Mystica multa. Dinastiile de Hauteville și Hohenstaufen stau înfipte adînc în memoria sicilienilor, întocmai pigmentului auriu din mozaicurile ce indică ceva ce încă urmează să vină. În raport cu simbolul, istoria aici este însă o palidă umbră. Unificator a tot ceea ce pare a fi disparat ca sens, simbolul (symbolon), prin însăși forța polisemiei sale, trimite la înțelegeri adînci, la o infinită croială a sincronicității tacite a lucrurilor. Gîndind și văzînd biserica dorită de către grecul melkit George al Antiohiei Siriei (1090-1151), supranumit ammiratus ammiratorum la curtea regelui normand Roger al II-lea (1095-1154), ea aduce cu sine nu numai excepționalitatea sintezei stilului arhitectural romanic cu goticul și cu cupolele arabizante, dar și o ipostază ce pare să sublimeze cronologiile mundane: urzeala timpului răscumpărării amprentată în veșmîntul (sau vălul) stacojiu-purpuriu, al Noului Templu, țesut de mîinile Maicii Domnului. Foarte inspirat, părintele Daniil (Sandu Tudor), în „Imnul Acatist al Rugului Aprins”, o va slăvi cu aceste cuvinte: „Bucură-Te, Mireasă urzitoare de nesfîrșită rugăciune!“. Timpul urzit de Maica Domnului indică o stare, starea de rugăciune, deseori simbolizate iconografic de văl. Theotokos este și theologos, unde teologia se traduce prin stare privilegiată, plină de duh, aptă să încarneze Cuvîntul și cuvîntarea despre Logos, coborîrea minții în inimă, regalitatea divină a creaturii.

Sancta Sanctorum. În Sfînta Sfintelor, prezența vălului arată misterul sălășluirii lui Dumnezeu în Chivot. Deopotrivă, Legea Nouă face ca misterul prefacerii Sfintelor Taine, euharistice, să se conjuge cu sălășluirea divinității în pîntecele Maicii Domnului, asumarea umanității Logos-ului, Hristos. Acesta este unul dintre detaliile-cheie în secvența reprezentării Bunei Vestiri în Biserica Sfînta Maria a Amiralilor (La Martorana) din Palermo, dacă ne referim la alte reprezentări similare, fie din epocă (Psaltirea ierusalimiteană Melisende, prima parte a secolului al XII-lea), fie de mai tîrziu (icoana Bunei Vestiri de la Sf. Ecaterina, din a doua parte a secolului al XII-lea).

Artophorion-ul sau Chivotul Celui prea Înalt calchiază perfect sensul misterului răscumpărării euharistice. Între altele, îl întîlnim și pe cupola oratoriului de la Germigny-des-Prés, ctitorie a lui Teodulf Orléans (750-821), episcopul de încredere al lui Carol cel Mare, în plină perioadă iconoclastă. Dar privind și mai atent la Maica Domnului din La Martorana, ea indică aici un timp limitat, o urzeală care începe odată cu țeserea trupului christic în istorie. Este vorba despre istoria înțeleasă strict euharistic, înglobînd timpii și destinele viilor și ale morților, de facto pomeniți – cu părticică pe Sfîntul Disc – în Sfînta Liturghie, o țesătură ce deopotrivă croiește natura umană și revelează natura divină.

Încarnarea lui Hristos în umanitate, în vița davidic-mesianică, deseori este reprezentată iconografic printr-un văl, însă în registrul iconografic al Bunei Vestiri din Biserica Sfînta Maria a Amiralilor ne arată că urzeala jertfei christice are un capăt: Ziua a Opta, a Parusiei, dimensiunea reînnoirii universale, a nașterii unui pămînt nou și a unui cer nou, unde Fiul lui Dumnezeu nu mai este în stare de jertfă, căci totul este o infinită plenitudine, înglobînd chiar și Cinzecimea, sărbătoarea ce încheie ciclul perioadei Penticostarului. Urzeala Maicii Domnului, țeserea timpului ca veșmînt ori văl, ne arată clar că și această cronologie limitată a răscumpărării (istoria direcționată soteriologic), în antiteză cu Ziua a Opta, pune capăt percepției timpului per se: omul, despărțit de dumnezeire și de asemănarea Domnului, va fi pe deplin îndumnezeit. Așadar, totul se edifică pentru a fi slavă, numen, lumină atotcuprinzătoare a divinității. De aici și abundența auripigmentului din mozaicul și registrele iconografice ale acestei biserici, perfect sincronă, stilistic, cu Capella Palatină (Palermo), Catedrala din Monreale ori cea din Cefalù. Literatul musulman andaluz Ibn Djubayr (1145-1217), uimit de frumusețea combinației dintre marmură și mozaic, avea să considere Sfînta Maria a Amiralilor drept cea mai frumoasă biserică din lume. Așa am văzut-o și eu!

Daniela Dumbravă este cercetător în istoria religiilor. A publicat recent (împreună cu Bogdan Tătaru-Cazaban): André Scrima: expérience spirituelle et langage théologique, Roma, 2019.

Foto sus: Detaliu din reprezentarea Bunei vestiri, Biserica Santa Maria dell’Ammiraglio, La Martorana (Palermo)

Foto mijloc: George al Antiohiei Siriei (1090-1151) prosternat la picioarele Maicii Domnului, mozaic pronaos, Biserica Santa Maria dell’Ammiraglio, La Martorana (Palermo)

Foto jos: Încoronarea divină a lui Roger al II-lea (1095-1154), mozaic pronaos, Biserica Santa Maria dell’Ammiraglio, La Martorana (Palermo)

Credit foto: Daniela Dumbravă