Vladimir Soloviov: în căutarea simfoniei

Publicat în Dilema Veche nr. 785 din 7-13 martie 2019
Vladimir Soloviov: în căutarea simfoniei jpeg

Gîndirea rusă a secolului al XIX-lea, hrănită cu același bagaj conceptual al Occidentului începînd cu secolul al -XVIII-lea, începea să-și construiască retoric o istorie intelectuală proprie, în care Bizanțul figura fie ca predecesor și sursă (faimoasa teorie a celei de a Treia Rome), fie, la unii gînditori slavofili, ca imperiu grecesc condamnat la pieire de propriile defecte și slăbiciuni. Dar pasivul de alternativă polemică la creștinismul occidental făcea din Bizanț, singurul perdant al Europei la originile modernității ei, un patrimoniu dificil. Vladimir Soloviov ia distanță față de Bizanț întrucît identifică în el sursa discursului izolaționist al slavofililor. Este vorba însă și aici de o anumită lectură a Bizanțului, anume cea inspirată de Nikolai Danilevski, care vedea în Rusia împlinirea Bizanțului în competiție și chiar conflict cu Europa occidentală.

Pentru Vladimir Soloviov, în faza filosofico-politică a gîndirii sale, care se încadrează în anii 1880-90, Rusia era chemată la o vocație universală numai dacă își depășea izolaționismul și barierele identitare ale tradiției sale bisericești. Creștinismul nu putea fi gîndit făcînd abstracție de bogata tradiție de gîndire și creație creștină a Occidentului. Astfel, în volumul său La Russie et l’Eglise universelle, publicat la Paris în 1889, Vladimir Soloviov se lansează într-o vastă apologie a papalității în paralel cu critica autocrației ruse în raporturile sale cu Biserica și mai cu seama a acceptării de către cler a supunerii față de puterea statului.

Reformele introduse de Petru cel Mare în Rusia, inclusiv redefinirea relației cu Biserica, avuseseră ca scop creșterea impactului guvernamental asupra societății. Or, Petru cel Mare identificase în mod limpede Biserica ca un corp intermediar, care potențial atenua sau chiar împiedica acțiunea statului asupra societății. Prima mișcare a țarului a fost aceea de a lipsi de facto Biserica de un conducător. Astfel, după moartea patriarhului Adrian, țarul a impiedicat alegerea altui patriarh și a menținut tronul vacant timp de douăzeci de ani pînă cînd a decis să desființeze funcția patriarhală. De asemenea, prin mutarea capitalei la Sankt Petersburg și redenumirea funcției sale cu titlul de imperator, aparent o traducere a cuvîntului țar, Petru indica în mod clar o reîntemeiere a statului rus inspirată din principiile politice ale Europei protestante. Reforma lui Petru cel Mare a fost continuată de succesorii săi pînă la începutul secolului al XIX-lea, cînd se exprimă cel mai limpede în elita petersburgheză ideea unui ecumenism creștin pan-european. Dar chiar din ultima perioadă a domniei împăratului Alexandru I se exprimă un reviriment al particularismului religios al creștinismului răsăritean, dublat în domnia țarului Nicolae I de trezirea naționalismului rus. Instituția Oberprokurator-ului, laic reprezentant al țarului la cîrma sinodului mitropolitan al Bisericii ruse, creată de Petru cel Mare pentru a „moderniza“ Biserica, a început a juca rolul de arhitect al unei ortodoxii imperiale și naționale rusești, culminînd în viziunea ultraconservatoare și reformele birocratice ale lui Constantin Pobedonosțev, care a ocupat, între 1880-1905, funcția de Oberproku-rator al Sfîntului Sinod.

