Din tinerețe am fost în Biserică. Bine, am fost în ea prin Botez, dar m-am apropiat de Hristos după ce, în liceu, am citit Noul Testament, trăind ulterior un moment „pascalian“ de revelație a existenței lui Dumnezeu. S-au adăugat acestor experiențe și cele livrești: teologii ruși din exil, descoperirea literaturii patristice, lecturi critice din filozofii religioși europeni și familiarizarea cu generația lui Dumitru Stăniloae, Nae Ionescu, Nichifor Crainic etc. Pe măsură ce căutam să cuprind mental fresca istoriei intelectuale a Europei, mă apropiam de nucleul său creștin, mereu iradiant. Această preparatio euangelica m-a determinat să aleg studiile teologice, unde – deși subiect al dictaturii comuniste – am putut obține o educație completă, incluzînd istoria religiilor și bizantinologia, arheologia biblică, limbile clasice sau artele sacre și principiile elocinței. Chiar dacă, după 1989, am urmat o altă cale – nu prea îndepărtată pe plan cognitiv, dar tot mai diferită pe plan profesional (căci am îmbrățișat calea diplomației), am rămas mereu preocupat de teologie, antropologia religioasă, dialogul ecumenic și identitatea creștină a Europei, nedespărțindu-mă de mediile ecleziale și, prin urmare, de lumea clericală, cu tot cu ierarhia ei episcopală. Mi-a fost dat să-i cunosc personal pe mai toți membrii Sfîntului Sinod, indiferent de eparhie și generație sau de nivelul cărturăresc al fiecăruia. Era aceasta și o modalitate de a rămîne, dincolo de familia spirituală, în propria familie, definită printr-o destul de amplă genealogie sacerdotală. Am avut, cum s-ar spune, un punct de observație competent, punînd la socoteală și cele trăite în Grupul de reflecție pentru înnoirea Bisericii, unde am asistat la tribulațiile unor figuri ecleziastice presate să se retragă, din pricina văditei lor colaborări cu defunctul partid unic și cu Securitatea.

La cîrma Bisericii Ortodoxe ieșite din captivitatea babilonică a totalitarismului roșu s-au aflat și oameni „vechi“, și ierarhi mai tineri, pregătiți pe vechiul calapod, însă capabili să se adapteze noilor condiții istorice. În anii ’90, au pătruns în Sf. Sinod o seamă de personalități ale noului val, școlite în Occident și echipate cu o cultură generală rezonabilă. Cu toții au pus umărul la renașterea BOR, construind, restaurînd, profitînd inteligent de roadele libertății regăsite. Firește, umbrele trecutului care nu vrea să treacă s-au prelungit în viața și lucrarea multora. Vechile ticuri național-comuniste au produs adesea mesaje filetiste, antiecumenice și, pînă azi, antioccidentale. Important e că, de la vîrf, cînd Patriarhul Teoctist a admis vizita Papei Ioan Paul al II-lea în România, ierarhia ortodoxă a consimțit, grosso modo, la reorientarea țării spre NATO și UE. Inerțiile au fost învinse. S-a ivit treptat chipul unei Ortodoxii latine, deschise către destinul firesc al unui stat democratic. Din acest unghi, dincolo de contraexemplele punctual decepționante, BOR a servit interesul de durată al românilor.

Anumiți ierarhi au devenit „victimele“ amintitului succes. S-au închis în palate. Au mizat exclusiv pe „ziduri“, pe confortul personal și pe lucrative conivențe politice, uitînd să iasă la pescuit de oameni. Conduita lor opacă a hrănit (printre altele) un curent anticlericalist, care a înstrăinat multe suflete de potirul euharistic, răpindu-le bucuria comuniunii și echilibrul sufletesc. Legătura lor cu elita mireană a Bisericii s-a diminuat pînă la stridente note de ostilitate prea puțin părintească. La adăpostul a 15 ani de liniște prosperă, ei n-au anticipat bătăliile profilate în galopul secularizării. Speranța revenirii la realitate e întrupată de modelul episcopilor tineri, căliți pastoral în sînul diasporei. Alfabetizați digital, obișnuiți cu drumurile apostolice, exersați în ambianța unor democrații avansate, aceștia pot acum să redea BOR ora exactă a timpurilor noastre. Le vom fi alături, în lupta cea bună pentru revitalizarea misiunii și o apologetică nuanțată, consistentă, necesară precum aerul curat. 

Teodor Baconschi este diplomat și doctor în antropologie religioasă.