Oriunde te uiÈ›i – în medii, la retorica liderilor politici sau la discuÈ›iile online – se întrezăreÈ™te o predilecÈ›ie pentru idealuri nocive. Ceea ce nu înseamnă că noi (sau majoritatea noastră) susÈ›inem, să spunem, rasismul, misoginismul sau homofobia, ci mai degrabă că le conferim eficacitate. Cred că idealurile extremiste trebuie combătute, deoarece le consider suficient de puternice pentru a atrage noi adepÈ›i È™i suficient de contagioase pentru a se răspîndi cu rapiditate.
În acelaÈ™i timp, tindem să nu luăm foarte în serios idealurile benefice, fiind, instinctiv, sceptici față de posibilitatea de a progresa considerabil în combaterea inegalității economice sau în implementarea unei industrii fără emisii de dioxid de carbon. Politicile propuse pentru atingerea unor astfel de scopuri etice sînt privite ca proiecte fanteziste, nerealiste, iar politicienii care le susÈ›in sînt priviÈ›i cu neîncredere È™i respinÈ™i fără ezitare. Luate împreună, tendinÈ›ele noastre ne fac să cedăm „băieÈ›ilor răi“ puterea mobilizatoare a idealismului, în loc să o exploatăm în vederea binelui comun.
În 2017, în timpul alegerilor generale din Noua Zeelandă, mulÈ›i comentatori au ironizat viziunea optimistă propusă de Jacinda Ardern, liderul Partidului Laburist, ca fiind „praf de zînă“. În mod asemănător, cînd Dianne Feinstein, o senatoare democrată SUA din California, a fost abordată de niÈ™te È™colari È™i rugată să susÈ›ină legislaÈ›ia Green New Deal, aceasta le-a respins solicitarea ca fiind nerealistă. „Această decizie nu va trece de Senat“, le-a spus ea, „È™i puteÈ›i să transmiteÈ›i asta È™i acelora care v-au trimis aici.“
Să luăm acum cazul adeptului „supremaÈ›iei albe“ care a ucis 51 de vizitatori ai moscheii din Christchurch din Noua Zeelandă, în martie: noi sîntem cei care au conferit eficacitate idealurilor sale odioase. Èšelul său declarat era oprirea „Marii Înlocuiri“ a europenilor albi cu populaÈ›ii din Africa È™i din Orientul Mijlociu, care, pretindea el, ar fi ajutat totodată È™i la „salvarea mediului“. Ceea ce e, pur È™i simplu, absurd. După aceea, cînd un criminal de 19 ani a ucis o persoană È™i a rănit alte trei în atacul din aprilie asupra unei sinagogi californiene, observăm că acesta ar fi făcut referiri online la manifestul asasinului din Christchurch. În ambele cazuri, sîntem nevoiÈ›i să admitem că aceÈ™ti oameni sînt produsul ideologic al rasistului È™i criminalului în masă norvegian Anders Breivik.
Evident, trebuie să continuăm să ne facem griji cu privire la răspîndirea online a idealurilor extremiste de genul „supremaÈ›iei albe“ È™i la faptul unii dintre noi se simt atraÈ™i de ele. Dacă însă luăm în serios puterea de convingere a unor astfel de „personaje“, trebuie să facem acelaÈ™i lucru È™i cu idealuri benefice, care pot părea, la o primă vedere, absurde. „Praful de zînă“ al lui Arden conÈ›inea È™i speranÈ›a eliminării îndatorării studenÈ›ilor È™i a reducerii semnificative a sărăciei infantile. Luînd, pur È™i simplu, în serios aceste scopuri, le putem conferi acelaÈ™i tip de eficacitate pe care tocmai l-am reproÈ™at ideologiilor toxice. Dacă nu le respingem din primul moment, putem începe să ne gîndim la modul în care ar putea fi transpuse în realitate aceste scopuri idealiste.
Nici un ideal moral de valoare nu este pe deplin realizabil. Chiar È™i în prospera Nouă Zeelandă, cei care cred realmente în eforturile de a rezolva definitiv situaÈ›ia oamenilor fără adăpost se aÈ™teaptă la dezamăgiri inevitabile. ImaginaÈ›i-vă o tînără cercetătoare din domeniul medicinei, care visează să găsească leacul împotriva cancerului. La finalul carierei sale reuÈ™eÈ™te să găsească un prim tratament revoluÈ›ionar împotriva leucemiei mieloide acute. Tehnic vorbind, ea nu È™i-a realizat visul. Dar, dacă nu È™i-ar fi urmat visul nerealist al vindecării cancerului, ar fi ajuns ea oare la valoroasa descoperire a tratamentului?
