Ortodoxia bizantină

Publicat în Dilema Veche nr. 892 din 13 -19 mai 2021
Ortodoxia bizantină jpeg

Vocabularul occidental privitor la realitățile religioase ale Europei de Est și de Sud-Est ne-a obișnuit să atașeze termenului Ortodoxie un atribut etnic. Astfel se vorbește de Ortodoxie greacă sau Ortodoxie rusă, uneori pentru a lărgi orizontul de Ortodoxie slavă, mai rar de Ortodoxie română sau georgiană. Nevoia acestui atribut se resimte din cauza faptului că ortodoxia este o structură de gîndire religioasă universală. Există ortodoxii în toate religiile care cunosc un canon de scripturi, ba chiar și în marile ideologii, de aceea s-a vorbit și de ortodoxie marxistă. Din această perspectivă, ortodoxia este echivalentul unui fenomen de sistematizare a credinței, numit și de formare a canonului, care duce pînă într-un punct în care setul de reguli și practici este absolutizat și devine marcă identitară a unei comunități de credință care ajunge să se suprapună cu o comunitate politică.

În schimb, în vocabularul est-europenilor s-a încetățenit noțiunea de Biserică ortodoxă, care a fost apoi împrumutată și bizantinologiei. Dacă luăm însă în sens dogmatic atributul de ortodox nu vom putea scrie o Istorie a Bisericii Ortodoxe așa cum am scrie istoria unui imperiu sau regat, adică o desfășurare de evenimente decurgînd unul din altul, pe o perioadă de timp în care trăsăturile fundamentale ale acelei comunități se păstrează, definind un început și un sfîrșit al entității politice respective. Acest paradox derivă din valoarea acordată atributului ortodox, fie axiomatică, în care ortodox înseamnă adevărat sau fidel unei învățături inițiale, fie culturală, în care ortodoxia este un fenomen socio-cultural în interiorul unei comunități. Istoricul nu poate opera distincția dintre cele două valori decît încercînd să surprindă fenomenul ortodoxiei pe perioade scurte de timp și să-l descifreze prin ochii trăitorilor din acea vreme.

De aceea este important să ne familiarizăm cu faptul că în epoca în care Imperiul Roman capătă trăsăturile distinctive, care îi vor justifica numele de bizantin, a fi ortodox se percepe altfel decît în vremea noastră. Ba chiar am introduce o distorsiune anacronică a realității vorbind în secolele medio-bizantine despre Biserica ortodoxă referindu-ne, de fapt, la Biserica bizantină. Vă dau un singur exemplu pentru a înțelege mai bine la ce mă refer, Biserica iconoclastă este bizantină fără să fie ortodoxă, și chiar cînd e ortodoxă din punct de vedere dogmatic, ea nu încetează să fie bizantină.

Diferența este următoarea: într-un sens tare, cînd un est-european sau un sud-est european își descrie identitatea ca membru al Bisericii ortodoxe, el spune implicit că Biserica lui locală sau națională face parte dintr-un mic grup de Biserici locale, reprezentînd mai puțin de 4% din populația globului, singurele care ar mai reprezenta azi credința neschimbată și adevărată a primelor comunități creștine și a sfinților părinți. Dar această referință la origini nu implică o recuperare a originilor împotriva unor transformări medievale, așa cum și-au propus protestanții în vremea Reformei și apoi neoprotestanții, ci o continuitate și o fidelitate față de origini aproape criogenică. Ortodoxia ar fi ca un eșantion de creștinism tardo-antic proaspăt scos dintr-un ghețar cultural. Nu discut aici dacă această autopercepție este justificată, ci rețin doar faptul că ea este produsul unei gîndiri formate din întîlnirea istorică cu modernitatea vest-europeană. Biserica bizantină nu se percepea ca fiind ortodoxă în acest fel.

