„Atacurile din Paris au creat o oportunitate tactică pentru Vladimir Putin. De două luni se chinuia să convingă liderii occidentali și arabi să se bage în ceea ce el descrie ca o alianță împotriva Statului Islamic (SI), chiar dacă ofensiva rusă în Siria se concentra contra forțelor rebele sprijinite de Vest. A fost refuzat, iar campania sa militară se cam împotmolise. După atacurile din Paris, președintele François Hollande a devenit brusc adeptul unei mari alianțe și și-a programat vizite la Washington și Moscova pentru a o promova. Domnul Putin face tot posibilul să arate ca un partener de încredere. După săptămîni de bîlbîieli, guvernul său a confirmat brusc că Statul Islamic fusese responsabil de doborîrea avionului rusesc în Sinai, apoi forțele rusești au executat în sfîrșit un atac și asupra SI. Kremlinul are mult de cîștigat: o alianță ar aduce încheierea sancțiunilor occidentale, care vor expira în ianuarie dacă nu sînt reînnoite, și garanția că viitorul va depinde de opțiunile Rusiei, atît în Siria, cît și în Ucraina, unde forțele susținute de Rusia au reluat atacurile zilnice. Dilema pentru țările occidentale, inclusiv pentru administrația Obama, care e foarte sceptică, este dacă o alianță cu dl Putin ar ajuta sau mai rău ar încurca în urmărirea obiectivului: distrugerea SI. Pentru moment, nu e greu de decis. Rusia are puțin de oferit în materie militară unei alianțe conduse de SUA – și asta chiar dacă s-ar lăsa convinsă să se concentreze asupra SI și nu asupra rebelilor care luptă contra regimului Assad. Strategia dlui Putin și cea similară a Iranului, de a-l întări pe Assad, sînt acum cel mai mare obstacol în calea învingerii jihadiștilor. Rusia a încercat să arate în Siria că forțele sale militare s-au modernizat de cînd s au chinuit să îi învingă pe ceceni, acum un deceniu. Dar analiștii militari nu au fost impresionați de asaltul rus asupra forțelor anti-Assad. Avioanele Moscovei au aruncat în cea mai mare parte bombe ne-inteligente, iar trupele siriene și iraniene au pierdut foarte multe tancuri și autoblindate în fața rachetelor TOW furnizate de americani rebelilor. Intervenția rusă nu a ajutat regimul să recapete teritorii semnificative și se îndrepta spre blocaj sau chiar eșec dacă nu urma o schimbare pe tabla de șah diplomatică. (…)

Singura contribuție reală pe care dl Putin o poate aduce unei coaliții anti-SI ar fi să își schimbe radical tactica și să folosească influența pe care o are în Siria pentru a-l înlocui pe Assad și să oprească atacurile contra forțelor rebele susținute de Vest. Fără asta, o alianță cu Rusia ar fi un pas greșit major pentru SUA și Franța.“ (editorial al redacției, „Teaming up with Russia in Syria could be a dangerous false step for the U.S.“, Washington Post, 18 noiembrie 2015)

  „Timp de cîteva săptămîni, gu­ver­nan­ții ruși s-au tot bîlbîit neștiind cum să răspundă după atacul contra avionului din Sinai, ca și cum s-ar fi temut că moartea oamenilor ar fi fost pusă pe seama intervenției din Siria. Masacrul din Franța a schimbat situația și a deschis oportunitatea unui dezgheț în relația cu Vestul. Lovind Parisul, SI a transformat războiul din Siria într-unul global. Și, cum a arătat prestația lui Putin la summit-ul G20 din Turcia, Rusia este în mijlocul luptei (…). Logica din spatele acțiunilor lui Putin e clară: Rusia și-a atins obiectivul în Ucraina: un conflict înghețat care îi va permite să se amestece mereu în politica Ucrainei. Scopul acum e să convingă Occidentul să ridice sancțiunile (…). Atacurile din Paris i-au oferit oportunitatea să prezinte intervenția militară din Siria ca pe un serviciu făcut Occidentului, un exemplu de cum Rusia e dornică să facă munca murdară și să atace SI la el acasă. Și deja se obțin concesii diplomatice. La o întîlnire la Viena din 15 noiembrie, la doar două zile după atacurile din Paris, SUA și Rusia au părut a lăsa deoparte diferendele pentru a cădea de acord asupra unui calendar, conform căruia un nou guvern va fi instalat în Siria la începutul lui 2017. SUA și aliații europeni au cîștigat prin asta un nou instrument prin care pot influența Rusia și ar trebui să se folosească de el. Nu trebuie să se grăbească cu ridicarea sancțiunilor – disputa asupra Crimeei nu se va rezolva curînd –, dar altfel ar fi înțelept să profite de dorința Kremlinului de a fi recunoscut din nou ca un jucător global. Conflictul înghețat din estul Ucrainei poate fi ținut sub control dacă Rusia e convinsă să facă ce a promis la Minsk: retragerea trupelor de la graniță și organizarea de alegeri locale sub supraveghere internațională. Dacă Putin e gata să coopereze în Ucraina, Occidentul ar trebui să ofere concesii la schimb. Dacă Rusia participă la bătălia contra SI și revine la respectarea regulilor internaționale, atunci merită plătit prețul.“ (Nina Hrușciova, „United With Putin Against Terror?“, Project Syndicate, 18 noiembrie 2015)

