Le-am cumpărat recent, în noua traducere franceză, din arabă, după ediția de la Calcutta, apărută sub haina a trei somptuoase volume din Biblioteca Pléiade a editurii Gallimard. Mi-am dat seama că, din cauza unor traduceri românești parțiale, cenzurate și făcute cel mai probabil prin intermediul altor limbi, nu citisem niciodată cum trebuie această capodoperă anonimă, care a influențat toată literatura occidentală modernă (de la Goethe pînă la Borges), pentru a nu mai aminti ecranizările făcute de Disney, difuzate global. Nu știu dacă voi avea timpul & răbdarea de a parcurge chiar toate Nopțile (vorbim de trei mii de pagini) de vreme ce sînt, cred, un cititor hîrșit, care se plictisește după ce (și dacă) descoperă structura de rezistență a oricărui text, fie el ficțional sau de alt soi. Cînd stabilesc recurențele și constantele stilistice, mă descurajez. Mi-aș dori totuși să o fac, pentru că lectura tihnită a unei asemenea opere e psihologic sinonimă cu răgazul acela fertil, fără capăt, spre care tindem zadarnic, toată viața. Textul, dacă tot vorbim despre structură, e un exemplu clasic al povestirii cu cadru. Alcătuirea lui e telescopică, precum cea a păpușilor rusești. O narațiune o încapsulează pe alta și toate înfloresc din convenția originară a Șeherezadei, maestra victorioasă a finalului mereu amînat. Sîntem în fața primului exemplu de literatură a suspansului, bazată pe supralicitarea continuă a episoadelor succesive: „Dacă povestea pe care am istorisit-o e minunată, cu cît mai mirabilă va fi, Preaînălțate, cea care urmează…“

Uimirea – echivalentul blînd al mai furtunosului catharsis – se potențează grație unui crescendo abil controlat, într-un univers feeric, punctat cu acte de magie (albă sau neagră), cu duhuri benevolente ori malefice, pentru a etala sub ochii cititorului desenul unui magnific covor narativ persan. Căci persan e nucleul celor 1001 de nopți, chiar dacă el s-a transmis în limba sacră a Coranului și a sintetizat inflexiuni indiene, vechi egiptene, ebraice, elenistice sau, cine știe, chiar chineze. O asemenea permeabilitate atestă unitatea spirituală a Orientului, coerența multimilenară a unui imaginar colectiv poliglot, policrom și totuși convergent. Tipic orientală, bunăoară, e omniprezența citatelor poetice. Fiecare personaj-narator își întrerupe relatarea recitînd versuri mai mult sau mai puțin simbolice ori sapiențiale. Tot orientală se vădește insistența cu care viața umană e tălmăcită într-o cheie senzual-senzorială. Pretutindeni ni se solicită, fantezist, simțul vizual, olfactiv, gustativ sau tactil. Străbatem mări și deșerturi (convoaiele de cămile sînt și ele flote comerciale care traversează oceane de nisip), vizităm castele și fortărețe, deschidem chepenguri misterioase, care ne permit accesul descendent spre chtoniene decoruri mirifice, ne confruntăm cu metamorfoze spectaculoase (din regnul animal sau vegetal), ne lăsăm intimidați de viclenia demonilor și de atoputernicia tranșantă a lui Dumnezeu, asistăm la scene erotice pasionale, survolăm geografia păcatului și a crimei, poposim în bazaruri pline cu mirodenii, fructe răcoritoare și stofe luxuriante, ne odihnim lîngă havuzuri, sub portice de seraiuri umbroase, descifrăm inscripții oculte și ne desfătăm cu vinuri rafinate sau asistăm, înfricoșați, la glorioase dueluri și perfide asasinate: ce lipsește din această dramatic ritualizată frescă a ființării, cu toate ispitele, pedepsele, blestemele și binecuvîntările sale? Ne defilează sub priviri regi, prinți, sultani și viziri, mari demnitari și comercianți opulenți, curtezane, flautiști, marinari și prostituate, saltimbanci, ambasadori, hamali, poeți de curte și povestitori itineranți, cerșetori și vrăjitori, generali și eunuci, văduve și părinți îndoliați, cărăuși, tîlhari, erudiți și magicieni, călugări, derviși, beizadele puturoase și săraci plini de istețime – un întreg carusel tipologic, în care, mai presus de trivia, se străvede umanitatea dintotdeauna. Sper să ne bucurăm cîndva de o traducere românească integrală, cu aparat critic și studiu introductiv, care să redea detaliat istoria acestui corpus fără seamăn.

Teodor Baconschi este diplomat și doctor în antropologie religioasă.