Pentru bizantini, ortodoxia Bisericii lor avea o latură dogmatică, dominantă în discursul despre ortodoxie și o latură disciplinară sau canonică, inițial minoră, ceva mai importantă începînd cu canoanele Sinodului in Trullo (691-92). Ilustrez această afirmație cu două exemple. Prima dată cînd s-a vorbit de ortodoxia Bisericii bizantine în opoziție cu opțiuni dogmatice ale Bisericii Romei și, mai larg, ale Apusului este în polemica demarată de marele diplomat, om politic și învățat Fotie (de două ori patriarh al Constantinopolului în secolul al IX-lea, depus din scaunul patriarhal prima dată în virtutea unei condamnări pronunțate de Nicolae I, papă al Romei). Fotie, bine informat despre cele ce se petreceau în Apus, intuiește că micul adaos, inițial vizigot, apoi carolingian, la crez, filioque, ar putea fi adoptat de Biserica Romei și redactează un tratat Despre mistagogia Sfîntului Duh. Astfel, prin elaborarea teologică a purcederii Duhului Sfînt se instituie principalul mecanism de apărare a Ortodoxiei răsăritene, insistența pe caracterul infailibil și imuabil al hotărîrilor dogmatice ale primelor șapte sinoade ecumenice. Exegeza teologică a acestora nu poate merge decît în sensul confirmării acestor hotărîri.

În ceea ce privește diferențele de cult între Biserica romană și cea bizantină, care se numește ecumenică prin titlul purtat de patriarhul constantinopolitan, le găsim remarcate într-un document bizantin care precedă cu mult ideea de schismă între Apus și Răsărit. Este vorba de textul celor 105 canoane formulate în ședințele sinodale ținute la Constantinopol în anul 691-692 în sala palatului imperial acoperită cu o cupolă (Trullos) ca o completare a sinoadelor ecumenice cinci și șase (de unde și denumirea quinisext). În cîteva canoane sînt discutate și respinse practici occidentale diferite de cele orientale, cum ar fi celibatul obligatoriu al preoților (respins prin canonul 13), ajunarea sîmbăta (respinsă prin canonul 55). Recunoaștere ecumenicității sinodului de către pontifii romani s-a făcut cu mențiunea expresă că acele canoane care discută disciplină occidentală nu sînt primite de către papalitate și nu sînt obligatorii pentru Apus. Împărații bizantini s-au mulțumit cu această ratificare.

Pînă la începutul secolului al VIII-lea, Biserica din Imperiul Roman s-a perceput ca fiind creștinismul însuși într-o multiplicitate de variante lingvistice sau de practici locale. Împărații romani de la Constantinopol s-au luptat din răsputeri să reintegreze în Biserica imperială variantele de creștinism pe care le numim monofizite, de limbă coptă sau siriacă. Din acest efort s-au născut ereziile numite monotelism și monoenergism.