Cu ceva vreme în urmă, în timpul mandatului ei de prim-ministru, Ardern a promis să reducă la jumătate sărăcia infantilă, în următorii zece ani. Bill English, de la Partidul NaÈ›ional aflat la guvernare, È™i contracandidatul ei la alegerile din 2017, a respins multă vreme scopul reducerii sărăciei infantile, pe motiv că e un obiectiv nemăsurabil. În cele din urmă, el È™i-a asumat un obiectiv mai modest, prin comparaÈ›ie cu cel al lui Ardern, ca strategie de È™oc în campania electorală. Chiar dacă Ardern va reuÈ™i să-È™i păstreze postul pentru următorii zece ani, pariez că sărăcia infantilă nu se va fi înjumătățit. Promisiunea ei nu va fi respectată. Dar, asemenea cercetătoarei oncologe decepÈ›ionate, Ardern se va putea lăuda cu un efort care a reuÈ™it să schimbe ceva în mod măsurabil.
Reducerea sărăciei infantile – È™i, la fel, combaterea schimbărilor climatice – necesită o cooperare umană extinsă È™i un anumit grad de sacrificiu personal. Problema e că ne e mai uÈ™or să concepem o soluÈ›ie tehnologică pentru probleme sociale complexe decît să ne imaginăm politicieni È™i cetățeni uniÈ›i în jurul unei cauze comune. În plus, deoarece obstacolele tehnologice ni se par surmontabile, sîntem mai determinaÈ›i – È™i mai înÈ›elegători cu eÈ™ecurile – cînd urmărim astfel de obiective. De exemplu, chiar dacă astronauÈ›ii misiunii Apollo 1 (Edward H. White II, Virgil I. „Gus“ Grissom È™i Roger B. Chaffee) au murit într-un incendiu, NASA nu a ratat termenul stabilit de preÈ™edintele american John F. Kennedy pentru aselenizare. La fel, îl susÈ›inem tacit pe Elon Musk, directorul general al SpaceX, în visul său de a coloniza planeta Marte.
Și totuÈ™i, pentru înfăptuirea unui miracol tehnologic inovator, care ne va salva de schimbarea climatică, nu ne putem baza pe un miliardar binefăcător. Numai o cooperare reală, autentică poate combate această problemă È™i altele asemenea ei.
Idealurile împărtășite pot fi stimuli puternici, indiferent de conÈ›inutul lor moral. MulÈ›i dintre revoluÈ›ionarii sovietici din prima generaÈ›ie au crezut cu adevărat în viziunea unei utopii comuniste, în care oamenii să nu mai fie exploataÈ›i, È™i au făcut sacrificiile personale necesare pentru a o împlini. Pînă nu demult, îi vedeam pe neonaziÈ™tii zilelor noastre ca pe niÈ™te iluzionaÈ›i incurabili. MarÈ™urile lor ocazionale erau aproape un prilej de destindere comică – subiecte pentru ziare în criză de noutăți, È™tiri din categoria celor despre pensionari care îÈ™i lasă averea pisicilor. Acum însă trebuie să-i luăm din nou în serios, trebuie să ne îngrijoreze sacrificiile pe care ei sînt dispuÈ™i să le facă pentru o cauză nefastă.
Din păcate, nu ne rămîne decît să acceptăm eficacitatea perversă a idealurilor lor, ceea ce nu înseamnă că trebuie să ignorăm forÈ›a potenÈ›ială a idealurilor benefice – motoare ale cooperării È™i progresului moral. Trebuie să învățăm să ne lăsăm purtaÈ›i È™i de unele dintre visele noastre optimiste. De obicei, ele dau roade, fie È™i puÈ›ine. Ceea ce e mai bine decît nimic.
Nicholas Agar este un filozof neozeelandez preocupat de tema consecințelor dezvoltării tehnologice asupra umanității. Cea mai recentă carte publicată este How to Be Human in the Digital Economy.
© Project Syndicate, 2019
www.project-syndicate.org
traducere de Matei PLEÅžU