No Man’s Land, de Danis Tanović, în regia lui Alexander Morfov, décor: Nikola Toromanov, costume: Andrada Chiriac.  Teatrul Național București „I. L. Caragiale”. Adaptare scenică după filmul lui Danis Tanović.

Soarta este un vis dramatic, spunea odată un copil de numai opt ani. Și dacă stăm și gîndim esența vorbelor sale, am rămîne niște stări introvertite pentru totdeauna. Închise în bula destinului nostru, vidată. Căci despre vis ca putere subconștientă este vorba în No Man’s Land – un vis al cărui substrat se anihilează pe sine însuși. Despre puterea unui război care succede forma de viață de sine stătătoare, reuniformizată.

Trăim vremuri vulgare, sterpe din punct de vedere al normalității, iar fiecare vis ni se pare o formă de eliberare a subconștientului nostru. O cădere în gol sau o așezare fixă în bătaia armei de foc. Însă, inevitabil, acolo unde există ură, există și dragoste. Acolo unde se naște un monstru, se eliberează și un înger. Diferențierea e utopică, iar modalitățile de frecventare a urii pentru dragoste sînt multiple.

„Dragostea” dintre sîrbi și bosniaci este efervescentă. Această „dragoste” se naște în urma unui impact al urii reciproce. Totul e al lor și nimic. Pînă și umorul devine, aici, o stare de trăire profundă, căci gloanțele, rănile, sîngele vărsat nu se pot ramifica. De aceea, umorul întregește suspansul, iar clipa viitoare devine un vis încețoșat.

Alexander Morfov cuprinde în No Man’s Land întreaga ură a omenescului pentru dragostea universală. Și imediat apare inocența care se transformă într-o legătură strînsă – cea dintre ura față de captivitate și dragostea față de libertate. O libertate a cuvîntului și a mișcării.  Imposibilitatea de a renaște ori de cite ori speranța îți e aproape devine firească, pentru că războiul e o lume, iar lumea însăși se oglindește într-un război.

Decorul este unul cinematografic. La fel cum spectacolul însuși devine în multe momente – îndepărtarea de teatralitate, fapt ce conferă un strigăt de adevăr despre unificarea celor două arte, produce un efect vizual mai mult decît satisfăcător.

Și dacă viața bate filmul, atunci povestea merge mai departe. Într-un land în care absolutul devine palpabil, iar fertilitatea viselor devine prezentă. Visul unui război al „întregului” – națiuni, mass-media, societate, destin, suflete se transformă într-o lume a nimănui, căci lupta asiduă pentru tot stîrpește existența.

Aici, în această lume a nimănui, toți se decid să respire același vis: ura pentru dragoste.     

Dragoș N. Savu este specialist în comunicare teatrală.

Foto: Florin Ghioca