Opus magnum

Publicat în Dilema Veche nr. 111 din 15 Mar 2006
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

Mircea Eliade. Prizonierul istoriei . Cartea dlui Florin Ţurcanu (Editura Humanitas, 2005) are toate datele pentru a deveni biografia standard, reperul inconturnabil de la care hermeneuţii operei eliadeşti vor porni, mereu, de acum înainte. Am citit pe nerăsuflate cele aproape 700 de pagini scrise alert şi documentat, cu o simpatie discretă, care nu diminuează obiectivitatea demersului, dar şi cu talentul de a descrie procese intelectuale fără a cădea în academism soporific. Volumul e conceput ca Bildungsroman. Asistăm la geneza personalităţii lui Mircea Eliade, sîntem părtaşi la întîlnirile sale fondatoare, fie ele personale şi epistolare (în cazul unor Papini, Pettazzoni, Dumézil, Jung) sau numai livreşti. Bineînţeles, "teroarea istoriei" e omniprezentă. Ea dă, prin multiple aporii existenţiale, măsura tragismului ce va fi marcat destinul eroului, începînd cu fascinaţia misticismului politico-mesianic legionar, continuînd cu obtuza cenzură marxistă de care autorul suferă în Franţa (la începutul anilor de exil) şi sfîrşind cu "declinul" autorităţii sale ştiinţifice, atunci cînd, deja bătrîn şi deformat de artroză, savantul e pus în discuţie de către propriii săi discipoli. Entuziasmantă se dovedeşte, la Florin Ţurcanu, arta citatului, hrănită din incursiunea benedictină în toate arhivele disponibile (de la Eliade Papers, din Chicago, pînă la... SRI). I-aş elogia, deopotrivă, capacitatea de a integra "realităţile" (politice, instituţionale, familiale) şi "idealităţile" ascunse în scrierile, erudite sau literare, pe care Eliade, obsedat de "semne" providenţiale, n-a încetat să le disimuleze în aparent sapienţiala (şi totuşi anxioasa) lui prezenţă publică. La adăpostul miilor de probe textuale şi contextuale, marile întrebări referitoare la "omul" Eliade se lămuresc aproape pe deplin: da, a fost legionar, dar mai mult de dragul lui Nae Ionescu şi al "generaţiei" al cărei "şef" s-a visat să fie. Nu s-a dezis de dreapta anticomunistă, chiar dacă dorinţa de a nu-şi compromite cariera universitară (şi universală) i-a dictat anumite prudenţe discutabile. Nu a răspuns "polemicilor" şi atacurilor, dintr-o smerenie defetistă, pe care nimeni nu o va putea analiza. A rămas "român", ştiind totodată să-şi depăşească apartenenţa printr-o sublimare cosmopolită, regresivă şi utopică. Nu a fost "ortodox", dar nici agnostic, dacă e să credem teoria lui intimă, mărturisită unei studente, la bordul unui avion: sufletul supravieţuieşte şi primeşte o altă, imprevizibilă, "utilizare", pentru ca enorma lui complexitate să nu fie "risipită". Credinţa lui Eliade pare să se focalizeze pe ambiţia postmonoteistă a unei creativităţi sacrale încă neprecizate: un soi de ecumenism arhaizant, gîndit în oglindă faţă de "revoluţia neolitică". În fine, l-a preţuit pe Ioan Petru Culianu mai mult decît i-a arătat-o... Notabilă este, în volumul dlui Florin Ţurcanu, şi încercarea reuşită de a-l situa pe Eliade în istoria istoriei religiilor. Cititorul înţelege cum a izbutit marele savant să izoleze studiul american al religiior de învelişul său confesional, dar şi riscanta separare a disciplinei sale faţă de ştiinţele omului (care l-a costat pe Eliade critica acerbă sosită dinspre "frontul" antropologic). Anti-istoricismul - legat de teza ireductibilităţii hierofaniilor - a fost gajul mental de care Mircea Eliade s-a folosit pentru a-şi pleda abordarea "generalistă", dispreţul faţă de "specializările" înguste şi teza "unităţii" faptului religios, dincolo de variabilele spaţio-temporale şi de condiţionările sale economico-sociale. Cred că lucrarea dlui Florin Ţurcanu mai are un merit: acela de a calma - să sperăm că definitiv - disputele româno-române legate de un savant cu care unii se mîndresc (encomiastic), în vreme ce alţii se ruşinează (pînă la desfiinţarea operei eliadeşti din motive "ideologice"). Peste tot acest decor pasional şi impur, admirabilul efort întreprins de Florin Ţurcanu trage o linie pacificatoare: linia adevărului asumat, linia unei umanităţi care se înţelege pe sine, pentru a se transmuta, alchimic, în ceva mai bun.

