Obișnuința de a ne raporta solemn la sacru, dar și neobișnuința, din ce în ce mai acută, de a parcurge texte care refuză să fie absorbite pe nerăsuflate în iureșul zilei, țin marile cărți la distanță. Unii amînă răsfoirea lor pentru momente mai tihnite (care se lasă îndelung așteptate!), alții le privesc cu admirația cuvenită lucrurilor intangibile. Sînt, desigur, mulți care consideră că nu-i privește cu nimic existența unor astfel de obiecte înconjurate de o venerație obstinată. Aceasta este, la scară largă, soarta contemporană a Bibliei, a Iliadei și Odiseii, a Dialogurilor lui Platon, a Confesiunilor, a Divinei Comedii și a atîtor alte cărți fundamentale ale omenirii care, în pofida atmosferei generale, stăruie să ne îmbie în straie atrăgătoare, așa cum se cade într-o civilizație a imaginii.

Cazul Bibliei, textul cel mai răspîndit la nivel mondial, se află la răscrucea spiritului vremii cu diferitele cutume locale. La noi, a citi și comenta Biblia nu a fost niciodată curent, deși veacul trecut a cunoscut, începînd cu 1914, data primei ediții sinodale, o serie de traduceri răspîndite în tiraje deloc neglijabile. Însă, pentru practica credinței, textul citit ritual în biserică nu pare a fi reușit să determine o imperioasă nevoie de lectură personală. Sînt preferate, de regulă, ocolișuri pioase, mai accesibile, bine intenționate, dar nu mai puțin diluate. Alteori, textul însuși, abordat frontal, se înfățișează ca un perete de stîncă: fără instrumentele necesare, călătorul rămîne la poalele muntelui sau riscă să nu mai vadă niciodată un luminiș. Iată de ce inițiative inevitabil colective, precum traducerea Bibliei după textul ebraic, sînt mai mult decît binevenite.

Proiectul în curs de realizare în cadrul Colegiului Noua Europă, unde se desfășoară de ani buni un seminar de cercetare pe texte biblice, a dat deja roade exemplare: Geneza, Exodul și Leviticul, apărute în splendide condiții grafice la Editura Humanitas în 2018 și 2019. Ceea ce impune, de la prima vedere, echipa coordonată de doamnele profesoare Francisca Băltăceanu și Monica Broșteanu este caracterul său ecumenic. Cei care s-au angajat într-o astfel de curajoasă întreprindere de fidelitate față de textul inspirat al Scripturii sînt ebraiști, specialiști în studiul Vechiului Testament și în traducerile românești ale Bibliei: Melania Bădic, Emanuel Conțac, Octavian Florescu, Victor-Lucian Georgescu, Cristinel Iatan, Alexandru Mihăilă, Delia Mihăilă, Ovidiu Pietrăreanu, Tarciziu-Hristofor Șerban, Siviu Tatu, Cătălin Vatamanu. Fiecare dintre ei aduce în demersul comun virtuțile propriei tradiții, precizia termenilor și claritatea, poeticitatea, conotațiile liturgice, încărcătura semantică istorică. Rezultatul este mai mult decît convingător: un text românesc fluent, fără să fie sărăcit prin excese moderne; bogat, fără să ajungă obscur prin aglutinări de arhaisme; expresiv și înnoit, fără să ezite să folosească, atunci cînd poate, experiența reușitelor literare anterioare. Și pentru că vorbeam de instrumentele necesare urcușului, dacă ar fi să apelăm la această metaforă a lecturii, sau ale navigării prin „oceanul biblic“ – o imagine nu mai puțin clasică –, trebuie să mulțumim echipei de traducători pentru excepționalul aparat de note și comentarii. În cultura noastră modernă este un demers unic, care distilează înspăimîntătoarea erudiție a studiilor vechi-testamentare și o face să vină salutar în întîmpinarea unui cititor atent și curios. Sînt părți care se adresează celor mai exigenți dintre noi, de pildă referințele la tradiția textuală, fragmentele de la Qumran, constituirea canonului, diferențele dintre textul masoretic și cel al Septuagintei, însă prezentările introductive generale și, mai ales, cheile de lectură istorică și teologică oferă tuturor accesul sigur într-o astfel de lume.

Proaspătă și totodată impregnată de savoarea și modulațiile tradiției, această nouă traducere a Vechiului Testament merită cu adevărat citită și studiată. După experiența reușită a ediției românești a Septuagintei, proiect susținut tot de Colegiul Noua Europă, Biblia după textul ebraic are toate șansele să devină una dintre împlinirile de seamă ale timpului nostru, adresîndu-se deopotrivă celor ce cred în inspirația divină a textului și celor care îl recunosc doar ca pe „marele cod“ al culturii europene. 

Bogdan Tătaru-Cazaban este cercetător în istoria religiilor.