André Scrima: o cunoaştere poetică

Publicat în Dilema Veche nr. 891 din 6 -12 mai 2021
André Scrima: o cunoaştere poetică jpeg

Ne aflăm într-o perioadă care, din punct de vedere liturgic, e foarte densă. În cele şapte săptămîni de la Paşti la Pogorîrea Duhului Sfînt, ţesătura bogată a celebrărilor desfăşoară sensul întreg, dar nemărginit al actului christic, îl propune înţelegerii, cunoaşterii, participării. Astăzi doar credincioşii practicanţi iau contact cu această ţesătură. Omul tîrziu modern are, în genere, o relaţie stîngace cu liturgicul. Fie îl ignoră pur şi simplu, fie instituie ritualuri laice care îşi au importanţa lor comunitară. Dar ele nu lucrează cu diferenţa de nivel a două stări de fiinţă, nu pun în vibraţie comună două lumi, nu îndeamnă la depăşirea de sine. A lua seama la categoria liturgicului, a şti care e natura, care e funcţia, care e scopul lui nu e doar o chestiune religioasă. E şi o chestiune de cultură. De-a lungul istoriei şi pe întinderea geografiilor spirituale ale lumii, liturgicul e nelipsit, contribuie la aşezarea omului într-o ordine care face să comunice lumea de aici şi cea de Acolo. E parte din experienţa omenească. Chiar insul fără adeziune religioasă poate fi interesat de cum arată comunicarea – simbolizată/„performată” – a omului cu transcendenţa.

Mi-am permis să redau aici cîteva extrase din analiza pe care Părintele André Scrima a dedicat-o oficiului liturgic creştin răsăritean al Cincizecimii. E o analiză structurală şi tematică desfăşurată într-un curs ţinut în 1974 la Universitatea Saint-Esprit, Kaslik, Liban. Textul a fost publicat în româneşte în volumul André Scrima, Biserica liturgică, Humanitas, 2005. Cum ediţia volumului s-a epuizat de mult, mi-am spus că merită amintite aici cîteva pasaje.

Celebrarea liturgică nu cere, insistă André Scrima, doar atitudinea evlaviei, înţeleasă ca emoţie a individului în faţa măreţiei şi a darului divin. Liturgica constituie „teologie în act” şi suport pentru traseul spiritual. Ea cere cooperarea corpului, sufletului şi spiritului, pentru a alcătui împreună un organism apt să primească o cunoaştere care transformă, care amplifică fiinţa. Care „ne introduce sub bolta propriei noastre finalităţi” transcendente, spunea un alt savant şi spiritual creştin, Louis Massignon într-un text intitulat „Ritul viu”. (Anca Manolescu)

André SCRIMA

A te situa în faţa adevărului revelat ca în faţa unui termen de cunoaştere, asta implică atitudinea doxologică [atitudinea de preamărire, cea care recunoaşte doxa, slava lui Dumnezeu, n.m., A.M.]. A te situa în faţa adevărului revelat înseamnă a depăşi simplul proiect de „stăpînire” a unui subiect pentru a atinge o stare a intelectului unde mă recunosc pe mine însumi ca învestit, purtat, înconjurat de obiectul cunoaşterii mele – care, în acest caz, e revelaţia lui Dumnezeu – şi unde recunosc că acest obiect produce în mine o altă formă de expresie, care nu mai este exclusiv conceptuală. O pot numi simbolică, poetică fiindcă ea degajează sensul dincolo de ceea ce este spus, sensul care nu este încă spus. Ci ascuns. Poetul este cel care creează, pornind de la vizibil, invizibilul.

Oficiul liturgic bizantin şi-a asumat, dintru început, funcţiunea doxologiei – pentru a purta adevărul revelat, adevărul dogmatic. Pentru a-l purta nu numai ca pe o formulă, aşa cum îl propuneau sinoadele ori autorităţile ecleziastice, ci ca pe o structură poetică aptă să dea intelectului o altă lumină, aş spune, o altă bucurie, poate pentru a face din noi artişti în sensul tare al termenului: „corifei”, dacă vreţi, care se pun în mişcare, pornesc să dănţuiască sub acţiunea acelui adevăr care ne atrage spre el însuşi.

În prima epocă a tradiţiei creştine, perioada Cincizecimii era strîns legată de Paşte, de învierea lui Christos. Se referea, fără nici un fel de separare, la Înviere, la prezenţa lui Christos înviat şi la acţiunea Duhului Sfînt prin Christos înviat [...].

