Spectacolul discreţiei

Publicat în Dilema Veche nr. 802 din 4-10 iulie 2019
Spectacolul discreţiei jpeg

 Notre Père qui êtes aux cieux, restez-y („Tatăl nostru care eşti în ceruri, rămîi acolo“), îşi începea Jacques Prévert poezia „Pater noster“. Drăguţ! „Tatăl nostru care eşti în ceruri, rămîi acolo. Iar noi vom rămîne pe pămînt, care e cîteodată aşa de plăcut...“. E aici expresia unei stîngi cochet situate faţă de religie. Dar dincolo de asta, poetul nu făcea decît să consemneze, cu un teribilism lejer, condiţia modernităţii tîrzii.

În varianta ei liberală, laicitatea nu contestă dreptul individului/grupului la credinţă, la raportarea faţă de un transcendent. Dimpotrivă, li‑l asigură. E treaba, e libertatea lor. Însă, în ce priveşte societatea mare şi ethos-ul ei, laicitatea înţelege să păstreze distanţa. Separaţia între cer şi pămînt trebuie să fie, politicos, dar fără compromisuri, stabilită, menţinută, respectată. Un asemenea pact de necomunicare face din Dumnezeu o referinţă eliminată din gestiunea societăţilor actuale şi chiar din mentalul comun. El nu mai e invocat, reprezentat, celebrat în acte care implică societatea mare. Nu mai are influenţă publică. Nu mai e prezent în mod afirmativ, ca un supremum care dă reperul – sau slujeşte drept justificare – pentru deciziile şi comportamentul unanim. Ca atare, nu mai e învestit cu vizibilitate, cu putere. Nu i se mai recunoaşte rolul unui dominus care veghează toate întreprinderile comunitare, le dă sens ultim, le cere socoteală, le pedepseşte rectificator erorile. Nu le mai „patronează“.

Categoria puterii – în accepţiunea ei socio-istorică şi politică – i-a fost retrasă. În această calitate mundană, ea e, de altfel, refuzată de Iisus în episodul dinarului (Luca 20, 21-25). În Occident, a început să fie chestionată încă din secolul al XIV-lea. Gînditori precum Marsilio din Padova şi Occam au distins, programatic, între autoritatea spirituală şi puterea temporală. Papalitatea şi clericii, reprezentanţi instituţionali ai divinului pe pămînt, nu aveau dreptul să dicteze în politica principilor, a suveranilor, a statelor. Cetatea terestră şi cetatea Bisericii erau metodic deosebite. Dar nu lipsite de comunicare, de tensiuni, de dialog sub cerul aceluiaşi principiu. Bizanţul a formulat, ritual şi simbolic, o distincţie întrucîtva, dar nu întru totul similară. În volumul -Empereur et prêtre. Étude sur le « césaropapisme » byzantin (1996), istoricul Georges Dagron analizează modalităţile prin care Biserica se afirma ca purtătoare a unei „ordini a harului“, a eschaton-ului christic deja prezent, pe cînd împăratul asuma un rol analog lui David şi lui Solomon, suverani ai Israelului vechi-testamentar, ceea ce însemna un popor religios în drum către sfîrşitul timpurilor.

Apoi, din secolul al XVII-lea, divinul a început să fie privat şi de putere explicativă. „Ipoteza Dumnezeu“ a devenit tot mai puţin necesară, pentru filozofi şi savanţi, cînd propuneau modele de funcţionare a universului. Din fericire, nici ideologia lui „Dumnezeu este cu noi“ – împotriva unui duşman, fie el chiar religios – nu mai are curs în lumea occidentală. Politic, social, cognitiv, Dumnezeu nu mai e prezent prin atributul puterii. Al unei puteri înţelese în sens comun, exterior, masiv, impunător. Laicitatea a eliberat, aş îndrăzni să spun, divinul de prestigiu social. În imaginarul tîrziu modern, chipul Lui precumpănitor nu este cel al suveranului ceresc, prea îndeaproape cuplat cu suveranităţi terestre, cu dominaţia temporală. Transcendenţa a fost distanţată de categoria forţei.

E ceea ce poate stîrni atenţia faţă de un alt tip de putere, dintotdeauna prezent în portretul divin. Părintele André Scrima amintea adesea de o linie de interpretare a termenului pantokrator, care de la stoici şi filozofia elenistică a trecut la autori patristici (Teofil al Antiohiei, Clement Alexandrinul, Origen, Grigore de Nyssa, Augustin). Pentru ei, pantokrator nu înseamnă „atotstăpînitor“, dominaţie exterioară, impresionantă, grandioasă. Înseamnă ceva mai puţin vizibil şi impunător, dar mai orginar. Cînd îl numim Pantrokrator, spune Grigore de Nyssa, trebuie să ne gîndim la El drept cel care „susţine în fiinţă toate lucrurile“, Dumnezeu atotţiitor. Ca omnitenens, divinul nu mai are strălucirea comună, imediat recognoscibilă a puterii, fastul ei afirmativ. Are o prezenţă radicală, aproape insesizabilă în evidenţa ei, asemenea luminii care nu poate fi văzută decît prin lucrurile pe care le luminează.

