Deşi a mai iscat un scandal imediat după apariţia sa, la mijlocul anilor '90, piesa Evangheliştii, întocmită de Alina Mungiu-Pippidi, face iarăşi valuri de cînd un regizor francez a montat-o pe scena Ateneului din Iaşi. Nu e de mirare, atîta vreme cît textul e conceput ca operaţiune publicitară, menită să provoace adversităţi neconsolabile. Din perspectivă creştină, amintita lucrare dramatică se înscrie liniştit la rubrica "blasfemie", pentru că nu reprezintă o critică de tip protestant, operată din interiorul teologiei, ci un calificat asalt calomnios. Piesa apare ca parodie a Scripturilor, pe care le răstălmăceşte în cheie conspiraţionist-paulină, asezonîndu-le delicat cu sex, minciună & deriziune. Asemenea exerciţii caricaturale s-au practicat încă de la originile noii religii. Numeroşi cărturari politeişti au recurs la un atare instrumentar spre a demonstra că minunile Mîntuitorului nu sînt plauzibile, că parthenogeneza e o aberaţie sau că apostolii au comis, post factum, un fals apologetic din care nu lipsesc pretenţiile absurde şi interesele impure. Celsus - a cărui operă ne-a parvenit graţie lui Origen - a fost poate cel mai subtil critic al creştinismului emergent. Dar el fusese precedat de alţii, începînd cu membrii Areopagului care - potrivit relatării lucanice din Acta Apostolorum, cap. 17 - l-au luat în derîdere pe Saul din Tars, anunţîndu-l că, despre proclamata înviere a Maestrului său, vor mai avea desigur timp să discute şi altă dată.Mi-ar trebui 10 volume pentru a reconstitui, succint, istoria atacurilor la adresa lui Iisus Hristos, fie acestea scrise (ca pamflet), conceptualizate (ca gest filozofic) sau expuse (ca operă de artă ridiculizantă), aşa că nu mă întind cu alte exemple, din criză de spaţiu. Ce vreau să subliniez este dreptul doamnei Alina Mungiu de a se recunoaşte, cu modestia necesară, în respectiva familie cultural-ideologică. Dînsa socoteşte creştinismul o pacoste a umanităţii şi dă semne că ar îndrăgi fantezia orgiastică a păgînismului sau iluminismul revoluţionar, care a reuşit, parţial, să se substituie revelaţiei creştine, taxînd-o drept impostură obscurantistă, sursă de violenţă şi obstacol în calea progresului social. În opinia autoarei, România suferă de prea multă credinţă în Dumnezeu, aşa că a făcut şi dînsa ce a putut pentru a corecta această situaţie. Nu putem intra în Europa cu balastul unui misticism retrograd, mai ales că din preambulul defunctului Tratat Constituţional lipseşte orice referinţă explicită la rădăcinile creştine ale bătrînului continent. E momentul să completăm ateismul oficial din perioada comunistă printr-o trezire francă, scutită de iluzorii frisoane metafizice, la realitatea agnostică a hedonismului postmodern.În ce le priveşte, Biserica Ortodoxă şi cea Catolică au reacţionat aşa cum era de aşteptat. Au condamnat cuprinsul a ceea ce s-ar putea numi "Evanghelia după Mungiu", socotind că piesa lezează sensibilitatea credincioşilor şi că premiera ei (în postul Crăciunului) ca şi premierea ei (într-o anumită parte a presei) sînt deopotrivă deplasate. Ziarele au amplificat ambele poziţii, iar primăria - care finanţează teatrul - s-a gîndit chiar să suspende reprezentaţiile următoare. Cu treaba asta nu sînt de acord. Fiecare are dreptul de a se exprima liber. De vreme ce sala nu e goală se cheamă că există suficienţi ieşeni care, deşi au auzit la ce merg, se duc de bunăvoie la spectacol. Cui nu-i convine piesa n-are decît să frecventeze alt repertoriu sau să stea acasă. Dacă se simt vexaţi, au fireşte dreptul de a susţine asta, în privat sau în public. A reveni însă la cenzură, interzicînd un text (în loc să-i laşi fiecăruia discernămîntul de a judeca lucrurile pe măsura propriei conştiinţe) e o idee funestă, care nu serveşte nici Bisericii, nici societăţii româneşti.Eu unul o apreciez pe dna Alina Mungiu pentru activismul ei civic (vezi campania "pentru un parlament curat"), dar şi pentru produsele analitice marca S.A.R. Admit, pe de altă parte, că mă despart de domnia sa atunci cînd se manifestă ca dramaturg hard, specializat în insulte la adresa lui Iisus Hristos. Iată ce aveam de spus pe marginea acestui subiect şi mă bucur că am făcut-o. E democraţie...