Anemierea creştinismului?

Publicat în Dilema Veche nr. 640 din 26 mai - 2 iunie 2016
Anemierea creştinismului? jpeg

Se vorbeşte mult despre devitalizarea creştinismului în modernitatea tîrzie. Statistic vorbind, pare a fi adevărat: scade notabil numărul credincioşilor practicanţi, care merg regulat la biserică. Sociologic vorbind, pare a fi adevărat: viaţa socială nu mai e normată de principii explicit religioase. Trăim într-o lume a laicităţii, unde bisericile şi credincioşii sînt actori ai comunităţii, alături de oameni cu alte convingeri. În sfîrşit, cultural vorbind, referinţele creştine pălesc ori dispar din bagajul europeanului comun. Artele, literatura, gîndirea, istoria, propriul trecut – care i-a modelat spaţiul de civilizaţie – riscă să-i devină astfel în mare parte de neînţeles.

Totuşi, să fie aceste diminuări sociologice şi chiar culturale suficiente pentru a declara că substanţa mesajului creştin s-a anemiat? Să fie nişte parametri nonspirituali de ajuns pentru a susţine că credinţa nu mai poate vorbi europeanului actual? Oare actul lui Christos să fi avut drept scop doar instituirea unei societăţi calificate religios? Să fi repus El omul în contact cu adîncul dumnezeirii doar ca oamenii să-şi amenajeze „cu putere de sus“ viaţa în Cetate? În Evul Mediu, amintea Leszek Kolakowski („Despre ceea ce se numeşte criza creştinismului“), totul era conceput în simbolism creştin, totul era organizat în forme creştine: filozofia şi artele, calendarul şi familia, războaiele, invaziile, tortura, puterea şi structura socială. „Era Europa mai creştină atunci decît e astăzi?“ – se întreabă el. Depinde de ce înţelegem prin tăria creştinismului. Pentru Kolakowski, actul lui Christos îl eliberează pe om de un rău esenţial, iar acest rău esenţial e ura. În toate timpurile, tăria creştinismului ar fi „capacitatea de a construi o barieră împotriva urii în conştiinţa indivizilor“, de vreme ce în ruga către Tatăl nostru, cererea „iartă-ne nouă greşelile noastre“ se completează cu angajamentul „precum şi noi iertăm greşiţilor noştri“. Or, cerinţa de a renunţa la ură e la fel de dificil de împlinit în toate timpurile. A fi activ în lume, dar eliberat de egoism, de spaima/agresivitatea faţă de celălalt, de ură. Erau mai mulţi dintre aceştia în epocile premoderne decît sînt astăzi? Oricîţi ar fi existat atunci şi există astăzi – spune el –, „ei sînt sarea pămîntului, iar civilizaţia Europei ar fi un deşert fără ei.“

Aşa e. Dar a te elibera de ataşamentul faţă de ego, de acapararea adevărului în beneficiul tău şi alor tăi, de capcana urii e o cerinţă a tuturor religiilor. În fiecare religie apar fundamentalisme agresive care contrazic acest comandament. În fiecare, există oameni care se ţin departe de închidere şi ură. Există, de altfel, şi oameni fără convingeri religioase, care îşi privesc semenul neidentic fără spasmul urii, care văd în el demnitatea omenească. Important în ruga creştină e faptul că tema eliberării de ură e adresată lui Dumnezeu, că face parte din dialogul cu El, că ne cuplează la înălţimea lui universală, aşa cum se întîmplă în tematica oricărei religii.

În fond, a fi egoist nu e doar o chestiune de etică. E şi o chestiune spirituală/teologică/metafizică. A fi egoist înseamnă pînă la urmă să impui divinului propriul tău chip, cu trăsăturile tale limitative. Obligi infinita lui plenitudine să se manifeste doar sub trăsăturile confesiunii tale, ale ţinutului tău cultural. Reduci pînă la urmă credinţa la identitatea propriului grup, la materie pentru ideologii, la utilizare socială. Reţin din reflecţia lui Leszek Kolakowski – şi nu numai a lui – că tăria unei religii nu se arată în puterea ei de a genera reguli de civilizaţie, nu se măsoară cu reuşita în istorie. Desigur, o religie autentică fertilizează cultura, iradiază într-o civilizaţie. Dar asta e o consecinţă. Prim în religie e reperul ei vertical, e capacitatea de a pune persoana umană în dialog cu transcendentul viu. Alt­fel, accentul s-ar muta pe utilitatea ei în amenajarea socială. Ceea ce se mai întîmplă chiar în modernitatea tîrzie.

