Adventismul românesc – sau patologia unei confesiuni

Gabriel JARNEA
Publicat în Dilema Veche nr. 524 din 27 februarie - 5 martie 2014
Adventismul românesc – sau patologia unei confesiuni png

Cartea Biserica prin pustiul roşu. Rezistenţă şi compromis în adventismul din România în perioada comunistă (1944-1965), scrisă de dr. Gheorghe Modoran şi tipărită chiar la Editura Cultului Adventist este o apariţie surprinzătoare. Ea este rodul muncii de cîţiva ani în Arhivele CNSAS ale Ministerului Culturii (departamentul „Culte“), Arhivele PCR, Arhiva Bisericii Adventiste de Ziua a Şaptea din România, a unui predicator adventist şi istoric deopotrivă, capabil de contextualizări rapide şi care, după 24 de ani, vorbeşte deschis, echilibrat şi fără patimi revanşarde despre trecutul recent al confesiunii sale, sub comunism. Cartea de faţă se înscrie în seria puţinelor lucrări de cercetare asupra istoriei recente din interiorul Bisericilor creştine. Ea este menită să scoată la lumină ruşinosul trecut al aparatului instituţional clerical al adventismului românesc şi să documenteze istoric schizofrenia reflexelor de comportament religios instituţionalizat, a mentalităţilor clericale şi laice în interiorul acestei confesiuni.

Lucrarea aceasta merită atenţia cititorului, indiferent de simpatiile şi antipatiile sale confesionale, cu atît mai mult cu cît în Biserica Ortodoxă Română, dar şi în alte confesiuni, o iniţiativă de anvergură similară întîrzie să apară. O lucrare comparabilă a apărut în 2010, Răscumpărarea memoriei: Cultul Penticostal în perioada comunistă, scrisă de un tînăr predicator penticostal, Vasilică Croitor. Imediat după apariţia acelei lucrări, în 2010, întreaga conducere a cultului penticostal a demisionat. Autorul avusese curajul de a trata unitar întreaga perioadă cumunistă, fără menajamente faţă de conducătorii actuali ai cultului, al căror trecut obscur şi nedemn este depozitat, în mare parte, în Arhivele CNSAS. Dimpotrivă, istoricul adventist, din precaute considerente metodologice, tratează în volumul de faţă doar perioada 1944-1965, dezvăluind o serie de nume ale informatorilor din rîndul clerului adventist, din acea perioadă, vîndut, într-o covîrşitoare majoritate, Securităţii şi propriilor interese de parvenire. Trebuie remarcat că toate numele de informatori şi colaboratori ai Securităţii, despre care autorul adventist vorbeşte, sînt fie morţi, fie dincolo de vîrsta a treia, în pragul trecerii la cele veşnice. Dacă autorul penticostal urmărea atît purgaţia aparatului clerical actual, cît şi cunoaşterea trecutului recent sub comunism, autorul adventist urmăreşte doar cunoaşterea trecutului recent, şi aceasta doar în măsura în care nu este afectat aparatul ecleziastic actual, din vîrful confesiunii, şi nevoia acestuia de „linişte sobornicească“. Aşadar, promisa apariţie a volumului II din lucrarea autorului adventist, peste cîţiva ani, cînd colegii de generaţie ai domniei sale vor fi pensionari, nu va incomoda, cu siguranţă, pe nimeni. Ea va avea, fără îndoială, asemenea volumului I, o valoare documentară remarcabilă, fără termen de comparaţie în rîndul confesiunii adventiste, dar fără vreo consecinţă cathartică în rîndul slujitorilor altarului.

Cu toate acestea, lucrarea de faţă este unică şi edificatoare. Ea permite cititorului comun să observe orizontul imagistic în care autorul şi-a aşezat investigaţia. Ea merită analizată, deoarece oferă o radiografie lucidă a degradării clerului adventist, de după perioada părinţilor săi fondatori în România (1870-1945) şi a generaţiei civilizatoare a adventiştilor primari, sosiţi în România de atunci şi Transilvania la sfîrşitul secolului al XIX-lea. Cartea de faţă se sprijină pe un edificiu metodologic unic, alcătuit din: 

a) istorism german protestant de secol XIX, în tradiţia lui Leopold von Ranke; 

b) militantism milenarist neoprotestant american, din perioada 1800-1840.

