M-am trezit din nou făcînd pe cîrcotaşul de serviciu, însă asemeni lui Peter Griffin, nu pot să nu vă întreb: „Do you know what really (randomly) grinds my gears?”.

Faptul că mă întîlnesc cu o prietenă masterandă care îmi spune că bursa pe care a primit-o luna aceasta e cu un milion şi ceva mai mică, deoarece, cel puţin mai nou, studenţii studioşi ai României (sau cel puţin o parte, cei ai Clujului) nu sînt consideraţi membri ai perfect funcţionalului aparat educaţional de stat în vacanţa de iarnă, asta pot să spun că dansează puţin pe sinapsele mele mai ceva ca Fred Astaire. A 13-a bursă este ca regularizarea la factura de gaz.

Nu sînt un mare fan al politicii autohtone şi mă feresc selectiv de televizor pe cît posibil. Nu mă miră, totuşi că atunci cînd caut pe Google „porcul de...”, motorul de căutare încearcă să îmi ghicească gîndurile şi, bazat pe căutările precedente ale românilor, pe lîngă opţiunile „guineea”, „crăciun” şi „ignat” îmi oferă opţiunile „păunescu” şi „băsescu”, chiar dacă eu doream să aflu cîte ceva despre un animal rozător. Scriu „boc”, dau un spaţiu şi printre opţiuni sînt şi „boc divorţează” ori „boc în puii mei”. Defăimarea şi băşcălia sînt deja sporturi naţionale, tabloidizarea la fel. Întrevăd, printre rînduri, legăturile dintre mentalitatea reflectată de Google şi sistemul universitar.

Un alt prieten îmi spunea, aproape oripilat, că a auzit un banc la radio care suna cam aşa: Gigi Becali se întîlneşte cu Stephen Hawking şi îi spune „Ce-i cu vocea aia de aspirator, bă?!”. I-am spus că „moarte intelectualilor!”, că „am vrut să zic tîmpiţi, nu filosofi”, că „vin minerii”, că îl graţiem pe Miron Cozma în ultima zi de mandat, că avem nevoie de tinichigii, că te salut, generaţie în blugi, că USR are mii de membri degeaba, că Vadim e bine mersi, că proiecte culturale fantomă pe zeci de mii de lei noi, că securiştii etc. Acum nu mai sînt atît de sigur, mă sperie gîndul că acestea sînt doar vîrfuri de aisberg ale unei stări de fapt imposibil de modificat. Iar faptul că studenţii bursieri au o vagă, dar totuşi cauzală legătură cu asta, spre nenorocul lor, mă derutează şi mai mult. Mi-e şi frică să mă gîndesc mai departe. Ultimul plecat cu Erasmus să stingă lumina, vă rog.

Sau, mai ştii, văd eu legături care nu există. O fi paranoia de vină. Poate că toţi studenţii au fost răi şi nu merită cadouri de Crăciun. Toată lumea, tragem aer în piept şi ne pregătim de refren. Ştiţi versurile. 

Bogdan Odăgescu este student al Facultăţii de Litere, Universitatea Babeş-Bolyai, Cluj-Napoca, redactor-şef al revistei Echinox şi proprietar de poduri.