, premierul ceva mai moderat –, s-a lăsat iar cu scandal. Deja se ajunsese la un fel de modus vivendi în care participau amîndoi la şedinţele Consiliului. Dar acum se punea problema: bon, participaţi amîndoi, dar cine ia decizia? Cine e şeful suprem? Cine e personajul care poate să facă marile compromisuri, să facă marile planuri? Care dintre voi doi e cel care nu e obligat să-i dea un telefon celuilalt?

Nu au găsit o soluţie la asta. Moartea preşedintelui în accidentul aviatic a dus la alegeri pentru preşedinţie. Geamănul supravieţuitor a candidat, dar a pierdut în faţa unui apropiat al lui Donald Tusk. Problema s-a rezolvat politic: Tusk este şeful partidului, el nu trebuie să-i dea telefon preşedintelui decît dacă are chef, Tusk reprezintă acum Polonia în Consiliu.

Cazuri mai puţin spectaculoase s-au întîmplat cu Cehia şi Finlanda. De obicei, cele două sunt reprezentate de premieri. Asta deşi preşedintele ceh este o figură faimoasă la nivel european şi soarta Tratatului de la Lisabona a stat la un moment dat în pixul său. Dar dacă are neînţelegeri cu premierul (şi are), preşedintele ceh mormăie în public la Praga şi şeful guvernului prezintă poziţia oficială la Bruxelles; cu alte cuvinte, preşedintele e un fel de disident oficial, iar aranjamentul este cu atît mai vizibil cu cît preşedintele este foarte eurosceptic şi guvernele cehe succesive aveau poziţii mai pro-UE decît el. Preşedintele finlandez (preşedinta acum) nu se bagă peste premier decît în cazuri excepţionale. Cînd a fost întîlnirea extraordinară a Consiliului European pe tema războiului din Georgia, preşedinta a spus că vrea şi ea să participe. Asta însemna că ministrul de Externe al Finlandei nu mai putea participa, limita de maximum două locuri pe ţară fiind strictă. Doar că ministrul respectiv era şi preşedinte în exerciţiu al OSCE, fusese implicat în planul de pace Sarkozy şi ar fi vrut să fie la şedinţă. Preşedinta s-a enervat, ministrul a cedat.

Cînd România a intrat în UE, chestiunea s-a pus şi la noi între Băsescu şi Tăriceanu. Poate din lene, poate că nu voia alt scandal, Tăriceanu a cedat. Au fost cîteva episoade penibile mai puţin cunoscute, dar cum mesajul lui Băsescu a fost ceva de genul „nu renunţ nici mort“, pînă la urmă ne-am ales cu precedentul participării preşedintelui. E drept că mai aveam un precedent: preşedintele face politica externă, asta au făcut şi Iliescu, şi Constantinescu. Dar Tăriceanu s-a răzbunat: în 2008, Guvernul român a trecut o hotărîre prin care organizează sistemul de luare a deciziei în ce priveşte afacerile europene. Totul se face în comun între MAE şi Departamentul Afacerilor Europene (ulterior integrat în Ministerul Afacerilor Europene). În această HG, preşedinţia aproape că lipseşte din schemă. Preşedinţia este doar informată de decizie, după ce guvernul se decide ce şi cum. Deci, aveam preşedintele participant la cele mai importante întîlniri ale UE şi acasă o schemă care îl excludea din... schemă. Evident că nu a funcţionat niciodată aşa în practică: funcţionarii de la MAE şi DAE trimiteau documentele la preşedinţie, iar de facto voinţa preşedintelui forma poziţiile de ţară (pe dosarele politice mari).

Bon, acesta fiind contextul, venirea lui Victor Ponta la Guvern va relua chestiunea în mod interesant.