În condițiile restrîngerii teritoriale tragice pe care o cunoaște imperiul în secolul al VII-lea (pierderea Balcanilor către avaro-slavi și bulgari, a provinciilor orientale, egiptene și nord-africane către musulmani), sub șocul psihologic al marilor campanii militare împotriva capitalei imperiale, cum ar fi asediul persano-avaro-slav (626), apoi asediile musulmane din 674-78 și 717-718, redusă demografic de dispariția civilizației urbane tardo-antice, Bizanțul, adică Constantinopolul împreună cu cîteva provincii anatoliene și cîteva teritorii litorale pe care le mai controla, a avut o reacție de cetate asediată și în plan religios. În acest plan, standardizarea cultului și eliminarea varietății opțiunilor religioase a devenit un mijloc de a obține bunăvoința divinității față de cei asediați, dar și de a distinge între amic și inamic. Declinul imperiului era o consecință a ereziei. Tipul acesta de gîndire este atestat de texte apărute în urma asediului din 626, dar și de colecția de canoane ale sinodului in Trullo. Astfel, pentru prima oară avem de a face cu apariția unui cult bizantin bazat pe limba greacă și pe practica convergentă a comunităților imperiale, adică a acelor centre patriarhale și mitropolitane și a complexelor monastice din Occident sau din Anatolia, Siria sau Palestina, și care au susținut Calcedonul împotriva monofiziților. În Orient, aceste comunități au și rămas identificate prin termenul melkite, adică aparținătoare de împăratul romanilor. Astfel, simplificînd puțin, din comunitățile calcedoniene s-a născut cultul bizantin. Canoanele sinodului in Trullo semnalează faptul că ortopraxia, adică o anumită practică cultuală, poate deveni indicator de Ortodoxie. Dar spiritul sinodului in Trullo nu s-a impus grație revenirii la o politică militară ofensivă, care a deschis perspectiva restaurării ecumenicității imperiului. Conturarea ritului bizantin s-a produs în secolele VIII-IX, prin apariția formularului liturgic catedral constantinopolitan, în secolul al X-lea, prin unificarea sinaxarelor locale într-un sinaxar imperial, deci ecumenic, și prin constituirea colecțiilor lunare de vieți de sfinți standardizate de Sfîntul Simion Metafrastul. Această nouă fază este o sinteză între contractarea identitară și nevoia integrării unor tradiții liturgice locale din diferite regiuni cu precădere monastice orientale.

Petre Guran este dr. în istorie bizantină al École des Hautes Etudes en Sciences Sociales, cercetător la Institutul de Studii Sud-Est Europene al Academiei Române.

caine in vacanta jpg
Cum să îți pregătești câinele pentru călătorii: 6 sfaturi pentru o vacanță fără probleme
Te pregătești să pleci în prima vacanță alături de câinele tău? Experiența de a pleca într-o călătorie cu cel mai bun prieten al tău poate fi una inedită, care te va încărca cu amintiri plăcute.
image png
Lumea în care trăim
Trăim ceea ce poartă numele de „marea epuizare”.
image png
Flori, lumi și profesoare
Flori le-am dus de cîte ori am avut ocazia, la propriu sau la figurat.
image png
Cît de puțin ne lipsește...
Zic alți psihologi: nu pierde copilul interior, „accesează-l”, joacă-te, have fun! Aiurea!
image png
Zoe, fii feminină!
În prezent, cînd vorbim despre feminism, nu ne mai raportăm la structura rațională a lui Beauvoir, ci la extremismele de tipul Solanas.
p 20 Aleksei Navalnîi WC jpg
O întrebare greu de ocolit
Pentru noi, astăzi, răul şi suferinţa nu sînt doar mari teme teoretice. Nici nu se limitează la experienţa lor privată.
image png
Tîlcuirile tradiției isihaste
O luminoasă excepție de la această triumfală decadență e de găsit în lucrarea Părintelui Agapie Corbu.
1038 21a centrul comunitar din Chiojdu, 2023 jpg
Arhitectura interesului public
Arhitectura interesului public reprezintă o dezvoltare rizomatică orizontală la nivel local.
p 24 M Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Un preot din Spania, împreună cu partenerul său, au fost arestați pentru că ar fi făcut trafic cu Viagra.
image png
Pe ce te bazezi?
Pe măsură ce avansez în vîrstă, tind să cred că ceea ce numim intuiție se bazează pe experiența noastră de viață.
image png
De primăvară
Florile înșiruite mai sus se vindeau pe stradă, din loc în loc, înveselind-o. Schimbînd-o.
image png
Școli private, școli de fițe?
Nu se schimbase nimic, eram din nou o guvernantă „creativă”.
p 20 Valentina Covaci jpeg
Cum vorbim despre Dumnezeu
Merită să explorăm ce spune asta despre societatea noastră și despre discursul public din România.
image png
Călătorii în istoria cultului
A doua carte este o monografie asupra unui obiect liturgic esențial, pe care doar slujitorii îl pot vedea în altar: Antimisul. Origine, istorie, sfințire (Editura Basilica, 2023).
p 21 Geneva WC jpg
Nostalgii helvete
Job-ul (le petit boulot) pe care mi l-am dorit cel mai mult a fost cel de asistent plimbat căței genevezi.
p 24 M  Chivu 2 jpg
Cu ochii-n 3,14
● Un gunoier își dirijează colegul de la volanul autospecialei: „Dă-i, dă-i, dă-i! / Dă-i, că merge, dă-i!”. O versificație relativ salubră. (M. P.)
image png
Acceptăm prinți!
Termenul „sindromul Cenușăreasa” a fost folosit pentru prima dată de dr. Peter K. Lewin într-o scrisoare către Canadian Medical Association Journal, în 1976.
image png
Mama și tarabele
Mama, deși avea gusturi mai nobile și, atunci cînd se juca, îi plăcea să se joace mai luxos, înțelegea și nevoia mea de kitsch-ul nu chiar dulce, ci simpatic.
image png
Tramvaie
Timpul de așteptare e afișat electronic și calculat la secundă.
image png
După 20 de ani: cît ne-a schimbat Facebook viețile?
În 2020, Facebook anunța că nu va verifica reclamele politicienilor pe platformele sale, permițînd astfel și publicarea informațiilor false.
p 20 WC jpg
Proba gustului
Se susţine şi în Vechiul Testament, şi în Noul Testament, spunea Andrei Pleşu într-un curs de angelologie, că „omul e bine să aibă sare, adică să aibă gust bun...
p 21 WC jpg
Natura, industria și designul biofil
Mă refer la vegetația care urcă pe terasele zgîrie-norilor, într-un elan care amintește de literatura SF post-apocaliptică sau de imaginile.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Se știe, politicianul român vorbește colorat, dar cîteodată (pesemne ca să fie sobru) își restrînge paleta de culori. De curînd, într-o discuție la televizor, l-am auzit pe unul afirmînd despre un altul că „a spus negru pe alb“.
image png
Ce ne amintim și ce am uitat
Întoarcerea spre trecut, în încercarea de a-i recupera reperele, ar trebui să fie însoțită, așa cum au încercat s-o facă și organizatorii expoziției dedicate Monicăi Lovinescu, de sentimentul „aducerii aminte, înainte de a uita”.