Apoi, în 325, primul sinod ecumenic de la Niceea promulgă, pe lîngă formulările dogmatice, o serie de Canoane, faimosul Canon 20 fiind ultimul dintre ele. El stabilea interdicţia absolută a oricărei practici de penitenţă, mai cu seamă plecarea genunchilor, între Paşte şi Cincizecime. „Nici un genunchi nu trebuie să se plece în vremea Cincizecimii căci, în tot acest timp, stăm drepţi împreună cu Christos înviat (ştiţi că, în greacă,  „a sta drept” se spune anastasis = „înviere”). Şi ne aflăm în aşteptarea Duhului Său pe care îl primim a cincizecea zi.”

Iată deja formularea oficială, la începutul secolului al IV-lea care desfăşoară liturgic perioada Cincizecimii. Dar ea presupune fapte şi elemente de viaţă – de reflecție sau de expresie, să spunem – care beneficiază de o practică deja destul de îndelungată şi de largă pentru ca Biserica, luînd act de ele, să le dea un statut oficial [...]. 

Relaţia intimă şi profundă între Paşte şi Cincizecime este, ea însăşi, expresia unei relaţii de un nivel „anterior”, de ordinul economiei divine, al economiei christice. Mai mult şi mai înalt, relaţia aceasta este, am putea spune, de ordin propriu-zis teologal, ţine direct de misterul lui Dumnezeu. Ea exprimă relaţia între Christos şi Duhul Sfînt. Întreaga structură a acestei relaţii intime se exprimă într-o formă anume: ogdoada, ziua Paştelui înţeleasă ca a Opta Zi, Duminica înţeleasă ca a Opta Zi [...]. E termenul predilect, s-ar putea spune, pentru tradiţia răsăriteană, bizantină: a numi Paştele a Opta Zi înseamnă a-i da numele în care se adună toată cinstirea, în care se condensează întreaga bucurie şi desfătare a sărbătorii [...].

A Opta Zi nu are loc cronologic în sistemul săptămînal al celor şapte zile. Ne aflăm în faţa unui fel de ruptură a timpurilor şi de ruptură a discursului care nu pot conţine, nici unele, nici celălalt, paradoxul pascal. Iată de ce Paştele trebuie afirmat ca atare: el este ruptura celei de a Opta Zile care se deschide şi deschide către eschaton. Ziua a Opta vine după septenarul creaţiei, după cele şapte zile ale ei. Iar Christos ne introduce în această a Opta Zi. În sfîrşit, prin a Opta Zi, conţinută în semnificaţia Paştelui şi a fiecărei Duminici care îl poartă săptămînal, ne apropiem de sensul Cincizecimii.

Paştele, Învierea constituie ogdoada. Opt înseamnă şapte + unu. Dar acest unu nu face parte din şapte. El este ceea ce evangheliile şi sursele neo-testamentare numesc mía tôn sabbáton, Ziua unică, Ziua întîi a săptămînii. Duminica este ziua întîi şi totodată unica. Unică fiindcă ea nu mai admite succesiune. Nu putem număra: primul Paşte, al doilea Paşte,… ea rămîne una. Iar unicitatea ei depăşeşte septenarul, pentru a institui, la sfîrşitul săptămînii, ceva imposibil din punct de vedere cronologic, anume ogdoada.

Cincizecimea stă, o spun din nou, într-o intimă relaţie cu Paştele, ca revărsare a învierii lui Christos; e deschiderea puternică, operată de Duhul Sfînt, către eschaton-ul Domnului, cel care poartă, care întemeiază ogdoada pascală. Şi, puţin cîte puţin, conştiinţa acestei relaţii se limpezeşte şi se precizează în tradiţia liturgică răsăriteană. Domnul este cu noi; perioada Cincizecimii nu admite nici plecarea genunchiului, nici post; e înălţarea şi preaslăvirea Domnului. Iată conţinutul, din ce în ce mai explicitat, al Cincizecimii liturgice creştine.

Anca Manolescu este cercetător în domeniul antropologiei religioase.

