treci prin viaţă ca un monitor de schi în timpul lui liber pe sub teleferic
şi doar umbra ta te ştie mai bine decît tine

tatăl tău zice: culoarea ta preferată este albastrul
întotdeauna ai vrut să fii muşchios
zice
şi nu te recunoşti deloc în ce povesteşte el despre tine
mamă-ta zice că ţi-a făcut mîncarea care-ţi place cel mai mult
şi nu mai înţelegi nimic
soră-ta îţi aduce ultimul roman al „scriitorului preferat”. what!?
colegii de facultate povetesc despre tine la televiziunea naţională
îi asculţi şi-ţi vine să-ţi zici dumneavoastră
prietenul din copilărie îţi fute o palmă după ceafă şi-ţi zice:
ce faci muie ai mai scos vreo carte ce pula mea faci?

faci un pas înainte te apropii de scaun fără să-ţi dai seama
de existenţa lui
te opreşti un pic în faţa scaunului şi umbra ţi se întinde pe el
impertinentă precum copilul care se prinde că mamă-sa e gravidă şi ţipă
isteric:
mama-nu-mă-mai-iubeşte-mama-iubeşte-numai-bebeluşii!

umbra transformă obiectele-n oglinzi
umbra poate preface orice obiect banal în oglinda din castelul peleş
adusă sub munţii carpaţi cu carele de la veneţia
umbra ta se ascunde de tine aşa cum vitraliile din saint chapelle
s-au ferit de gloanţele celui de-al II-lea război mondial
umbra transformă orice-n oglindă
umbra-oglindă se uită la tine din spate
şi nu te slăbeşte deloc
umbra ta ţi se uită în ceafă ca un lunetist
care aşteaptă să-ţi întorci faţa spre el

umbra ta se uită în ochii tăi
şi zice: nţ

din volumul riduri, Casa de pariuri literare, 2013.

Foto: Alexandru Bitca