image png
Bolboroseala hipnotică a ideilor false
Condiția necesară pentru a evita acest epilog este ca forța de atracție a adevărului să fie mai mare decît bolboroseala hipnotică a ideilor false.
image png
Ursulețul mișel la vînătoare de spioni
Nefericita presupunere că joaca cu cuvintele nu va avea efecte e greșită.
image png
O notă, o stare, o zi...
Altfel, devenim un fel de Mega Image cu de toate...
image png
Ce este întunecarea?
Unii dintre contemporani descifrează misterele galaxiilor îndepărtate cu ajutorul unui nou telescop spațial.
image png
Diamante pe fir de telegraf
Ca și diamantele cumpărate extrem de avantajos de Charles Lewis Tiffany de la aristocrații francezi fugiți din Franța după abdicarea forțată a regelui Ludovic-Filip din 1848.
image png
A treia țeapă
Num-așa, ca ardeleanul suit în Dealul Clujului, vorba unui cîntec.
image png
La o cafea
Cu puţină mămăliguţă caldă, le veţi înghiţi, treptat, pe toate.
image png
Microbiști și tifosi
Indiferent dacă s-a dezvoltat după modelul lui tifoso sau în mod independent, microbist confirmă vitalitatea unei metafore cognitive.
image png
Timpul blamării
Dar cînd vom reuși să facem asta, constructiv, nu doar să ne facem auzite glasurile noastre vitriolate?
p 7 Gaza WC jpg
De ce „restul” respinge Vestul
Această declarație a coincis cu debutul campaniei prezidențiale în SUA, Trump fiind candidatul său preferat.
image png
image png
Buon appetito!
Dar, apropo, cred că, după ce a făcut lumea, Dumnezeu s-a mai gîndit puțin și a creat Italia.
image png
O lecție de responsabilitate
Scriu pentru cititorii noștri de bună-credință, cei mai mulți, care ne prețuiesc și care se vor fi încruntat cînd au văzut numărul nostru de săptămîna trecută.
image png
Cînd economia de piață s-a pierdut printre proteste
Întrebarea este: pînă unde vor merge încălcările principiilor economiei de piață și cele privind funcționarea Uniunii Europene?
image png
De ce n-avea Navalnîi șapcă?
Dar trebuie să îi dăm societății ruse credit că măcar a încercat. Sacrificiul lui Navalnîi e dovada.
image png
Succesiunea
Nici Europa nu stă grozav înaintea unor alegeri care pot să împingă în parlamentele europene diferiți demagogi cu promisiuni maximale și capacități mediocre.
image png
Cum trebuie să fie un președinte
Nu cred în nici o campanie electorală construită pe negativitate, pe agresiune, pe obsesii strict individuale.
image png
Avram Iancu – 200
Și totuși, posteritatea lui este impresionantă și oricine mai simte românește nu poate să nu simtă o înaltă emoție gîndindu-se la el.
image png
image png
Misterul voiniciei
„Strîmbă-Lemne” nu are, după cum se vede, o tipologie fixă, el variind imagistic în funcţie de marotele fiecărei generaţii.
image png
Înscenări
În lipsa exemplelor, utilizatorul obișnuit al dicționarului nu poate fi sigur de excluderea unei construcții.
image png
Viitorul începe ieri
Au mai fost și alte titluri, bineînțeles, poate nu atît de cunoscute, unele de psihologie și dezvoltare personală.
p 7 Adevăratul Copernic jpg
Pletele celeste ale Stăpînului Planetelor
Cel puţin aceasta a fost informaţia care s-a transmis în timp.
image png

Adevarul.ro

image
Ucrainenii au distrus un vehicul blindat rusesc rar, proiectat pentru a transporta liderii ruși în caz unui atac nuclear, biologic sau chimic
Ucraina a distrus un vehicul blindat rusesc rar folosit pentru prima dată la dezastrul nuclear de la Cernobîl .
image
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Motivul pentru care femeile nu au recurs la operația de separare VIDEO
Una dintre cunoscutele gemene siameze Abby și Brittany Hensel și-a găsit dragostea adevărată. Conform Mirror, tânăra Abby Hensel, în vârstă de 34 de ani, s-a căsătorit cu Josh Bowling, asistent medical și veteran al armatei Statelor Unite.
image
Un român care a cumpărat de pe Facebook un permis fals de conducere s-a dus la poliție să-l reînnoiască
Un bărbat din Alba Iulia a fost condamnat la 4 luni și 20 de zile de pușcărie, pentru complicitate la fals în legătură cu permisul său de conducere.

HIstoria.ro

image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.
image
Procesul „Numai o guriță”, o noutate pentru justiția română la început de secol XX
În primăvara anului 1912, pictorul Gore Mircescu îl aducea în fața justiției pe librarul Constantin Sfetea, pe motivul reproducerii neautorizate a uneia din lucrările sale – „Numai o guriță” – pe care cel din urmă o folosise la ilustrarea unor cărți poștale.