caine in vacanta jpg
Cum să îți pregătești câinele pentru călătorii: 6 sfaturi pentru o vacanță fără probleme
Te pregătești să pleci în prima vacanță alături de câinele tău? Experiența de a pleca într-o călătorie cu cel mai bun prieten al tău poate fi una inedită, care te va încărca cu amintiri plăcute.
image png
Lumea în care trăim
Trăim ceea ce poartă numele de „marea epuizare”.
image png
Flori, lumi și profesoare
Flori le-am dus de cîte ori am avut ocazia, la propriu sau la figurat.
image png
Cît de puțin ne lipsește...
Zic alți psihologi: nu pierde copilul interior, „accesează-l”, joacă-te, have fun! Aiurea!
image png
Zoe, fii feminină!
În prezent, cînd vorbim despre feminism, nu ne mai raportăm la structura rațională a lui Beauvoir, ci la extremismele de tipul Solanas.
p 20 Aleksei Navalnîi WC jpg
O întrebare greu de ocolit
Pentru noi, astăzi, răul şi suferinţa nu sînt doar mari teme teoretice. Nici nu se limitează la experienţa lor privată.
image png
Tîlcuirile tradiției isihaste
O luminoasă excepție de la această triumfală decadență e de găsit în lucrarea Părintelui Agapie Corbu.
1038 21a centrul comunitar din Chiojdu, 2023 jpg
Arhitectura interesului public
Arhitectura interesului public reprezintă o dezvoltare rizomatică orizontală la nivel local.
p 24 M Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Un preot din Spania, împreună cu partenerul său, au fost arestați pentru că ar fi făcut trafic cu Viagra.
image png
Pe ce te bazezi?
Pe măsură ce avansez în vîrstă, tind să cred că ceea ce numim intuiție se bazează pe experiența noastră de viață.
image png
De primăvară
Florile înșiruite mai sus se vindeau pe stradă, din loc în loc, înveselind-o. Schimbînd-o.
image png
Școli private, școli de fițe?
Nu se schimbase nimic, eram din nou o guvernantă „creativă”.
p 20 Valentina Covaci jpeg
Cum vorbim despre Dumnezeu
Merită să explorăm ce spune asta despre societatea noastră și despre discursul public din România.
image png
Călătorii în istoria cultului
A doua carte este o monografie asupra unui obiect liturgic esențial, pe care doar slujitorii îl pot vedea în altar: Antimisul. Origine, istorie, sfințire (Editura Basilica, 2023).
p 21 Geneva WC jpg
Nostalgii helvete
Job-ul (le petit boulot) pe care mi l-am dorit cel mai mult a fost cel de asistent plimbat căței genevezi.
p 24 M  Chivu 2 jpg
Cu ochii-n 3,14
● Un gunoier își dirijează colegul de la volanul autospecialei: „Dă-i, dă-i, dă-i! / Dă-i, că merge, dă-i!”. O versificație relativ salubră. (M. P.)
image png
Acceptăm prinți!
Termenul „sindromul Cenușăreasa” a fost folosit pentru prima dată de dr. Peter K. Lewin într-o scrisoare către Canadian Medical Association Journal, în 1976.
image png
Mama și tarabele
Mama, deși avea gusturi mai nobile și, atunci cînd se juca, îi plăcea să se joace mai luxos, înțelegea și nevoia mea de kitsch-ul nu chiar dulce, ci simpatic.
image png
Tramvaie
Timpul de așteptare e afișat electronic și calculat la secundă.
image png
După 20 de ani: cît ne-a schimbat Facebook viețile?
În 2020, Facebook anunța că nu va verifica reclamele politicienilor pe platformele sale, permițînd astfel și publicarea informațiilor false.
p 20 WC jpg
Proba gustului
Se susţine şi în Vechiul Testament, şi în Noul Testament, spunea Andrei Pleşu într-un curs de angelologie, că „omul e bine să aibă sare, adică să aibă gust bun...
p 21 WC jpg
Natura, industria și designul biofil
Mă refer la vegetația care urcă pe terasele zgîrie-norilor, într-un elan care amintește de literatura SF post-apocaliptică sau de imaginile.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Se știe, politicianul român vorbește colorat, dar cîteodată (pesemne ca să fie sobru) își restrînge paleta de culori. De curînd, într-o discuție la televizor, l-am auzit pe unul afirmînd despre un altul că „a spus negru pe alb“.
image png
Ce ne amintim și ce am uitat
Întoarcerea spre trecut, în încercarea de a-i recupera reperele, ar trebui să fie însoțită, așa cum au încercat s-o facă și organizatorii expoziției dedicate Monicăi Lovinescu, de sentimentul „aducerii aminte, înainte de a uita”.

Adevarul.ro

image
Goana după adeverințele pentru bani în plus la pensie. Ce sume se iau în calcul pe noua lege a pensiilor
Bombardați cu informații despre recalcularea pensiilor și acordarea drepturilor bănești conform legii pensiilor care intră în vigoare la 1 septembrie 2024, pensionarii au luat cu asalt casele de pensii. O parte dintre documentele cu care se prezintă sunt deja în dosar.
image
Cum sunt săpate tunelurile din vestul României. Trenurile vor circula cu 160 km/h prin munte VIDEO
Lucrările de construcție a tunelurilor de pe noua magistrală feroviară din vestul României au acumulat întârzieri, care duc la prelungirea termenului de finalizare a investiției.
image

HIstoria.ro

image
Cât de bogat a fost Nababul?
Gheorghe Grigore Cantacuzino s-a fălit cu bogăția acumulată de-a lungul întregii sale vieți şi ne-am aștepta ca testamentul său să reprezinte o confirmare a acestui fapt.
image
Politica văzută ca obligaţie în lumea bună
E greu de crezut, dar a existat și așa ceva. În epoca pașoptistă au fost revoluţionari care și-au pus averea și propria viaţă în joc pentru a-și promova idealurile politice.