Să le luăm pe rînd. Metodologic, autorul porneşte exact din punctul în care istoriografia modernă făcea saltul de la „historia docet“ (concepţia medievală conform căreia istoria are funcţie pedagogică primordială) la istoria factuală, „aşa cum a fost“. Leopold von Ranke a fost istoricul protestant al secolului al XIX-lea de numele căruia stă legat strîns acest salt uriaş al istoriografiei europene spre modernitate. El susţinea că, în exerciţiul distanţei, al neutralităţii şi al contextualizării evenimentelor, putem descoperi garanţia obiectivităţii investigaţiei istorice. În acest cumul de condiţii simultane, istoricul şi teologul german protestant von Ranke susţinea că istoria devine revelaţia prezenţei nemijlocite a lui Dumnezeu. Orice eveniment istoric conduce nemijlocit spre revelaţia lui Dumnezeu. Desigur, aceste idei erau rostite cu vreo sută de ani înainte de Auschwitz sau Gulagul comunist. Radicalismul cu care ele au fost însuşite în istorismul tîrziu şi preluate în variantă lor seculară, şi de istoriografia românească, fără imaginarul lor teologic protestant complex care le-a generat, a provocat evoluţii extreme în culturile mimetice de la periferia Europei. Acest fundament teologal al istoriografiei a făcut posibil mitul obiectivităţii în istoriografia modernă. Inclusiv autorul adventist al studiului de faţă urmăreşte să scrie o lucrare „cît mai obiectivă“, „distantă şi neutră“, „pentru a-l ajuta pe cititor să înţeleagă cît mai bine situaţia vremii“, deoarece „unica intenţie a acestei cărţi este redarea trecutului aşa cum a fost el“ (p. 21). Nu mai puţin importantă este intenţia etică a autorului, dar care, evident, trebuie subordonată nevoii pedagogice (p. 22). Cînd autorul, în bună tradiţie istoristă, investighează cauzele primare ale acţiunii informatorilor clericali adventişti, descoperă frica, dar şi interesul turnătorilor pentru funcţii de conducere (p. 23). Pentru o contextualizare nu doar a evenimentelor ce privesc direct confesiunea adventistă, dar şi a mentalităţilor care au făcut posibilă colaborarea şi subordonarea atît de uşoară a majorităţii clerului, autorul face cîteva comparaţii cu celelalte culte neoprotestante şi observă că, dintre baptişti, penticostali şi adventişti, aceştia din urmă au fost cei mai cooperanţi cu statul comunist şi au acceptat cel mai uşor controlul total al Securităţii asupra pîrghiilor de decizie în structurile confesionale. Merită o analiză aparte a mecanismelor dogmatice şi a resorturilor psihosociale, prin care adventiştii, neoprotestanţii cei mai conectaţi dogmatic la spiritul protestant al secolului al XVI-lea german, au fost îngenuncheaţi atît de uşor în România comunistă. În vreme ce baptiştii nici măcar nu permiteau inspectorului de la Departamentul Cultelor să asiste la adunările curente ale clerului lor, afirmînd astfel o separaţie clară a Bisericii de Stat, adventiştii, în bizantină acomodare la spiritul vremii, îi invitau pe aceiaşi inspectori, cu alai şi protocol slugarnic, să asiste la orice şedinţă, pentru a-şi dovedi fidelitatea şi transparenţa faţă de Securitate şi statul comunist, care îi promova sau îi cobora în funcţii. Sumele de bani cu care inspectorii Departamentului Cultelor erau lunar mituiţi nu ne sînt dezvăluite, dar, din protecţia şi sprijinul consistent pe care le acordau punctual unor escroci căţăraţi pe demnităţi clericale (vezi cap. XI şi XII), deducem uşor că era vorba de un mecanism-caracatiţă, costisitor şi hrănit exclusiv din şpăgile clerului adventist. În treacăt merită spus – adventiştii au unul dintre sistemele cele mai performante de finanţare bisericească (zeciuială – 10% din venituri donate voluntar bisericii!), impus de fondatorii americani la 1850-1860, care asigură atît predictibilitatea veniturilor bisericeşti, dar şi sursa unei insondabile corupţii în etajele superioare ale clerului, care se sustrage sistematic oricărei forme de control extern fiscal.