Pe fundalul istoric al acestei struțo-cămile ecleziologice se elaborează viziunea teocratică a lui Vladimir Soloviov. Încă din Prelegerile despre Divino-Umanitate, Vladimir Soloviov schițează critica cezaro-papismului, iar în Rusia și Biserica universală, Soloviov dezvoltă un adevărat rechizitoriu al bizantinismului ca leagăn al derivei cezaro-papiste. În viziunea lui Soloviov, cezaro-papismul este de fapt o supraviețuire a păgînismului imperial roman în creștinism. Acest păgî-nism este cauza nedesăvîrșirii creștine a Imperiului, de fapt pur și simplu cauza eșecului social al încreștinării Europei. El urmărește pas cu pas crizele dogmatice ale primului mileniu și trasează un tablou al unui Bizanț cvasi-permanent eretic începînd cu împărații filo-arieni din secolul al IV-lea, continuînd cu Teodosie II, susținător pe rînd al nestorianismului și monofizitismului. Se suspendă foarte provizoriu lista exemplelor negative prin Marcian și Pulcheria, care convoacă și sinodul de la Calcedon (451), dar este repede reluată cu Zeno și Anastasie, filo-monofiziți, apoi cu împărații filo-monoteliți din secolul al VII-lea, cu abuzul imperial al sinodului in Trullo, în cele din urmă cu iconoclasmul. Această diatribă împotriva bizantinismului filo-eretic este elementul de contrast pentru un elogiu al papalității. Atîtea crize bisericești se rezolvă printr-o intervenție ortodoxă curajoasă din partea pontifului roman, care este dispus să plătească inclusiv cu viața opoziția la cezaro-papism.

Finalul acestui tablou, atunci cînd, în 842, iconoclasmul este definitiv înfrînt și ortodoxia proclamată, este înțeles de Soloviov ca o stratagemă de a-l lipsi pe papă de meritul confruntării cu iconoclasmul și de rolul său ortodox jucat la sinodul al doilea din Niceea (787). „Triumful ortodoxiei“ este negocierea dintre o putere imperială cripto-păgînă și un cler patriarhal dornic să scape de imixtiunile papei în viața Bisericii constantinopolitane. Expresia acestei rele-voințe este schisma fotiană, care o anunță deja pe cea a lui Mihail Cerularie din 1054. Bizantinistul francez Gilbert Dagron, care a tratat în adîncime tema cezaro-papismului bizantin, notează că nu există spirit istoric în acest tablou pe care îl numește un „pachet de prejudecăți“.

Soloviov nu încearcă să transmită bagajul de simpatie care s-a acumulat pe seama pontifului roman în primul mileniu al papalității medievale. Fără să o scuze cu totul, Soloviov invocă totuși și în Occident un Imperiu nevolnic, incapabil să înțeleagă miza unității creștine, permanent în căutarea unei dominații de care nu era în stare. Papalitatea, căutînd să salveze unitatea creștinismului în Occident, și-a asumat în mod eronat și expresia puterii politice.

În mod cert, nu-l citește nimeni pe Soloviov ca istoric, dar el a fost citit în secolul al XX-lea ca un profet al noului creștinism, care urma să se nască eventual din ruinele Imperiului. Soloviov, el însuși, privea spre poporul rus ca depozitar al unei energii speciale care, în unire cu papalitatea, ar putea oferi nucleul noului creștinism. Iată formularea lui concluzivă în Introducerea la Rusia și Biserica universală: „Caracterul profund religios și monarhic al poporului rus, cîteva fapte profetice din trecutul său, [...] toate acestea păreau să arate că destinul istoric al Rusiei e acela de a da Bisericii universale puterea politică necesară pentru salvarea și primenirea Europei și a lumii întregi“.

