Pentru mulți, chiar și pentru cei care nu l-au citit, părintele Stăniloae (1903-1993) însemnă Filocalia în limba română. Deși există o istorie a traducerii textelor filocalice în mediul monahal românesc, sub autoritatea spirituală a Sfîntului Paisie de la Neamț, chipul prin care Filocalia dobîndește la noi o audiență mai largă, în pofida mersului istoriei, este oferit de acribia, perseverența neverosimilă și respirația teologică a părintelui Stăniloae. E un semn al destinului sau, mai bine spus, al vocației înalte să lași urme ușor recognoscibile pentru cei care îți urmează. Așa s-a întîmplat și cu părintele Stăniloae: a publicat primul volum în 1947, dar instalarea comunismului a oprit seria la cel de-al patrulea; au urmat prigoana și închisoarea, după care treptata reintegrare în lumea academică și, odată cu aceasta, efortul de a convinge cenzura că Filocalia merită reluată. Nepotul părintelui, Dumitru Horia Ionescu, editor și teolog, a povestit la un moment dat cum, într-o seară de decembrie a anului 1975, bunicul său a primit șpaltul celui de-al cincilea volum, care urma să fie publicat de Editura Institutului Biblic, după nenumărate negocieri cu cenzorii. Filocalia își urma calea sa… Era ca o trecere a spiritului, camuflată pentru unii, însă de o transparență orbitoare pentru alții, prin viscerele cele mai întunecate ale timpului. Publicarea celorlalte volume va însoți receptarea deplinei maturități teologice a părintelui, în țară și în străinătate, încheindu-se cu ultimul, cel de-al doisprezecelea, în libertatea regăsită după 1989.

Nu a fost doar o traducere. Convins că teologia trebuie reconectată la sursele sale pline de experiența Duhului, părintele Stăniloae și-a compus întreaga operă – recunoscută acum ca reprezentativă pentru curentul neo-patristic – în dialog lăuntric cu marii autori filocalici. Reușea în felul acesta, vizibil mai ales în notele însoțitoare, asupra semnificației cărora a atras atenția cu maximă acuitate Horia-Roman Patapievici, să înnoiască discursul teologic, să l modeleze dinspre viața în Dumnezeu, conferindu-i un chip filocalic. Dar misiunea nu ar fi fost împlinită dacă ar fi rămas la nivelul marii teologii, aproape inevitabil accesibilă celor puțini. Filocalia, inspirație și îndreptar pentru teolog, avea, în ochii părintelui Stăniloae, o vocație mai largă, aceea de a deveni „călăuză în plan spiritual“, o „carte familiară“, „un model de viață“.

Fidelă acestui sens originar, Cartea Filocaliilor. Cele mai frumoase pagini, pe care Editura Humanitas a publicat-o în 2018, sub îngrijirea doamnei Georgeta-Anca Ionescu, se adresează deopotrivă celor care au traversat „pădurea de sensuri“ a întregii serii și celor care nu au îndrăznit prea mult. Cu o grijă benedictină și o admirabilă cuprindere a ansamblului, editoarea oferă o sinteză tematică în 34 de capitole și 464 de pagini, orientînd cititorul cu titluri-rezumative și îmbiindu-l să se adîncească în dulceața unui pasaj sau în rigoarea altuia, în rafinate analize sau în îndemnuri concrete pentru schimbarea vieții. Cartea Filocaliilor nu este o antologie obișnuită, deși se prezintă cu impecabilă modestie ca adunînd între coperțile sale „cele mai frumoase pagini“. Iese din zona florilegiului subiectiv, fără îndoială nelipsit de delicii, pentru a ne conduce către descoperirea treptată a unei arhitecturi interioare.

Sigur că textele filocalice pot constitui materia abundentă a nenumărate selecții tematice. Însă aici, în acest volum, avem rodul unei lecturi care vrea să dea seama de sensul întregului. E ca și cum, după vechea metaforă inițiatică a muntelui, cunoscătorul tuturor potecilor întocmește o hartă pe care se află indicate toate punctele de acces. Rămîne la latitudinea noastră dacă vrem să intrăm în lumea Filocaliilor ca atleți însoțiți de „călăuzele virtuții“ sau ca exegeți ai Scripturii, sau ca suflete care aspiră la „liniștea luminoasă“. În cele din urmă, cititorul-căutător își va da seama că trebuie să parcurgă toate căile pentru a ajunge în vîrf, la „vistieriile ascunse ale Duhului“. Dacă a fost un pariu, atunci această carte e unul cîștigat: redă cu fidelitate chipul Filocaliilor și face părintelui Stăniloae, neîntrecutul lor tălmăcitor, un portret filocalic.