În anii ʼ70 ai veacului trecut, cu ocazia inventarierii colecției de manuscrise a Muzeului Benaki, din Atena, s-a descoperit un codex (final de secol XIII, început de XIV) datorat copistului Damian și cuprinzînd, inter alia, 198 de sentințe atribuite „unor ucenici de-ai lui Evagrie” (Ponticul). Manuscrisul mai cuprinde comentarii chrisostomiene la Evanghelia după Matei și un florilegiu de fabule ale lui Esop: un sumar făcut parcă să ateste că, în scriptoriile bizantine, mierea literaturii patristice putea fi depozitată în vasele înțelepciunii păgîne, potrivit îndemnului din epistola sfîntului Vasile cel Mare Către tineri. Analizînd sentințele discipolilor evagrieni, savanții n-au întîrziat să repereze în ele una dintre sursele de inspirație pentru Capetele despre dragoste ale sfîntului Maxim Mărturisitorul. Hermeneutica ulterioară, ca și studiul critic asociat editării sentințelor în Sources chrétiennes, (nr. 507/2007) prin rîvna lui Paul Géhin, au dovedit că spiritul și litera acestora nu reproduc, pur și simplu, textele Avvei Evagrie, ci le preiau destul de liber, introducînd variații lexicale și nuanțe spirituale specifice. De altfel, maestrul nu e amintit nominal, din considerente tactice (legate de condamnarea acestuia, alături de Origen și Didim cel Orb, în contextul Sinodului V Ecumenic, reunit în 553, la Constantinopol, sub auspiciile împăratului Justinian), ceea ce ne arată că autorii sentințelor erau discipoli cronologic îndepărtați de modelul lor, care trecuse din această viață în 399. Știm bunăoară din istoricul manuscriselor origeniene că un autor oficial repudiat pentru heterodoxie, dar strălucit prin influența sa intelectuală, putea fi transmis posterității sub alte identități, garantat ortodoxe. Ca și în cazul prolificului exponent al școlii exegetice alexandrine, Avva Evagrie – acest „doctor al pustiei” – fusese prea convingător prin terminologia și doctrina sa ascetică pentru ca ecourile operei compuse de el să fie complet amuțite. În Istoria lausiacă, Paladie îl pomenește bunăoară pe „învățătorul său, Evagrie” și se referă totodată la o „sinodie a lui Evagrie”, deci la cercul unor ucenici asumați ca atare: există oare vreo autoritate teologică sterilă, care să nu fi dat naștere unor succesive generații de fii duhovnicești?

Cu acordul editurii pariziene Cerf și erudiția neobosită a Ieromonahului Agapie Corbu – cel ce semnează traducerea, introducerea, notele și comentariile –, avem de curînd la îndemînă o minunată versiune românească a Capetelor filocalice atribuite ucenicilor lui Evagrie, într-o ediție ce cuprinde și textul original (Editura Sfîntul Nectarie, Arad, 2020, 283 p.). Un cuvînt final despre merituosul tălmăcitor și îngrijitor al recentei apariții editoriale: deși  se ocupă acum de un text grecesc, Părintele Agapie Corbu este inițiatorul unui front teologico-filologic menit să integreze în cultura creștin-ortodoxă filiera pierdută a experienței spirituale de limbă siriacă. Face acest demers dintr-un colț de țară, sihăstrit, fără publicitate și pagină de FB, dar sub cele mai riguroase exigențe academice și – grație editurii partenere cu Editura Sfîntul Nectarie (Baroque Books & Arts) – sub cea mai elegantă formă tipografică. Eforturile sale ne aduc aminte că patria & limba maternă ale unui Ioan Damaschin reprezintă Atlantida creștinismului răsăritean și că arheologia acestui patrimoniu uitat are darul de a îmbogăți – cu texte esențiale – orizontul credinței contemporane. Poliglot și polimat, Părintele Agapie Corbu știe prea bine că lumea universitară occidentală e tot mai interesată de expansiunea spre Orient a primelor Biserici creștine, ortodoxe sau monofizite, dornică fiind să recupereze acel uriaș elan misionar, precum și zestrea lui de cultură urbană sau monastică, dramatic eclipsată (după secolul VII) de expansiunea islamului și valurile mongole. El face, prin urmare, operă de sincronizare, arătîndu-le celor interesați de istoria spiritualității că Biserica siriacă a produs nu doar capodopere de poezie liturgică, ci și valori din multe alte genuri literare. Vă invit așadar ca, pe lîngă Capetele filocalice ale ucenicilor lui Evagrie, să cercetați și seria Philocalica Syriaca din catalogul editurii arădene.

Teodor Baconschi este diplomat și doctor în antropologie religioasă.