Editura Polirom anunță apariția în librării a volumului Opere VI. Ne-ndepărtăm din ce în ce de viață... Opera postumă, de Emil Brumaru, ediție îngrijită și prefață de criticul literar Bogdan Crețu, din care redăm un fragment: „Pe vremea cînd era medic în Dolhasca, contemplînd forma palpabilă a luminii şi cartografiind raiul, Emil Brumaru îşi pansa singurătatea şi mai ales îşi vindeca pauzele de scris, cînd poezia nu se mai aşeza de la sine pe hîrtie, compunînd splendide epistole. Apoi, după Ruina unui samovar (1983) au fost 15 ani fără nici o carte publicată. Ştiindu‑i ritmul, a fost, probabil, o etapă neagră, depresivă. Oricît de prolific ar părea (şi chiar este !), nu e deloc un poet scutit de crize de inspiraţie (e tema principală a corespondenţei sale). După volumul care a spart blocajul, Dintr‑o scorbură de morcov (1998), a venit însă un extraordinar interval prelungit de creaţie. Ultimele decenii i‑au fost pline de poezie. Seria de Opere de la Polirom stă mărturie, titlurile cărţilor originale s‑au înnodat fericit. În plus, volumul al cincilea de Opere (2015) cuprindea poeme inedite cît pentru trei‑patru cărţi de sine stătătoare. Era primul semn că debitul său nu mai încăpea în obişnuitele plachete ; în timp ce de ani buni cărţile de poezie se tot subţiază, ale lui Emil Brumaru deveneau tot mai opulente. Rolul scrisorilor din Dolhasca fusese luat chiar de poezie. Autorul ajunsese la un nivel de profesionist al poeziei, aşa acum visa în tinereţe : scrisul zilnic împins pînă la reflex, devenit rutină, mutat la nivel organic. După aceea, poetul a folosit contul de Facebook ca pe un atelier. Acolo posta aproape zilnic texte calde, asupra cărora revenea ulterior. Aşa se face că în ultimii trei ani de viaţă, după Amintiri din rai (2016), a scris enorm, sute şi sute de poeme. Cine va pune una lîngă alta cărţile sale va putea constata că Emil Brumaru este unul dintre cei mai fecunzi poeţi români, alături de Tudor Arghezi. După cum se va putea constata parcurgînd aceste volume care adună opera postumă, nu şi‑a pierdut tonusul pînă la final.”

„Veți găsi aici unele dintre cele mai frumoase poeme ale lui Emil Brumaru! Nu exagerez, e un Brumaru la cel mai înalt nivel, conștient de ce poate, jucîndu-se cu temele propriei poezii, dar păstrîndu-și candoarea.” (Bogdan Crețu)

Editura Polirom pregătește și volumul Opere VII. La ruinurile galanteriei. Opera postumă, de asemenea îngrijit de Bogdan Crețu.

***

Opere VI. Ne-ndepărtăm din ce în ce de viață... (fragmente)

Cîntec de copil

Parcă-i acum, parcă-i aici

Cînd ne-adunam de-un bambilici

Jucînd cu nasturi la perete

Priviţi misterios de fete

Şi mîncam buruieni din „zonă“,

Iar seara cărăbuşi, o tonă !,

Prindeam şi-i îngropam sub frunze

Punîndu-ne dorinţi confuze

Şi-a doua zi nu-i mai găseam...

O, pe Cecina o iubeam,

Dar dînsa nici nu bănuia,

Ci-mi aducea cărţi cu poveşti,

Pe urmă la Liceu pleca

Şi eu în halta din Belceşti

Plîngeam. Cecina, unde eşti,

Să-ţi dau creioane şi furnici,

Creme de zahăr ars, budinci,

Fluturi pe care să-i împingi

Prin aer, fără să îi strici

Cu degetele tale mici ?

Parcă-i acum, parcă-i aici...

 

Cîntec de copil (2)

Am locuit cîndva într-un canton,

Mama avea o fustă de molton

Şi o bluziţă ce mereu se descheia.

Trenul regal ca fulgerul trecea.

Făceam colibe verzi din ramuri rupte,

Pe-un primus clocotea compot de fructe,

Ciorbe şi supe-n oale mari, cu zmalţ

Şi căutam şiret să mă înalţ

Pînă la sînii mamei, să-i alint,

Ci-abia puteam în palme să îi prind

Şi uneori o-mbrăţişam gelos

Cînd se fălea cu fundul ei frumos,

Iar ea rîdea la mine într-un fel

Uimit şi îmi zicea că-s bărbăţel

Şi mă bătea c-un fir de pătrunjel

Şi mă certa duios şi monoton...

Am locuit cîndva într-un canton...

 

Cîntec de copil... (3)

Mă tot întorc în suflet şi nu cred :

Sînt eu copilul fugărind un ied

Sau îngropînd spre seară cărăbuşii

Cu frunzele-adunate-n pragul uşii ?

Eu o pîndesc pe mama cînd se-mbracă,

Ce m-ameninţă serios şi-n joacă

Şi-mi cere ajutor să-i prind la spate

Sutienu-n năsturei c-abia mai poate

Să-şi ducă sînii grei şi să‑i încalţ

Picioarele-n cizmoancele cu zmalţ ?

Şi eu i-ascult poveşti cu îngeraşi

Ce i se-ascund în subsuoare, laşi,

Şi ea se gîdilă şi rîde şi m-alungă :

— De ce nu vrei în pace să mă laşi ?

De-atîta zbenguială mai ţi-ajungă...

 

Cîntec de copil (4)

Mama-mi făcea mari colţunaşi cu prune

Şi frecăţeii cei mai buni din lume,

Creme de zahăr ars cu multe ouă,

Îmbrobonate-n rom ca de o rouă

În care eu scobeam cu linguriţi de‑arginturi,

Cînd se răceau, primejdioase labirinturi,

Ca-n alintatele de zei vechi mituri,

Şi rătăceam cu nările prin ele

În căutarea goalelor iele

Ce pot fi dibuite după izuri

Sau după ţipetele ce le au în crizuri

Dacă le-atingi şi, căpcăun, spre gură

Le duci să-ţi simtă tandra muşcătură

Şi limba moale de copil obraznic

Ce are-un înger adormit drept paznic...