Părintele Scrima amintea în această privinţă cazul Spaniei lui Franco, unde candidaţii la o funcţie publică trebuiau să prezinte un certificat de la preotul parohiei, datat cu cel mult o lună în urmă, cum că sînt buni practicanţi religioşi; cazul Greciei de după război, unde „individul care nu arăta un respect sonor, conformist pentru instituţia eclezială devenea suspect.“ Religia legată aşadar de buna cetăţenie, buna cetăţenie dependentă de adeziunea declarativă la o religie. Astăzi încă, denumirea „Catedrala Mîntuirii Neamului“ menţine confuzia între popor – categorie istorică şi colectivă, care nu poate fi subiect al mîntuirii – şi „poporul Bisericii“, comunitate de persoane care tind spre mîntuire, ceea ce se întîmplă în toate bisericile lumii.

Modernitatea tîrzie a anemiat formele moştenite, socio-culturale ale creştinismului. Dar nu-i poate anemia acestuia vectorul spre zenit, impulsul ascensional, chemarea la intimitatea cu divinul.  Aş risca să spun că, pe lîngă scăderile amintite, modernitatea tîrzie poate avea chiar un rol util în discernerea a ceea ce ajunge să fie sedentarizare a credinţei. Cu mai multă vehemenţă decît Kolakowski, Kierkegaard, la sfîrşitul secolului al XIX-lea, şi Nikolai Berdiaev, la începutul secolului XX, au criticat „sociomorfismul“ religiei, conceperea creştinismului potrivit unor categorii ale logicii sociale, portretizarea lui Dumnezeu cu trăsături de stăpîn/judecător mundan.

În fond, expresiile vii ale credinţei – limbajul imnic, iconografic, teologic contemplativ, cel al experienţei spirituale – au calitatea unor forme mobilizatoare. Susţin elanul înţelegerii, transformarea de sine, atrag persoana umană spre universalul lui Dumnezeu. Paradoxul, îmbinarea văzutului cu nevăzutul, tensiunea fertilă între apofatic şi catafatic, între misterul şi manifestarea divinului, toate acestea te pornesc la drum, te dislocă din suficienţa, din staza spirituală, din „regionalismul“ spiritual. În secolul IV, un mare Părinte al Bisericii, Grigore de Nyssa, concepea credinţa ca epectază, ca elan „din început în început prin începuturi ce nu cunosc sfîrşit“. Acesta e regimul credinţei pe care ţi-l recomandă expresiile ei vii.

Referinţele creştine pălesc ori dispar din bagajul europeanului actual. Acestei inculturi spirituale e de dorit, e necesar să ne împotrivim. Fără cunoaşterea amprentei creştine, europeanul de astăzi nu şi-ar înţelege propriile valori, propria civilizaţie. Dar mai ţine de cultura spirituală şi de discernămîntul între elanul credinţei spre zenit şi reflexele ei asupra vieţii de aici. Ţine de cultura spirituală ca, cei doi termeni fiind discernuţi, să le înţelegem articularea, ferind-o de ceea ce poate ajunge convenţionalism, „sociomorfism“ al religiei.  

Anca Manolescu este cercetător în domeniul antropologiei religioase. Cea mai recentă carte publicată: Modelul Antim, modelul Păltiniş. Cercuri de studiu şi prietenie spirituală, Humanitas, 2015.

