India...
...e copleşitoare. Un creuzet subcontinental (de vreo 14 ori mai mare decît România) unde s-au concentrat, prin juxtapunere sau sinteză, o multitudine de religii, etnii şi tradiţii spirituale. Un alt fel de univers, diferit de tot restul lumii, cu care însă comunică dintotdeauna. Din păcate - şi în pofida unui front indianistic mai curînd prestigios - India ne scapă. Ne-o reprezentăm prin clişee - de la Cartea Junglei şi "Eliade la Calcutta", pînă la bomba atomică asortată cu miriadele sărăciei extreme - fără să avem prea des şansa interacţiunii directe, din care se nasc opinii proaspete. Ţara e atît de vastă şi de dramatic suprapopulată încît contrastele indigene se hiperbolizează dincolo de ceea ce poate îndeobşte "concepe" mintea europeanului. Peste 300 de milioane vieţuiesc într-o sărăcie care aboleşte timpul: nu e nici măcar preistorie. La capătul celălalt, există milioane de... milionari şi "doar" 9 miliardari. Găseşti acolo orice, însumînd aşteptarea (oricît de fantastă) şi surpriza (oricît de violentă). Sistemul castelor supravieţuieşte oficios şi eficient. Unii - precum Maharaja-ul de Jaipur - trăiesc printre mobile din argint masiv şi uriaşe mese Lalique, comandate în anii '30. Alţii fraternizează cu maimuţele, în căutarea vreunui fruct stricat, capabil să întruchipeze o cină de supravieţuire. Majoritatea populaţiei este adepta hinduismului şi se consolează cu ideea metempsihozei, sperînd ca viitorul loz existenţial să fie ceva mai norocos. Dar există şi musulmani - orgolioşi descendenţi ai Indiei Mogulilor. Ceva budişti (curios de puţini în patria acestei religii). Creştini catolici şi protestanţi. 22 de milioane au îmbrăţişat sikismul, un sincretism monoteist forjat în secolul al XVI-lea, care a produs nu doar gărzile de corp ale premierilor indieni, ci şi "icoana" (aproape turistică) a indianului "tipic": barbă (şi plete ascunse sub turban), pieptene, pumnal, brăţară de argint... Traficul indian e un spectacol fabulos, care sfidează impenitent legile fizicii. Se circulă pe dreapta, în manieră britanică. Iar pe stradă baletează, într-o invizibilă suprapunere de traiectorii orbitale, rişca, maşina de teren, elefantul, măgăruşul, motoreta fumigenă, bicicleta cu ataş, camionul greu, burduşit cu salate organizate fractalic... Toţi atomii acestei mişcări browniene caută o soluţie pentru a trăi şi mîine: comerţ, alergătura spre locul recrutării ziliere, frasă de materii prime, turism şi servicii. Pe acest fond haotic, Sheratonul răsare din praf, sînge uscat şi resturi vegetale descompuse, ca un luxos ghetou iluzoriu. Acolo stau "occidentalii", care s-au lepădat de credinţe şi divinităţi, pentru a-şi putea cheltui dolarii în cîrca acestei lumi de artizani sclavizaţi şi de copii duşi la cîmp. Privind pe geam, dintre sofale prospere, nu poţi scăpa de sentimentul ruşinii de a fi - oricum - atît de "bogat"... E aici o mare lecţie: umanitatea lor suferă kenotic şi îşi asumă spiritual destinul, în vreme ce umanitatea ta se nedumireşte (cu eventuale accente metafizice), admirîndu-se otrăvit sau detaşîndu-se apatic... Nu putem şti ce va urma în aceste puteri emergente. China e mai în faţă, puternic occidentalizată (prin loan şi desant investiţional). India a rămas deocamdată la doctrina autosuficienţei economice (produsă în anii '60, după independenţă), dar se trezeşte treptat. Dispune de nanotehnologii şi de o diasporă supercalificată, care ocupă deja locuri strategice în Silicon Valley şi în Congresul american.
