Antonio Lobo Antunes a scris o schiță despre săracii Lisabonei de pe vremea cînd era copil: fiecare dintre numeroasele sale mătuși adoptase cîte unul, ca pe un animal de companie, livrîndu-i lecții de morală, dimpreună cu bomboane pentru prima împărtășanie, haine vechi și cîte o supă caldă. Săracii sînt mereu cu noi, după cum spunea Mîntuitorul Hristos. Tot El și-a învățat urmașii să nu pună Sabathul deasupra gestului uman de solidaritate cu cei în nevoie. Și să facă milostenie discret, fără tam-tam (PR). Azi, statul asistă defavorizații și toată lumea se simte năpăstuită: bogații pretind scăderea impozitelor, șomerii – indemnizații care să le garanteze un trai decent, pentru că fiecare (oricît ar cîștiga și cum) vrea o viață sigură, predictibilă, pe cît posibil mai prosperă. Nordul ajută Sudul, prin programele oficiale de asistență pentru dezvoltare. Bisericile sînt „evaluate“, mai nou, în funcție de capacitatea lor de a organiza filantropia (aziluri de bătrîni, orfelinate, policlinici fără plată, ore de meditații gratuite pentru elevi, mese pentru pelerini etc.). De cînd au apărut social media, semnăm petiții umanitare și strîngem fonduri pentru cazuri medicale grave, intratabile în țară. Nu mai poți dona sînge dacă nu te arăți pe Facebook, cu vena înțepată și un zîmbet larg. Dacă salvezi o pisică, vecinii trebuie să afle cum ai procedat. Există emisiuni TV care organizează chete și își trimit reporterii în roluri de Moș Crăciun sau de Zînă Bună pe lîngă tot soiul de plozi oropsiți, uitați prin satele noastre devastate de alcoolism și pauperitate. Politicienii se căznesc să fie surprinși, ca din întîmplare, în preajma camionului din care se descarcă pachete, nelipsind nici de lîngă marmitele cu sarmale, grătarele cu mici populari sau distribuția de beri festive, mai mult sau mai puțin reci și „centenare“. Cultura voluntariatului (importantă în orice CV apusean, inclusiv pentru admiterea în colegiile rîvnite) se extinde și la noi. Citeam că un milionar chinez și-a dus fiul în Nepal, cu jet-ul privat, pentru ca viitorul candidat la Columbia University să poată filma un video despre eroismul său asistențial: e decisiv să demonstrezi, cu probe, că îți pasă. Că nu ești un simplu consumator privilegiat de resurse, ci un viitor cetățean responsabil, un posibil lider „implicat în comunitate“. La o scară mai largă, orice CEO de „gigant digital“ își trece averea în contul unor fundații globale de binefacere. Se poartă, așadar, omenia. Dar nu cea discretă, în fața lui Dumnezeu, ci una la vedere, cu cît mai multe like-uri și distribuiri, una filmată, promovată pe ­YouTube, aclamată de presă.

Cu toții ne dorim să fim mai buni sau măcar să părem mai buni decît sîntem deja. În prezența atî­tor dovezi de îmbunătățire, te miră încordarea tot mai vizibilă din societate. S-ar spune că, pe măsură ce sacrificăm acestei rîvne filantropice, ne dezumanizăm. Excesul de bunăvoință organizat-ostentativă, chemată să răcorească vanitatea, e compensat printr-o radicalizare politică intolerantă, posacă și monologică. Am vrea să fim în slujba unui aproape care se îndepărtează de noi (și de sufletul nostru) pe măsură ce devine o abstracție în lupta electorală și materie publicitară în marketingul personal. Odată ce opinia despre noi înșine se ameliorează, conduita noastră cotidiană se degradează prin violență verbală, practica anatemei și o indispoziție mitocănească, rezumată prin ancestralul „ba pe-a mă-tii“. Nu susțin nici că iubirea de aproapele a devenit o industrie cinică, nici că binefacerea (chiar proclamată zgomotos) n-ar avea valoare morală (și efecte pozitive). Constat doar nepotrivirea dintre acest vast elan de întrajutorare, ostentat spre propria slavă deșartă, și destrămarea țesutului comunitar, sub apăsarea atîtor isterii ideologic inchizitoriale: cu ce am devenit mai buni, sub trîmbițata noastră generozitate, dacă tot noi distrugem, cu o meschină paranoia a îndreptățirii de sine, toate formele de dialog civilizat? Presupun că n-am greși foarte tare dacă, măcar din cînd în cînd, ne-ar copleși mila de noi înșine. 

Teodor Baconschi este diplomat și doctor în antropologie religioasă.