Ținînd seama de influența pe care a exercitat-o Soloviov asupra gîndirii rusești și mai larg ortodoxe, trebuie să reținem, tot din Introducerea aceasta la volumul Rusia și Biserica universală, o formulare inspirată care exprimă poate o înțelegere mai adîncă a istoriei. Este limpede că, pentru Soloviov, bună pace și înțelegere între Imperiu și Biserică nu putea fi de vreme ce Imperiul a încercat tot timpul să forțeze Biserica de a accepta erezia, de fapt expresie a cripto-păgînismului său, care consta tocmai din distrugerea unității divino-umane, fie prin izolarea divinității de umanitate, fie prin absorbția umanității în divinitate. Comuniunea intimă, dar fără dizolvarea identităților dintre divin și uman, încordarea aspirației și voinței de unire reciproce, a umanului și a divinului, aceasta este esența creștinismului. De aceea și în plan social, al existenței noastre terestre și istorice, Soloviov formulează dezideratul colaborării dintre Biserică și Imperiu. Eșecul bizantin al încreștinării lumii, urmat de cel medieval și modern, lasă omenirea în așteptarea realizării colaborării ideale dintre stat și corpul eclezial. Modelul este tocmai teologia dogmatică a Calcedonului, Soloviov nu o spune, dar o sugerează suficient de limpede. În citatul care urmează, sublinierea cuvintelor care trimit la definiția calcedoneană a unirii ipostatice aparține lui Soloviov: „Cele două mari experiențe istorice, aceea a Evului Mediu și aceea a timpurilor moderne, par a dovedi cu hotărîre că nici Biserica lipsită de o putere laică distinctă, dar solidară cu ea, nici statul laic abandonat propriilor forțe nu pot izbuti să instaureze pe pămînt dreptatea și pacea creștine. Alianța intimă, uniunea organică a celor două puteri, fără ca ele să se amestece și fără să se despartă, iată condiția necesară a adevăratului progres social.“

Ceea ce pentru Soloviov este un deziderat, un model ideal, poate o inspirație pentru viitor, a fost citit de către alți gînditori ruși în secolul al XX-lea ca un patrimoniu al ortodoxiei, e adevărat că incert identificat în istorie și foarte problematic în sîngerosul secol XX. Numele acestuia a fost simfonia bizantină.