Credincioşii adventişti europeni (1850) şi români (1873) au reînviat, în modernitatea dogmatică a Europei, o parte din spiritul protestantismului militant al secolului al XVI-lea, amplu manifestat în Mişcarea Millerită din Statele Unite, în jurul anilor 1830. Corpusul dogmatic al adventismului s-a format în perioada 1850-1890, nu prin aşa-numite „revelaţii directe“ sau „inovaţii parapsihologice“, ci prin studiu filologic şi istoric al Bibliei, într-o matrice hermeneutică ale cărei modernitate şi valoare epistemică se datorau integral teologilor protestanţi din secolul al XVI-lea, în special ai Şcolii Teologice Postluterane, întemeiate de Melanchthon. Redescoperirea, de către prima generaţie de adventişti, a unităţii hermeneutice a Vechiului şi a Noului Testament, a unităţii simbolismului sacral apocaliptic, a asigurat acestei confesiuni un fundament dogmatic de o modernitate inepuizabilă. Pe lîngă goana exagerată după prozeliţi şi misionarismul simplist şi deseori agresiv faţă de celelalte confesiuni, adventismul a readus în plină modernitate o cultură a principialităţii individual asumate, a religiozităţii intrinsec motivate, a martirajului şi a verticalităţii etice, nemaiîntîlnite în Europa de Răsărit, de la vremea mucenicilor timpurii. Rolul civilizator pe care aşa-numiţii „sectanţi“ adventişti l-au avut în societatea rurală românească la începutul secolului al XX-lea, în special în satele româneşti din sudul ţării, ocupă o pagină aparte, foarte puţin cunoscută în istoria civilizatorie a satului românesc. Puţini români mai ştiu azi că misionarii adventişti din România de atunci şi Transilvania, în jurul anilor 1900, îi învăţau pe ţăranii români un regim raţional de viaţă, să mănînce sănătos, să se spele pe mîini înainte de masă, igiena alimentară (folosirea lingurii şi a furculiţei!), în special în satele din sudul ţării. Militantismul prozelit adventist de sorginte millerită, fundamentat pe inovaţia timpuriu-protestantă reducţionistă a principiului „Sola Scriptura“ a fost atît sursa numeroaselor conflicte interconfesionale în Europa de Răsărit în primele decenii ale secolului al XX-lea, cît şi o provocare inedită a ortodoxiei române, spre o diminuare a rolului preotului şi o redescoperire a individualităţii laice în scenariul sacral. Ceea ce intelectualitatea românească laică, atee sau naţional-ortodoxă, şcolită în Occident pînă în anii 1945, promova în cultura universitară şi intelectuală românească, era codat în alt limbaj dogmatic, latent prezent în corpusul dogmatic al acestei minorităţi neoprotestante: primatul şi autonomia conştiinţei individuale în exerciţiul religios. În nici o altă minoritate religioasă din România nu se putea verifica valabilitatea „eticii protestante“ a lui Max Weber mai uşor decît în rîndul acestei confesiuni neoprotestante. Nu întîmplător, în Jurnal de idei, Constantin Noica evocă o discuţie avută în puşcărie cu un deţinut adventist, după care exclamă extenuat: „Logică de adventist!“ Spiritul millerit al adventismului, adînc înrădăcinat în mişcările milenariste medievale şi protestante, a educat conştiinţe verticale şi principiale, pe plaiurile mioritice, înaintea perioadei comuniste. Nu ne-ar fi dăunat deloc dacă, pe drumul modernizării europene, societatea românească ar fi avut cîteva gene protestante şi neoprotestante în plus.

Potenţialul de creştere şi participare intelectuală la viaţa culturală românească al acestei minorităţi religioase era enorm în anii 1945-1950. Acest univers comportamental şi ideatic s-a prăbuşit brusc în România comunistă, în confesiunea adventistă, pe parcursul unui deceniu şi jumătate (1950-1965). Anatomia acestui dezastru o analizează istoricul adventist, dr. Gheorghe Modoran, în chip necruţător, urmărind atent degradarea accelerată a clerului adventist, timp de 15 ani. Esenţa acestei transformări este exprimată exact într-un raport al Securităţii, în 1955:

„Din nişte oameni idealişti, cum erau pe vremuri, conducătorii şi păstorii adventişti se transformă cu timpul în oportunişti, care nu caută altceva decît să-şi aranjeze situaţia lor personală şi să-şi asigure un post în conducerea cultului, pentru că acolo salariul este mai mare şi li se dă mai multă cinste.“ (p. 114) Pentru atingerea acestui scop personal, majoritatea predicatorilor adventişti nu ezită să-şi toarne colegii de altar, enoriaşii sau, uneori, chiar rudele apropiate. Nu de puţine ori, ofiţerii de Securitate trebuiau să intervină şi să atenueze elanul informatorilor care încercau să atragă şi Securitatea în reglarea poliţelor pe care predicatorii şi le plăteau pe ascuns între ei, prin delaţiuni ignare. Cam la atît se restrînge anvergura spiritului millerit al părinţilor fondatori ai adventismului american de secol XIX, transplantat în pămîntul românesc.

Autorul studiului de faţă nu intră în analize de detaliu asupra acestei paragini mentale din adventismul românesc, el expune însă fapte, caractere de un grotesc scîrbos, lăsînd cititorului misiunea de a cauta explicaţii la acest dezastru, dincolo de sociologia imediată. Datorită acestui studiu, noţiunea de compromis în rîndul clerului adventist de sub comunism îşi pierde sensul obişnuit. Cititorul nu mai are tabloul unui şir de cedări şi mizerii tranzitorii datorate represiunii Securităţii, lucid asumate de conducători responsabili şi gata de căinţă în singurătate, ci are, mai degrabă, imaginea unei jungle feroce, a iadului kafkian al unor structuri psihologice abisale, inimaginabile în absenţa acestui studiu.

Dacă volumul I al acestei lucrări este un lăudabil exerciţiu de autodistanţare critică şi de „cît mai obiectivă“ investigaţie a istoriei „aşa cum a fost ea“, elaborarea volumului II se anunţă mult mai dificilă, deoarece, în dosarele CNSAS, dl dr. Gheorghe Modoran va fi confruntat cu angajamentele şi turnătoriile semnate de o parte importantă a colegilor săi de generaţie şi de slujire întru cele sfinte, toţi între 50 şi 65 de ani azi, care pînă mai ieri au deţinut sau mai deţin încă funcţii de conducere în ierarhiile confesiunii domniei sale, sau slujesc ipocrit şi josnic după aceleaşi principii după care Securitatea i-a plantat în corpul pastoral al confesiunii, cu 25-30 de ani în urmă. Va găsi curajosul istoric adventist resurse critice purgative, dacă, din întîmplare, va descoperi că lanţul fraudelor de destin a continuat nestingherit în clerul adventist şi după 1989, chiar şi fără constrîngerile Securităţii?

Gabriel Jarnea este istoric.