  „Cei care nu înțeleg ce vrea să facă Vladimir Putin în Siria scapă din vedere ceva important. Avem un model clar pentru această campanie de ajutorare a dictatorului Assad, un model cu care Putin se mîndrește: Cecenia. Republica musulmană din Caucazul de Nord și războiul lansat acolo în septembrie 1999 au fost aproape uitate de cînd dictatorul instalat de Putin, Ramzan Kadîrov, și-a consolidat regimul. Kremlinul crede că e un «exemplu bun de combatere a terorismului, unic în istorie», cum spune Dmitri Medvedev, premierul lui Putin. Cecenia este «unul dintre lucrurile cu care Rusia se mîndrește», spunea Medvedev anul trecut. Care e formula rusească de succes? În primul rînd trebuie să îi definești pe toți drept teroriști. Așa elimini orice alternativă și îți atingi obiectivul politic. În Siria de azi, opoziția moderată și seculară e tot mai rarefiată. Nu era la fel în Cecenia în 1999. Președintele naționalist al Ceceniei, Aslan Mașhadov, a cîștigat alegeri democratice învingînd un oponent islamist cu 59% la 23%. Predecesorul său, Djokar Dudaiev, era atît de secularizat că nici nu știa de cîte ori pe zi trebuie să se roage un musulman. Rusia i-a ucis pe amîndoi, și pe oricare lider cecen moderat care mai apărea, atît acasă, cît și în străinătate. Unul a fost ucis la Viena, un altul în Dubai. Cînd liderii occidentali l-au presat pe Putin să negocieze cu Mașhadov și cu alți lideri moderați non-religioși, se enerva de fiecare dată. A spus unui grup de vizitatori occidentali: «Dumneavoastră l-ați invita pe Osama bin Laden la Casa Albă și l-ați lăsa să dicteze condiții?». Deci nu e o surpriză că primele bombardamente ale Rusiei în Siria s-au concentrat pe ce mai rămăsese din opoziția moderată. Și asta nu doar pentru că era susținută de americani, ci pentru că reprezenta o alternativă viabilă la regimul Assad. Deci, după logica aplicată în Cecenia, trebuie eliminată. «Nu face nici o deosebire între SI și opoziția moderată sunnită care vrea să scape de Assad», spunea președintele Obama după ce s-a întîlnit cu Putin la ONU. «Din perspectiva sa, toți sînt teroriști.» Deci ce a făcut Rusia în nordul Siriei e o tactică știută: bombardamente masive asupra zonelor civile, prăpăd general, exact ca în Cecenia. Un raport al International Crisis Group vorbea în cazul Ceceniei de «crime de război și crime împotriva umanității comise de trupele rusești», care includeau «bombardamente făcute fără discriminare, dispariții de persoane, gropi comune și detașamente ale morții». O tactică des întîlnită, spune raportul, este să «aresteze rudele insurgenților ca ostatici, să le tortureze, să le execute și să le ardă casele». Pe scurt, forțele lui Assad și aliații lor libanezi și iranieni ar cam trebui să crească gradul de brutalitate, deja ridicat, pentru a se ridica la nivelul tacticilor lui Putin din Cecenia. Ar putea să beneficieze de ajutor profesionist: Kadîrov i-a oferit lui Putin să trimită în Siria armata sa personală de 20.000 de luptători, porecliți «kadîrovski». Organul de propagandă Russia Today l-a citat zicînd că vrea «să meargă acolo și să participe la operațiuni speciale». (…) Baronul războinic din Cecenia e chiar mai sinistru decît timidul domn Assad, se știe că el preferă să omoare și să tortureze cu mîna lui. Are un adevărat cult al personalității în Cecenia, stoarce tribut de la toți cetățenii și din toate afacerile de acolo și ordonă fără nici o reținere asasinarea celor care îl critică, de la ziariști și activiști pentru drepturile omului pînă la politicieni ruși. Cel mai probabil e cel care a ordonat asasinarea liderului de opoziție Boris Nemțov, împușcat în Piața Roșie iarna trecută. Putin nu doar că l-a tolerat pe Kadîrov, dar i-a oferit toată protecția sa. Crisis Group a raportat că ofițeri de rang înalt din serviciile ruse au încercat să-l țină sub control, arestîndu-i pe cei care l-au asasinat pe Nemțov. Putin le-a tăiat elanul și i-a acordat lui Kadîrov o medalie imediat după asasinat. Raportul trage concluzia că «situația nu se va schimba decît dacă protejatul său nu îi afectează reputația lui Putin într-un mod foarte grav». Aceeași concluzie se aplică și lui Assad. Obama a reacționat la ofensiva rusă în Siria spunînd că își vor prinde urechile în situația de acolo. Dar Putin a mai auzit chestia asta. Liderii occidentali i-au tot spus că războiul din Cecenia nu poate fi cîștigat, că singura soluție e o negociere politică. El a mers mai departe și a urmat un deceniu sîngeros în care au murit 6000 de soldați ruși și probabil zeci de mii de ceceni. Rezultatul a fost un fel de pacificare cu care Rusia se laudă acum. Nu vă așteptați că va renunța în Siria pînă nu va provoca ceva similar.“ (Jackson Diehl, „Putin’s model of success“, Washington Post, 11 octombrie 2015)

facebook.com/Cristian.Ghinea.CRPE