În Vechiul Testament (III Regi 19, 11-12), deosebirea între cele două tipuri de putere apare într-o expresie de mare rafinament poetic. În faţa proorocului Ilie – ameninţat de puterea regală –, Dumnezeu se refuză forţei „brute“ într-un extraordinar crescendo: „Iată Domnul va trece; şi înaintea Lui va fi vijelie năprasnică ce va despica munţii şi va sfărîma stîncile, dar Domnul nu va fi în vijelie. După vijelie va fi cutremur, dar Domnul nu va fi în cutremur. După cutremur va fi foc, dar nici în foc nu va fi Domnul. Iar după foc va fi adiere de vînt lin şi acolo va fi Domnul“. Locul Lui de prezenţă e o subtila, uşoara, ascunsa „adiere“ a Duhului. E un tip de putere care se adresează interiorităţii, cere atenţia lăuntrică, adeziunea inteligentă, consimţirea. Se adresează nu colectivului, ci persoanei şi, prin ea, poate iradia în spaţiul public.

Laicitatea a desprins divinul de analogia cu sfera puterii în sensul ei curent, imediat. Iată ceea ce poate mobiliza conştiinţa religioasă să elibereze divinul de „sociomorfism“, de concepţii care îl văd potrivit unor categorii prea la îndemînă, drept intendent al treburilor/intereselor publice şi private, adică un Dumnezeu căruia i se conferă doar atîta transcendenţă cît să rezolve satisfăcător  problemele creaturii sale. Posibilitatea de a te raporta la divin prin spectacolul public al venerării sale, prin conformare la o normă socială de inspiraţie religioasă a scăzut sau a dispărut. Abordarea divinului prin exterioritate, prin aspectele lui manifeste, s-a diminuat.

Sigur că mesajul Bisericilor se poate auzi în spaţiul public, sigur că omul credincios poate participa potrivit principiilor religiei lui la treburile comunitare. Dar Dumnezeu acceptă, în societăţile noastre, o discreţie pe care nu a avut-o niciodată pînă acum.

Ceea ce putem contempla astăzi, în spectacolul societăţilor laice, este mai degrabă prezenţa lui inaparentă, transcendenţa lui foarte îndepărtată şi totodată ascunsă în substratul inimilor şi al lumii. Conştiinţei religioase i se dă acum de contemplat discreţia, „retragerea“, enigma unui Dumnezeu care acceptă să fie nu doar respectat şi invocat, ci şi ţinut la distanţă, lăsat deoparte, contestat, deşi „susţine totul în fiinţă“.

„Decapat“ de un chip prea mundan, de virtuţi prea terestre, de interese prea omeneşti, nu recuperează Dumnezeu un misterios, paradoxal tip de prezenţă: lăuntric şi transcendent, tăcut şi înalt semnificativ, ascuns şi pretutindeni de faţă? 

Anca Manolescu este cercetător în domeniul antropologiei religioase.