Adevarul.ro

image
Ce rămâne după dezbaterea Macarena. „Suntem afectați de o traumă colectivă. Am moștenit aceste traume și le dăm mai departe“
România are nevoie de intervenții de durată pentru a scăpa de traumă, spun psihologii. Studiile demonstrează că principalul inamic al ieșirii din cercul vicios al violenței domestice este propriul trecut: de cele mai multe ori, victima devine abuzator sau continuă să rămână victimă toată viața.
image
Simona Halep a reapărut în clasamentul WTA, pe locul 58, pe site-ul oficial al Billie Jean King Cup
Românca a fost convocată la națională pentru meciul cu Ucraina.
image
Rusia susține că a ucis sute de soldați ucraineni cu o „bombă cu vid”. Kievul: „Sunt prostii absolute și propagandă”
Rusia afirmă că a ucis un număr mare de soldați ucraineni cu o așa-numită „bombă cu vid”, într-o declarație pe care Ucraina a catalogat-o imediat ca fiind absurdă.

HIstoria.ro

image
Politica văzută ca obligaţie în lumea bună
E greu de crezut, dar a existat și așa ceva. În epoca pașoptistă au fost revoluţionari care și-au pus averea și propria viaţă în joc pentru a-și promova idealurile politice.
image
Cel mai bogat prinț român, în „Historia” de martie
La începutul secolului XX, prințul Gheorghe Grigore Cantacuzino a vrut să placheze acoperișul Palatului Zamora (actualul Castel Cantacuzino) cu monede de aur și i-a cerut voie regelui să facă acest lucru. Carol I i-ar fi răspuns: „Îţi dau voie dacă pui monedele pe cant“.