caine in vacanta jpg
Cum să îți pregătești câinele pentru călătorii: 6 sfaturi pentru o vacanță fără probleme
Te pregătești să pleci în prima vacanță alături de câinele tău? Experiența de a pleca într-o călătorie cu cel mai bun prieten al tău poate fi una inedită, care te va încărca cu amintiri plăcute.
image png
Lumea în care trăim
Trăim ceea ce poartă numele de „marea epuizare”.
image png
Flori, lumi și profesoare
Flori le-am dus de cîte ori am avut ocazia, la propriu sau la figurat.
image png
Cît de puțin ne lipsește...
Zic alți psihologi: nu pierde copilul interior, „accesează-l”, joacă-te, have fun! Aiurea!
image png
Zoe, fii feminină!
În prezent, cînd vorbim despre feminism, nu ne mai raportăm la structura rațională a lui Beauvoir, ci la extremismele de tipul Solanas.
p 20 Aleksei Navalnîi WC jpg
O întrebare greu de ocolit
Pentru noi, astăzi, răul şi suferinţa nu sînt doar mari teme teoretice. Nici nu se limitează la experienţa lor privată.
image png
Tîlcuirile tradiției isihaste
O luminoasă excepție de la această triumfală decadență e de găsit în lucrarea Părintelui Agapie Corbu.
1038 21a centrul comunitar din Chiojdu, 2023 jpg
Arhitectura interesului public
Arhitectura interesului public reprezintă o dezvoltare rizomatică orizontală la nivel local.
p 24 M Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Un preot din Spania, împreună cu partenerul său, au fost arestați pentru că ar fi făcut trafic cu Viagra.
image png
Pe ce te bazezi?
Pe măsură ce avansez în vîrstă, tind să cred că ceea ce numim intuiție se bazează pe experiența noastră de viață.
image png
De primăvară
Florile înșiruite mai sus se vindeau pe stradă, din loc în loc, înveselind-o. Schimbînd-o.
image png
Școli private, școli de fițe?
Nu se schimbase nimic, eram din nou o guvernantă „creativă”.
p 20 Valentina Covaci jpeg
Cum vorbim despre Dumnezeu
Merită să explorăm ce spune asta despre societatea noastră și despre discursul public din România.
image png
Călătorii în istoria cultului
A doua carte este o monografie asupra unui obiect liturgic esențial, pe care doar slujitorii îl pot vedea în altar: Antimisul. Origine, istorie, sfințire (Editura Basilica, 2023).
p 21 Geneva WC jpg
Nostalgii helvete
Job-ul (le petit boulot) pe care mi l-am dorit cel mai mult a fost cel de asistent plimbat căței genevezi.
p 24 M  Chivu 2 jpg
Cu ochii-n 3,14
● Un gunoier își dirijează colegul de la volanul autospecialei: „Dă-i, dă-i, dă-i! / Dă-i, că merge, dă-i!”. O versificație relativ salubră. (M. P.)
image png
Acceptăm prinți!
Termenul „sindromul Cenușăreasa” a fost folosit pentru prima dată de dr. Peter K. Lewin într-o scrisoare către Canadian Medical Association Journal, în 1976.
image png
Mama și tarabele
Mama, deși avea gusturi mai nobile și, atunci cînd se juca, îi plăcea să se joace mai luxos, înțelegea și nevoia mea de kitsch-ul nu chiar dulce, ci simpatic.
image png
Tramvaie
Timpul de așteptare e afișat electronic și calculat la secundă.
image png
După 20 de ani: cît ne-a schimbat Facebook viețile?
În 2020, Facebook anunța că nu va verifica reclamele politicienilor pe platformele sale, permițînd astfel și publicarea informațiilor false.
p 20 WC jpg
Proba gustului
Se susţine şi în Vechiul Testament, şi în Noul Testament, spunea Andrei Pleşu într-un curs de angelologie, că „omul e bine să aibă sare, adică să aibă gust bun...
p 21 WC jpg
Natura, industria și designul biofil
Mă refer la vegetația care urcă pe terasele zgîrie-norilor, într-un elan care amintește de literatura SF post-apocaliptică sau de imaginile.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Se știe, politicianul român vorbește colorat, dar cîteodată (pesemne ca să fie sobru) își restrînge paleta de culori. De curînd, într-o discuție la televizor, l-am auzit pe unul afirmînd despre un altul că „a spus negru pe alb“.
image png
Ce ne amintim și ce am uitat
Întoarcerea spre trecut, în încercarea de a-i recupera reperele, ar trebui să fie însoțită, așa cum au încercat s-o facă și organizatorii expoziției dedicate Monicăi Lovinescu, de sentimentul „aducerii aminte, înainte de a uita”.

Adevarul.ro

image
Goana după adeverințele pentru bani în plus la pensie. Ce sume se iau în calcul pe noua lege a pensiilor
Bombardați cu informații despre recalcularea pensiilor și acordarea drepturilor bănești conform legii pensiilor care intră în vigoare la 1 septembrie 2024, pensionarii au luat cu asalt casele de pensii. O parte dintre documentele cu care se prezintă sunt deja în dosar.
image
Cum sunt săpate tunelurile din vestul României. Trenurile vor circula cu 160 km/h prin munte VIDEO
Lucrările de construcție a tunelurilor de pe noua magistrală feroviară din vestul României au acumulat întârzieri, care duc la prelungirea termenului de finalizare a investiției.
image

HIstoria.ro

image
Cât de bogat a fost Nababul?
Gheorghe Grigore Cantacuzino s-a fălit cu bogăția acumulată de-a lungul întregii sale vieți şi ne-am aștepta ca testamentul său să reprezinte o confirmare a acestui fapt.
image
Politica văzută ca obligaţie în lumea bună
E greu de crezut, dar a existat și așa ceva. În epoca pașoptistă au fost revoluţionari care și-au pus averea și propria viaţă în joc pentru a-și promova idealurile politice.