caine in vacanta jpg
Cum să îți pregătești câinele pentru călătorii: 6 sfaturi pentru o vacanță fără probleme
Te pregătești să pleci în prima vacanță alături de câinele tău? Experiența de a pleca într-o călătorie cu cel mai bun prieten al tău poate fi una inedită, care te va încărca cu amintiri plăcute.
image png
Lumea în care trăim
Trăim ceea ce poartă numele de „marea epuizare”.
image png
Flori, lumi și profesoare
Flori le-am dus de cîte ori am avut ocazia, la propriu sau la figurat.
image png
Cît de puțin ne lipsește...
Zic alți psihologi: nu pierde copilul interior, „accesează-l”, joacă-te, have fun! Aiurea!
image png
Zoe, fii feminină!
În prezent, cînd vorbim despre feminism, nu ne mai raportăm la structura rațională a lui Beauvoir, ci la extremismele de tipul Solanas.
p 20 Aleksei Navalnîi WC jpg
O întrebare greu de ocolit
Pentru noi, astăzi, răul şi suferinţa nu sînt doar mari teme teoretice. Nici nu se limitează la experienţa lor privată.
image png
Tîlcuirile tradiției isihaste
O luminoasă excepție de la această triumfală decadență e de găsit în lucrarea Părintelui Agapie Corbu.
1038 21a centrul comunitar din Chiojdu, 2023 jpg
Arhitectura interesului public
Arhitectura interesului public reprezintă o dezvoltare rizomatică orizontală la nivel local.
p 24 M Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Un preot din Spania, împreună cu partenerul său, au fost arestați pentru că ar fi făcut trafic cu Viagra.
image png
Pe ce te bazezi?
Pe măsură ce avansez în vîrstă, tind să cred că ceea ce numim intuiție se bazează pe experiența noastră de viață.
image png
De primăvară
Florile înșiruite mai sus se vindeau pe stradă, din loc în loc, înveselind-o. Schimbînd-o.
image png
Școli private, școli de fițe?
Nu se schimbase nimic, eram din nou o guvernantă „creativă”.
p 20 Valentina Covaci jpeg
Cum vorbim despre Dumnezeu
Merită să explorăm ce spune asta despre societatea noastră și despre discursul public din România.
image png
Călătorii în istoria cultului
A doua carte este o monografie asupra unui obiect liturgic esențial, pe care doar slujitorii îl pot vedea în altar: Antimisul. Origine, istorie, sfințire (Editura Basilica, 2023).
p 21 Geneva WC jpg
Nostalgii helvete
Job-ul (le petit boulot) pe care mi l-am dorit cel mai mult a fost cel de asistent plimbat căței genevezi.
p 24 M  Chivu 2 jpg
Cu ochii-n 3,14
● Un gunoier își dirijează colegul de la volanul autospecialei: „Dă-i, dă-i, dă-i! / Dă-i, că merge, dă-i!”. O versificație relativ salubră. (M. P.)
image png
Acceptăm prinți!
Termenul „sindromul Cenușăreasa” a fost folosit pentru prima dată de dr. Peter K. Lewin într-o scrisoare către Canadian Medical Association Journal, în 1976.
image png
Mama și tarabele
Mama, deși avea gusturi mai nobile și, atunci cînd se juca, îi plăcea să se joace mai luxos, înțelegea și nevoia mea de kitsch-ul nu chiar dulce, ci simpatic.
image png
Tramvaie
Timpul de așteptare e afișat electronic și calculat la secundă.
image png
După 20 de ani: cît ne-a schimbat Facebook viețile?
În 2020, Facebook anunța că nu va verifica reclamele politicienilor pe platformele sale, permițînd astfel și publicarea informațiilor false.
p 20 WC jpg
Proba gustului
Se susţine şi în Vechiul Testament, şi în Noul Testament, spunea Andrei Pleşu într-un curs de angelologie, că „omul e bine să aibă sare, adică să aibă gust bun...
p 21 WC jpg
Natura, industria și designul biofil
Mă refer la vegetația care urcă pe terasele zgîrie-norilor, într-un elan care amintește de literatura SF post-apocaliptică sau de imaginile.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Se știe, politicianul român vorbește colorat, dar cîteodată (pesemne ca să fie sobru) își restrînge paleta de culori. De curînd, într-o discuție la televizor, l-am auzit pe unul afirmînd despre un altul că „a spus negru pe alb“.
image png
Ce ne amintim și ce am uitat
Întoarcerea spre trecut, în încercarea de a-i recupera reperele, ar trebui să fie însoțită, așa cum au încercat s-o facă și organizatorii expoziției dedicate Monicăi Lovinescu, de sentimentul „aducerii aminte, înainte de a uita”.

Adevarul.ro

image
Calculele Coaliției. Independentul Cătălin Cîrstoiu la Capitală, împărțire politică la sectoare
Lunga căutare a Coaliției pentru un candidat care să-l învingă pe Nicușor Dan a luat sfârșit. Iar până la urmă, PSD și PNL par să se fi oprit la un independent, medicul Cătălin Cîrstoiu, favorit în rândul Puterii pentru intrarea în cursa pentru Capitală.
image
Destinul crud al Arynei Sabalenka, al cărei iubit a murit azi-noapte. Și-a pierdut și tatăl, la aceeași vârstă
O veste-șoc a lovit-o pe jucătoarea din Belarus, chiar înainte de debutul în turneul de la Miami.
image
Româncă obligată de justiție să își trimită copiii în plasament în Marea Britanie
Curtea de Apel București a hotărât ca o mamă din județul Vaslui să-și trimită copiii în plasament în Marea Britanie. Femeia este acuzată de răpire internațională de minori de către serviciile sociale din Newham, Londra, care au sesizat autoritățile române.

HIstoria.ro

image
Cât de bogat a fost Nababul?
Gheorghe Grigore Cantacuzino s-a fălit cu bogăția acumulată de-a lungul întregii sale vieți şi ne-am aștepta ca testamentul său să reprezinte o confirmare a acestui fapt.
image
Politica văzută ca obligaţie în lumea bună
E greu de crezut, dar a existat și așa ceva. În epoca pașoptistă au fost revoluţionari care și-au pus averea și propria viaţă în joc pentru a-și promova idealurile politice.