Profesorul Mihai Coman a publicat recent un manual intitulat Mass-media, religie, spațiu public (Polirom, 2020). Textul aparține unui autor discret, dar consecvent instalat ca autoritate în teoriile despre media, comunicare și actul jurnalistic din epoca postmodernă. Și în noul tom regăsim atelierul vast documentat al unui profesionist care-și propune să lămurească, prin scanarea didactică a unei impresionante bibliografii, relația complexă, slab reglementată și fluctuantă dintre faptul religios (trăit) și reflectarea acestuia în agora, prin canalele mediatice – tot mai diverse – de care dispun societățile contemporane. Descoperim astfel un amplu domeniu de studiu antropologic, sociologic și filozofic bine alimentat de interesul specialiștilor occidentali, în compania cărora Mihai Coman se simte pe bună dreptate sigur. Departe de a fi intrat – odată cu dinamica modernității – într-o eclipsă de interes academic (atribuită presupusului triumf al secularizării) –, faptul religios, cu geometria lui variabilă și polimorfismul său proteic, este, dimpotrivă, potențat de Evul Media, care-i conferă nu doar cutii de rezonanță alternative, ci și materia unor reformulări adesea spectaculoase.

Idiolectele imaginarului, aluviunile psihanalizei și moștenirea epistemică a structuralismelor sînt în joc atunci cînd surprindem dialectica dintre experiența religioasă individuală sau colectivă, organizată sau interiorizată: peisajul e fatalmente fragmentat, dar viziunea noastră despre avatarurile post-nihiliste și post-totalitare ale lui homo religiosus este mai bogată ca oricînd. Avem la dispoziție nu doar noi decupaje, instrumentare analitice interdisciplinare și baze de date extinse, ci și o conștiință globalizată a religiozității pan-umane, cu morfologia și semantica ei „convergentă”. La peste un secol de la tentativa lui Nietzsche de a „răsturna valorile” printr-o restaurație a timpului ciclic păgîn și exaltarea Supraomului deopotrivă „divin” și „post-divin” (căci profilat, în veșmîntul lui Zarathustra, dincolo de „mormîntul” lui Dumnezeu), civilizațiile umane, distribuite fenomenologic între cele opt religii vii, continuă să facă experiența sacrului, să-și fructifice memoria religioasă și să-și afirme nevoia de transcendență, inclusiv (dacă nu cumva mai ales) prin mass-media. Universul mediatic multiplică lumile intangibile, virtualizează realitatea empirică, dublează adîncimea de cîmp a reflexivității, generează mitologii insolite și amplifică emoțional mesajele religioase, într-o devălmășie care nu abolește lizibilitatea condiției umane (cel puțin ca deziderat).

Rod al unor stagii de documentare în biblioteci universitare americane, volumul semnat de Mihai Coman listează atît definițiile actuale ale faptului religios (un „sport” hermeneutic mereu deschis), inventariază raporturile posibile dintre acesta și mass-media (confruntare, simbioză, interferențe, hibridizări), descrie ipostazele sale în cyberspațiu, sondînd simultan relația frecvent tensionată dintre ierarhii, dogme, instanțe religioase tradiționale și privatizarea „sălbatică” a experienței divinului în religiozitatea populară (sincretică & tendențial anarhică, brăzdată de superstiție și puseuri magice). Deopotrivă admirabile în demersul profesorului Mihai Coman sînt spiritul de sinteză – într-o deplină claritate a expunerii – și răbdarea smerită de a radiografia noi concepte (precum acela de religie metaforică). În plus – și tot spre avantajul calității de ansamblu –, autorul evită prejudecățile (anti)religioase de sorginte ideologică. El nu citește faptul religios nici în cheia minimalizantă a „răului necesar”, nici din perspectiva unui determinism istoric „progresist”, care – în loc să descifreze eșafodajul simbolic al trăirii religioase – se repede să-i declare anacronismul și să-i anticipeze, tezist, iminenta „dispariție”. Desigur că nu recenzia de față va spori audiența cărții dlui Mihai Coman (care are deja, ca om de catedră, generații de foști studenți „fidelizați”), însă am ținut să salut apariția ei, convins că avem de-a face cu un text de imediată și certă utilitate intelectuală.

Teodor Baconschi este diplomat și doctor în antropologie religioasă.