Cu cîteva zile în urmă, „echipa” Facebook mi-a blocat contul personal & comunicările pe Messenger, pentru 24 de ore. Decizia viza postarea unei caricaturi menite să ironizeze limba de lemn a corectitudinii politice. Ce arăta desenul incriminat? Unei tinere familii, aflată într-o maternitate, îi este prezentată progenitura de curînd venită în brava lume nouă. Prin urmare, medicul obstetrician nu le spune părinților, simplu și tradițional: „Aveți un băiețel” sau „Vi s-a născut o fetiță”. Le vorbește despre prunc în vocabularul „nouvorbei” orwelliene: „E un membru falocratic, binar, emitent de carbon și heteronormativ al patriarhatului alb suprematist, iudeo-creștin, eurocentric și imperialist”. Desenul, cu această legendă complicată, dar fidelă lexicului acuzator utilizat de adepții dogmatici ai corectitudinii politice, nu făcea decît să persifleze deformarea ideologică a unei realități normale de cînd lumea: un copil nou născut e încarnarea inocenței și a speranței, nu sediul unor „crime” prestabilite, care-l fixează în catalogul unor „erezii” de neiertat. Iată însă că nu te poți juca, nu poți glumi, nu ai dreptul să pui într-o lumină satirică unica „perspectivă corectă”. Dacă o faci, „încalci standardele comunității” și ești „eliminat” din agora virtuală, ca să te înveți minte.

Mai multe probleme de societate ies la iveală din acest act de cenzură. În primul rînd, monitorizarea „igienei” din spațiul social media pe baza unui algoritm care lucrează stupid, mecanic, doar după criteriul unor liste de cuvinte prohibite. Paza „normelor” e asigurată de o instanță care e artificială, dar deloc inteligentă, în sensul discernămîntului contextual și al obiectivității. În al doilea rînd, dublul standard, ca sursă de injustiție și arbitrar: Twitter, bunăoară, a suspendat contul unui (încă) președinte al SUA, dar nu face același lucru cu postările unor demnitari din spațiul diverselor autocrații sau teocrații non-europene, unde numai despre libertate și drepturile omului nu se poate vorbi. Facebook nu e departe de aceste metode: te poate cenzura, de pildă, pentru că folosești cuvîntul „fascism” tocmai pentru a i te opune, dar nu are pe lista neagră și „comunismul”, ca geamăn totalitar al național-socialismului. În al treilea rînd, e clar că excesul de corectitudine politică provoacă excesul simetric: dacă te bazezi doar pe un server programat partizan și operezi cu duble standarde, vei da apă la moara victimizării pentru tot felul de veritabili maniaci ai dreptei extreme, ratînd astfel orice efect de „pedagogie” comunitară pretins „liberală”. Ai, dimpotrivă, toate șansele să agravezi taman comportamentele și mentalitățile pe care-ți propui, chipurile, să le corectezi. De altfel, e clar că Facebook urmărește tocmai acest soi de polarizare, de vreme ce banii din publicitate se lipesc mai spornic de niște bule antagonice, etanșe și unilaterale.

Revin la legenda caricaturii care mi-a atras sancțiunea. Ea ilustrează scenariul de autoculpabilizare sinucigașă pe care elitele de stînga din Occidentul contemporan par să-l adopte tot mai zelos. Un copil alb nu mai e un copil pur și simplu: el face parte dintr-o serie deja condamnată fără drept de apel. Va fi automat un mascul suprematist, imperialist, poluator, sexist, xenofob, fundamentalist etc. Deci un deșeu, un rebut, un nemernic in statu nascendi. Văd aici substratul fenomenului: corectitudinea politică e un produs derivat (și deja patologic) al matricei puritane pe care s-a clădit America. El reprezintă (asemenea luptei de clasă) secularizarea & istoricizarea conceptului de păcat originar, așa cum prelungește ideologic teza calvinistă a dublei predestinări. Există unii – în speță, toți albii – care, orice ar face, sînt sortiți pedepsei veșnice. Ei bine, într-o societate „fără Dumnezeu”, nu mai scapi de această culpă ereditară prin jertfa expiatoare a lui Iisus Hristos, harul divin și faptele tale voit bune. Trebuie să-ți torni cenușă în cap în fața celor declarați a priori victime ale răutății tale, rezultată din fatalitatea apartenenței la o categorie damnată. E de bun-simț să anticipăm că absolut nimic bun – și cu atît mai puțin democratic – nu poate rezulta dintr-o asemenea optică de-a dreptul absurdă, care amintește procesele înscenate ale justiției sovietice. Și care anunță, dacă nu reacționăm, alte vremuri liberticide.

Teodor Baconschi este diplomat și doctor în antropologie religioasă.