header piese jpg
Sfaturi pentru conducătorii care apreciază piese auto online de calitate și serviciile unor profesioniști
Achiziționarea de piese auto online poate fi o modalitate convenabilă și eficientă de a-ți repara sau întreține mașina.
masa de paste jpg
Cum să aranjezi o masă festivă perfectă: trei sfaturi utile
Nu mai este mult până la sărbătorile de Paște. Chiar dacă poate părea cam devreme să începi pregătirile de sărbătoare, poți începe planificarea de pe acum dacă vrei să-ți impresionezi invitații.
caine in vacanta jpg
Cum să îți pregătești câinele pentru călătorii: 6 sfaturi pentru o vacanță fără probleme
Te pregătești să pleci în prima vacanță alături de câinele tău? Experiența de a pleca într-o călătorie cu cel mai bun prieten al tău poate fi una inedită, care te va încărca cu amintiri plăcute.
image png
Lumea în care trăim
Trăim ceea ce poartă numele de „marea epuizare”.
image png
Flori, lumi și profesoare
Flori le-am dus de cîte ori am avut ocazia, la propriu sau la figurat.
image png
Cît de puțin ne lipsește...
Zic alți psihologi: nu pierde copilul interior, „accesează-l”, joacă-te, have fun! Aiurea!
image png
Zoe, fii feminină!
În prezent, cînd vorbim despre feminism, nu ne mai raportăm la structura rațională a lui Beauvoir, ci la extremismele de tipul Solanas.
p 20 Aleksei Navalnîi WC jpg
O întrebare greu de ocolit
Pentru noi, astăzi, răul şi suferinţa nu sînt doar mari teme teoretice. Nici nu se limitează la experienţa lor privată.
image png
Tîlcuirile tradiției isihaste
O luminoasă excepție de la această triumfală decadență e de găsit în lucrarea Părintelui Agapie Corbu.
1038 21a centrul comunitar din Chiojdu, 2023 jpg
Arhitectura interesului public
Arhitectura interesului public reprezintă o dezvoltare rizomatică orizontală la nivel local.
p 24 M Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Un preot din Spania, împreună cu partenerul său, au fost arestați pentru că ar fi făcut trafic cu Viagra.
image png
Pe ce te bazezi?
Pe măsură ce avansez în vîrstă, tind să cred că ceea ce numim intuiție se bazează pe experiența noastră de viață.
image png
De primăvară
Florile înșiruite mai sus se vindeau pe stradă, din loc în loc, înveselind-o. Schimbînd-o.
image png
Școli private, școli de fițe?
Nu se schimbase nimic, eram din nou o guvernantă „creativă”.
p 20 Valentina Covaci jpeg
Cum vorbim despre Dumnezeu
Merită să explorăm ce spune asta despre societatea noastră și despre discursul public din România.
image png
Călătorii în istoria cultului
A doua carte este o monografie asupra unui obiect liturgic esențial, pe care doar slujitorii îl pot vedea în altar: Antimisul. Origine, istorie, sfințire (Editura Basilica, 2023).
p 21 Geneva WC jpg
Nostalgii helvete
Job-ul (le petit boulot) pe care mi l-am dorit cel mai mult a fost cel de asistent plimbat căței genevezi.
p 24 M  Chivu 2 jpg
Cu ochii-n 3,14
● Un gunoier își dirijează colegul de la volanul autospecialei: „Dă-i, dă-i, dă-i! / Dă-i, că merge, dă-i!”. O versificație relativ salubră. (M. P.)
image png
Acceptăm prinți!
Termenul „sindromul Cenușăreasa” a fost folosit pentru prima dată de dr. Peter K. Lewin într-o scrisoare către Canadian Medical Association Journal, în 1976.
image png
Mama și tarabele
Mama, deși avea gusturi mai nobile și, atunci cînd se juca, îi plăcea să se joace mai luxos, înțelegea și nevoia mea de kitsch-ul nu chiar dulce, ci simpatic.
image png
Tramvaie
Timpul de așteptare e afișat electronic și calculat la secundă.
image png
După 20 de ani: cît ne-a schimbat Facebook viețile?
În 2020, Facebook anunța că nu va verifica reclamele politicienilor pe platformele sale, permițînd astfel și publicarea informațiilor false.
p 20 WC jpg
Proba gustului
Se susţine şi în Vechiul Testament, şi în Noul Testament, spunea Andrei Pleşu într-un curs de angelologie, că „omul e bine să aibă sare, adică să aibă gust bun...
p 21 WC jpg
Natura, industria și designul biofil
Mă refer la vegetația care urcă pe terasele zgîrie-norilor, într-un elan care amintește de literatura SF post-apocaliptică sau de imaginile.

Adevarul.ro

image
Ucrainenii au distrus un vehicul blindat rusesc rar, proiectat pentru a transporta liderii ruși în caz unui atac nuclear, biologic sau chimic
Ucraina a distrus un vehicul blindat rusesc rar folosit pentru prima dată la dezastrul nuclear de la Cernobîl .
image
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Motivul pentru care femeile nu au recurs la operația de separare VIDEO
Una dintre cunoscutele gemene siameze Abby și Brittany Hensel și-a găsit dragostea adevărată. Conform Mirror, tânăra Abby Hensel, în vârstă de 34 de ani, s-a căsătorit cu Josh Bowling, asistent medical și veteran al armatei Statelor Unite.
image
Un român care a cumpărat de pe Facebook un permis fals de conducere s-a dus la poliție să-l reînnoiască
Un bărbat din Alba Iulia a fost condamnat la 4 luni și 20 de zile de pușcărie, pentru complicitate la fals în legătură cu permisul său de conducere.

HIstoria.ro

image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.
image
Procesul „Numai o guriță”, o noutate pentru justiția română la început de secol XX
În primăvara anului 1912, pictorul Gore Mircescu îl aducea în fața justiției pe librarul Constantin Sfetea, pe motivul reproducerii neautorizate a uneia din lucrările sale – „Numai o guriță” – pe care cel din urmă o folosise la ilustrarea unor cărți poștale.