header piese jpg
Sfaturi pentru conducătorii care apreciază piese auto online de calitate și serviciile unor profesioniști
Achiziționarea de piese auto online poate fi o modalitate convenabilă și eficientă de a-ți repara sau întreține mașina.
masa de paste jpg
Cum să aranjezi o masă festivă perfectă: trei sfaturi utile
Nu mai este mult până la sărbătorile de Paște. Chiar dacă poate părea cam devreme să începi pregătirile de sărbătoare, poți începe planificarea de pe acum dacă vrei să-ți impresionezi invitații.
caine in vacanta jpg
Cum să îți pregătești câinele pentru călătorii: 6 sfaturi pentru o vacanță fără probleme
Te pregătești să pleci în prima vacanță alături de câinele tău? Experiența de a pleca într-o călătorie cu cel mai bun prieten al tău poate fi una inedită, care te va încărca cu amintiri plăcute.
image png
Lumea în care trăim
Trăim ceea ce poartă numele de „marea epuizare”.
image png
Flori, lumi și profesoare
Flori le-am dus de cîte ori am avut ocazia, la propriu sau la figurat.
image png
Cît de puțin ne lipsește...
Zic alți psihologi: nu pierde copilul interior, „accesează-l”, joacă-te, have fun! Aiurea!
image png
Zoe, fii feminină!
În prezent, cînd vorbim despre feminism, nu ne mai raportăm la structura rațională a lui Beauvoir, ci la extremismele de tipul Solanas.
p 20 Aleksei Navalnîi WC jpg
O întrebare greu de ocolit
Pentru noi, astăzi, răul şi suferinţa nu sînt doar mari teme teoretice. Nici nu se limitează la experienţa lor privată.
image png
Tîlcuirile tradiției isihaste
O luminoasă excepție de la această triumfală decadență e de găsit în lucrarea Părintelui Agapie Corbu.
1038 21a centrul comunitar din Chiojdu, 2023 jpg
Arhitectura interesului public
Arhitectura interesului public reprezintă o dezvoltare rizomatică orizontală la nivel local.
p 24 M Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Un preot din Spania, împreună cu partenerul său, au fost arestați pentru că ar fi făcut trafic cu Viagra.
image png
Pe ce te bazezi?
Pe măsură ce avansez în vîrstă, tind să cred că ceea ce numim intuiție se bazează pe experiența noastră de viață.
image png
De primăvară
Florile înșiruite mai sus se vindeau pe stradă, din loc în loc, înveselind-o. Schimbînd-o.
image png
Școli private, școli de fițe?
Nu se schimbase nimic, eram din nou o guvernantă „creativă”.
p 20 Valentina Covaci jpeg
Cum vorbim despre Dumnezeu
Merită să explorăm ce spune asta despre societatea noastră și despre discursul public din România.
image png
Călătorii în istoria cultului
A doua carte este o monografie asupra unui obiect liturgic esențial, pe care doar slujitorii îl pot vedea în altar: Antimisul. Origine, istorie, sfințire (Editura Basilica, 2023).
p 21 Geneva WC jpg
Nostalgii helvete
Job-ul (le petit boulot) pe care mi l-am dorit cel mai mult a fost cel de asistent plimbat căței genevezi.
p 24 M  Chivu 2 jpg
Cu ochii-n 3,14
● Un gunoier își dirijează colegul de la volanul autospecialei: „Dă-i, dă-i, dă-i! / Dă-i, că merge, dă-i!”. O versificație relativ salubră. (M. P.)
image png
Acceptăm prinți!
Termenul „sindromul Cenușăreasa” a fost folosit pentru prima dată de dr. Peter K. Lewin într-o scrisoare către Canadian Medical Association Journal, în 1976.
image png
Mama și tarabele
Mama, deși avea gusturi mai nobile și, atunci cînd se juca, îi plăcea să se joace mai luxos, înțelegea și nevoia mea de kitsch-ul nu chiar dulce, ci simpatic.
image png
Tramvaie
Timpul de așteptare e afișat electronic și calculat la secundă.
image png
După 20 de ani: cît ne-a schimbat Facebook viețile?
În 2020, Facebook anunța că nu va verifica reclamele politicienilor pe platformele sale, permițînd astfel și publicarea informațiilor false.
p 20 WC jpg
Proba gustului
Se susţine şi în Vechiul Testament, şi în Noul Testament, spunea Andrei Pleşu într-un curs de angelologie, că „omul e bine să aibă sare, adică să aibă gust bun...
p 21 WC jpg
Natura, industria și designul biofil
Mă refer la vegetația care urcă pe terasele zgîrie-norilor, într-un elan care amintește de literatura SF post-apocaliptică sau de imaginile.

Adevarul.ro

image
Ucrainenii au distrus un vehicul blindat rusesc rar, proiectat pentru a transporta liderii ruși în caz unui atac nuclear, biologic sau chimic
Ucraina a distrus un vehicul blindat rusesc rar folosit pentru prima dată la dezastrul nuclear de la Cernobîl .
image
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Motivul pentru care femeile nu au recurs la operația de separare VIDEO
Una dintre cunoscutele gemene siameze Abby și Brittany Hensel și-a găsit dragostea adevărată. Conform Mirror, tânăra Abby Hensel, în vârstă de 34 de ani, s-a căsătorit cu Josh Bowling, asistent medical și veteran al armatei Statelor Unite.
image
Un român care a cumpărat de pe Facebook un permis fals de conducere s-a dus la poliție să-l reînnoiască
Un bărbat din Alba Iulia a fost condamnat la 4 luni și 20 de zile de pușcărie, pentru complicitate la fals în legătură cu permisul său de conducere.

HIstoria.ro

image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.
image
Procesul „Numai o guriță”, o noutate pentru justiția română la început de secol XX
În primăvara anului 1912, pictorul Gore Mircescu îl aducea în fața justiției pe librarul Constantin Sfetea, pe motivul reproducerii neautorizate a uneia din lucrările sale – „Numai o guriță” – pe care cel din urmă o folosise la ilustrarea unor cărți poștale.