header piese jpg
Sfaturi pentru conducătorii care apreciază piese auto online de calitate și serviciile unor profesioniști
Achiziționarea de piese auto online poate fi o modalitate convenabilă și eficientă de a-ți repara sau întreține mașina.
masa de paste jpg
Cum să aranjezi o masă festivă perfectă: trei sfaturi utile
Nu mai este mult până la sărbătorile de Paște. Chiar dacă poate părea cam devreme să începi pregătirile de sărbătoare, poți începe planificarea de pe acum dacă vrei să-ți impresionezi invitații.
caine in vacanta jpg
Cum să îți pregătești câinele pentru călătorii: 6 sfaturi pentru o vacanță fără probleme
Te pregătești să pleci în prima vacanță alături de câinele tău? Experiența de a pleca într-o călătorie cu cel mai bun prieten al tău poate fi una inedită, care te va încărca cu amintiri plăcute.
image png
Lumea în care trăim
Trăim ceea ce poartă numele de „marea epuizare”.
image png
Flori, lumi și profesoare
Flori le-am dus de cîte ori am avut ocazia, la propriu sau la figurat.
image png
Cît de puțin ne lipsește...
Zic alți psihologi: nu pierde copilul interior, „accesează-l”, joacă-te, have fun! Aiurea!
image png
Zoe, fii feminină!
În prezent, cînd vorbim despre feminism, nu ne mai raportăm la structura rațională a lui Beauvoir, ci la extremismele de tipul Solanas.
p 20 Aleksei Navalnîi WC jpg
O întrebare greu de ocolit
Pentru noi, astăzi, răul şi suferinţa nu sînt doar mari teme teoretice. Nici nu se limitează la experienţa lor privată.
image png
Tîlcuirile tradiției isihaste
O luminoasă excepție de la această triumfală decadență e de găsit în lucrarea Părintelui Agapie Corbu.
1038 21a centrul comunitar din Chiojdu, 2023 jpg
Arhitectura interesului public
Arhitectura interesului public reprezintă o dezvoltare rizomatică orizontală la nivel local.
p 24 M Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Un preot din Spania, împreună cu partenerul său, au fost arestați pentru că ar fi făcut trafic cu Viagra.
image png
Pe ce te bazezi?
Pe măsură ce avansez în vîrstă, tind să cred că ceea ce numim intuiție se bazează pe experiența noastră de viață.
image png
De primăvară
Florile înșiruite mai sus se vindeau pe stradă, din loc în loc, înveselind-o. Schimbînd-o.
image png
Școli private, școli de fițe?
Nu se schimbase nimic, eram din nou o guvernantă „creativă”.
p 20 Valentina Covaci jpeg
Cum vorbim despre Dumnezeu
Merită să explorăm ce spune asta despre societatea noastră și despre discursul public din România.
image png
Călătorii în istoria cultului
A doua carte este o monografie asupra unui obiect liturgic esențial, pe care doar slujitorii îl pot vedea în altar: Antimisul. Origine, istorie, sfințire (Editura Basilica, 2023).
p 21 Geneva WC jpg
Nostalgii helvete
Job-ul (le petit boulot) pe care mi l-am dorit cel mai mult a fost cel de asistent plimbat căței genevezi.
p 24 M  Chivu 2 jpg
Cu ochii-n 3,14
● Un gunoier își dirijează colegul de la volanul autospecialei: „Dă-i, dă-i, dă-i! / Dă-i, că merge, dă-i!”. O versificație relativ salubră. (M. P.)
image png
Acceptăm prinți!
Termenul „sindromul Cenușăreasa” a fost folosit pentru prima dată de dr. Peter K. Lewin într-o scrisoare către Canadian Medical Association Journal, în 1976.
image png
Mama și tarabele
Mama, deși avea gusturi mai nobile și, atunci cînd se juca, îi plăcea să se joace mai luxos, înțelegea și nevoia mea de kitsch-ul nu chiar dulce, ci simpatic.
image png
Tramvaie
Timpul de așteptare e afișat electronic și calculat la secundă.
image png
După 20 de ani: cît ne-a schimbat Facebook viețile?
În 2020, Facebook anunța că nu va verifica reclamele politicienilor pe platformele sale, permițînd astfel și publicarea informațiilor false.
p 20 WC jpg
Proba gustului
Se susţine şi în Vechiul Testament, şi în Noul Testament, spunea Andrei Pleşu într-un curs de angelologie, că „omul e bine să aibă sare, adică să aibă gust bun...
p 21 WC jpg
Natura, industria și designul biofil
Mă refer la vegetația care urcă pe terasele zgîrie-norilor, într-un elan care amintește de literatura SF post-apocaliptică sau de imaginile.

Adevarul.ro

image
Nu suntem egali în fața bolilor: care sunt românii care nu vor plăti suprataxă pe concediu medical
Politicienii și-au făcut calculele și au decis că nu suntem egali în fața bolilor. Mai exact, PSD și PNL lucrează la o ordonanță de urgență prin care încearcă să elimine supraimpozitarea concediilor medicale doar în cazul anumitor pacienți
image
„Lâna de aur”, cel mai scump material textil natural din lume. Firul de Vicuña se vinde la gram, la fel ca aurul
Firul de Vicuña, recoltat o dată la doi sau trei ani în cantități limitate, se distinge ca fiind cel mai rar și scump fir din lume. Cu o grosime de 12 microni, comparabilă cu cea a aurului, este comercializat la gramaj, se vinde la prețuri exorbitante și presupune un proces de producție meticulos.
image
Decizie radicală pentru „Tesla de Cluj”. „Dacă ziceam că e produsă în Elveția, clienții ar fi sărit s-o cumpere cu 450.000 de euro”
Echipa proiectului a luat o decizie importantă: va regândi „Tesla de Cluj” într-o variantă mult mai ieftină. „Probabil că dacă ziceam că mașina este produsă în Elveția, clienții ar fi sărit să o cumpere cu 450.000 de euro”, susține Florin Dehelean, unul dintre investitori

HIstoria.ro

image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.
image
Procesul „Numai o guriță”, o noutate pentru justiția română la început de secol XX
În primăvara anului 1912, pictorul Gore Mircescu îl aducea în fața justiției pe librarul Constantin Sfetea, pe motivul reproducerii neautorizate a uneia din lucrările sale – „Numai o guriță” – pe care cel din urmă o folosise la ilustrarea unor cărți poștale.